presa.hu

Index.hu era, pînă săptămîna trecută, principala sursă independentă de știri din online-ul unguresc. Era. Într-o succesiune rapidă de evenimente, importată parcă din spațiul ex-sovietic, site-ul a intrat sub controlul unui om de afaceri apropiat de premierul Viktor Orbán. În cîteva luni de zile, index.hu a devenit istorie.

A început în aprilie, la doar o zi după ce Guvernul și-a asumat puteri nelimitate justificate prin nevoia de a lua măsuri pentru combaterea pandemiei. Atunci s-a aflat că Miklós Vaszily a devenit proprietarul Indamedia – agenția de publicitate care controlează finanțele Index. Pentru cine a a avut răbdare să urmărească necazurile presei ungare, numele acestui domn este sinonim cu trecerea în irelevanță a altui portal important de știri, origo.hu. Zilelele astea, Origo se ocupă cu denunțarea stîngii radicale și alte fantezii alt-right convenabile autorităților de la Budapesta.

Firesc, editorul Index, Szalbocs Dull, a avertizat că implicarea lui Vaszily pune independența editorială a site-ului în pericol. Dull a fost prompt concediat. A fost urmat de două treimi dintre jurnaliștii Index (aproximativ 70 de persoane). Imaginile din redacția Index care au circulat pe rețelele sociale în ziua demisiilor sînt emoționante. Pentru acei oameni s-a încheiat o eră.

Evenimentele au atras atenția Comisiei Europene care, prin vocea vicepreședintei Vera Jurova, a atras atenția că presa din Ungaria lucrează în condiții din ce în ce mai dificile. Afirmația asta merită probabil premiul european pentru reținere și eleganță. În fapt, în Ungaria e în desfășurare un sinistru scenariu prin care fostul anticomunist Orbán creează un soi de om nou ale cărui trăsături sînt suspiciunea față de străini, frica de diferență și diversitate și naționalismul cu ochelari de cal.

De altfel, organizația non-guvernamentală Reporteri fără Frontiere deplîngea, într-un raport din decembrie, inabilitatea autorităților europene de a interveni împotriva guvernelor statelor membre care calcă în picioare independența presei.

Atacul la adresa presei ungare a început încă din 2010, de la revenirea la putere a lui Orbán, și a avut două direcții de acțiune. Fie trecerea directă sub controlul statului, fie, ca în cazul Index, trecerea publicațiilor sub controlul unor oameni de afaceri apropiați Puterii. În 2018, spre exemplu, aproape 500 de publicații locale s-au asociat într-o fundație non-profit controlată de Guvern. În mod normal, această decizie ar fi dus la o intervenție a autorităților care se ocupă de concurență. Guvernul a avut grijă să ofere fundației respective calitatea de organizație de interes național. N-a mai avut loc nici o anchetă.

Cam în aceeași perioadă, Index.hu decidea să pună pe site un index al libertății. În iunie, acul barometrului a fost mutat la „pericol”. A fost una dintre ultimele decizii independente ale redactorilor publicației.

În paralel, organizațiile de presă guvernamentale nu se feresc să atace neobosit jurnaliștii care refuză înregimentarea. Figurile a doi dintre reporterii Index apăreau anul trecut într-o campanie de denigrare cu vădite accente antisemite. Evident, nici o autoritate a statului nu s-a deranjat să investigheze faptele.

Îngăduința cu care e privit minidictatorul Ungariei rămîne unul dintre marile mistere ale Uniunii Europene. Se poate bănui că este vorba de mici calcule politice sau, mai grav, de faptul că, deși nimeni nu o recunoaște în public, există un soi de admirație pentru încăpățînarea și eficiența cu care Orbán recreează partidul-stat, decizie cu decizie, bucată cu bucată și, de ce nu, demisie cu demisie.

Tentativele repetate de a condiționa fondurile pe care Ungaria le primește de la Bruxelles de respectarea statului de drept eșuează constant. Între timp, Orbán continuă să se bucure de oportunități foto în vizite oficiale prin capitalele Europei, iar denunțarea acțiunilor sale rămîne întotdeauna în sarcina celor care, oricît de bine intenționați sînt, nu au nici o putere: Opoziția locală, slabă  și divizată, organizații non-guvernamentale și puținii intelectuali unguri (nu neapărat din Ungaria) care nu au acceptat încă vreo sinecură oferită de stat.

Presa independentă există încă în Ungaria. Nu e clar pentru cîtă vreme. Zoltan Varga, proprietar al 24.hu – alt site care refuză să mestece propagandă guvernamentală –, avertiza recent, într-un interviu, că după trimiterea Index în neant a venit rîndul său. Media guvernamentale îi acordă dlui Varga spații largi în care sînt denunțate presupuse probleme legate de taxe, salarii și chiar viața privată. E neclar dacă acuzațiile au baze reale, însă modelul e clar. La fel ca și în cazul Index, Guvernul definește inamicul, urmînd să intervină pentru rezolvarea problemei atunci cînd va considera de cuviință.

Inabilitatea societății ungurești de a-și apăra libertățile merită probabil o discuție separată. În acea societate se produc tranzacții complexe care duc la rezultatele pe care le vedem. Pînă la urmă, orice națiune e liberă să își sape singură groapa.

Problema, pentru ceilalți europeni, este normalizarea abuzului de putere și crearea senzației că democrația și liberalismul și-au consumat energia vitală. Or, din acest punct de vedere, fiecare regres democratic al Ungariei este o problemă vitală pentru toți vecinii și partenerii ei.

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.