Povestea regelui care voia şi el o colonie…

Publicat în Dilema Veche nr. 895 din 3 - 9 iunie 2021
Lichidarea doctrinei europene de deschidere treptată spre Iran jpeg

În urmă cu 90 de ani, mai precis în a doua jumătate a anului 1931, marele eveniment „cultural” la Paris era o mare expoziţie colonială. Ocolul lumii într-o singură zi – aşa suna sloganul expoziţiei, un titlu ales cu abilitate de organizatori, aluzie la romanul lui Jules Verne Ocolul pămîntului în 80 de zile, dar sugerînd în acelaşi timp şi grandoarea imperiului francez. Expoziţia a rămas deschisă timp de şase luni şi a atras, într-un context de efervescenţă festivă, opt milioane de vizitatori. Puţină lume a acordat atunci atenţie unui manifest al suprarealiştilor francezi (avîndu-l ca lider pe André Breton) intitulat Nu mergeţi să vedeţi expoziţia colonială! În discursul de inaugurare, ministrul de atunci al coloniilor pronunţa următoarea frază: „Colonizarea este cea mai mare faptă istorică.

În prezent asistăm pe mai toate meridianele, şi mai ales în Occident, la un veritabil proces al colonialismului şi al sclaviei. Dinspre universităţile americane vine un fel de tsunami ideologic impunînd chiar decolonizarea gîndirii. Multe ţări ale Europei de Vest nu au aşteptat însă acest impuls venind dinspre America pentru a-şi face mea culpa în diferite forme. În urmă cu 20 de ani, Franţa a adoptat o lege desemnînd sclavia şi comerţul cu sclavi drept crime împotriva umanităţii. Din 2006 încoace, data de 10 mai este, în Franţa, Zi naţională a memoriei legată de sclavie şi de abolirea sa. În ultimele două decenii, cercetătorii au scos la lumină fapte, detalii, declaraţii şi aspecte ale sclaviei cu totul stupefiante. S-ar spune că timp de ani şi ani de zile aceste informaţii teribile au fost ţinute ascunse, ca atunci cînd preferi să ascunzi gunoiul sub preş. Nimic nu le mai poate însă împiedica acum să iasă la suprafaţă. La sfîrşitul lunii mai, de exemplu, Germania a recunoscut pentru prima dată în mod oficial că a comis un genocid în Namibia, colonie germană între 1884 şi 1915. Între 1904 şi 1908, în contextul unor revolte locale, forţele coloniale germane au ucis, cu un scop explicit de exterminare, în jur de 60.000 de membri ai etniei Hereros şi în jur de 10.000 de membri ai etniei Namas. Pînă acum, manualele de istorie afirmau că primul genicid al secolului XX a fost cel comis de turci împotriva armenilor în cursul primului război mondial. Iată însă că acest capitol legat de genocide trebuie rescris.

Recunoaşterea crimelor coloniale are două aspecte, unul moral şi altul economic. Germania şi-a cerut în mod oficial iertare pentru crimele comise în Namibia, dar anunţă şi compensaţii financiare de peste un miliard de euro, suma urmînd să fie eşalonată pe 30 de ani sub formă de programe de dezvoltare. În Statele Unite, anul trecut, democraţii au introdus în programul lor ideea că recunoaşterea atrocităţilor comise de albi împotriva africanilor aduşi ca sclavi pe pămînt american ar trebui completată cu compensaţii financiare. Este normal, au afirmat unii lideri democraţi, ca urmaşii acelor oameni dezrădăcinaţi şi aduşi în condiţii bestiale în America, unde au fost exploataţi tot în condiţii bestiale, să primească în prezent nişte compensaţii. Unele organizaţii care militează pentru adoptarea acestui tip de mecanism se inspiră din compensaţiile acordate de Germania în urma Holocaustului. 

Tema decolonizării spiritelor a pătruns şi în literatură şi este tot mai des prezentă pe scenele teatrelor. În Franţa, la Limoges, oraşul care găzduieşte Festivalul internaţional al francofoniilor, a fost creată anul trecut o piesă intitulată Congo Jazz band semnată de dramaturgul francofon de origine algeriană Mohamed Kacimi. Titlul piesei are ceva derutant, trimite la o comedie muzicală. Ceea ce povesteşte însă Mohamed Kacimi, şi anume cum şi-a construit regele belgian Leopold al II-lea o colonie personală în Africa, este cu totul cutremurător. Timp de doi ani, Mohamed Kacimi, autor foarte apreciat în Franţa şi în lumea francofonă, a cercetat diverse arhive şi a citit cărţi despre colonizarea Africii pentru a-şi acumula materia narativă. Iar faptele revelate de el sînt efectiv bulversante. Leopold al II-lea a angajat un explorator american lipsit de scrupule, un anume Henry Morton Stanley, iar acesta din urmă i-a decupat regelui în regiunea numită astăzi Congo o proprietate personală cu o suprafaţă de şaizeci de ori mai mare decît Belgia şi de cinci ori mai mare decît Franţa. Triburile locale au fost forţate cu ajutorul mitralierelor să semneze contracte din care evident că nu înţelegeau nimic, dar prin care se obligau să lucreze pentru rege. Celelalte puteri vest-europene dispuneau deja de colonii, aşa că în 1885 au primit Belgia cu braţele deschise în clubul lor, oficializînd cuceririle lui Leopold al II-lea. Statele Unite au recunoscut primele colonia personală a regelui belgian dintr-un motiv halucinant: în urma războiului de secesiune, americanii au vrut să se debaraseze de urmaşii negrilor aduşi ca sclavi, iar regele belgian s-a oferit să-i preia în Congo. Leopold al II-lea nu a pus niciodată piciorul în Congo, s-a mulţumit doar cu colectarea abundentelor sale resurse. Congo a fost proprietatea personală a lui Leopold între 1885 şi 1908, şi în tot acest timp trupele sale au reuşit să epuizeze prin muncă forţată milioane de africani. Unii istorici consideră că în jur de zece milioane au murit în această perioadă.

Cînd „lumea civilizată” a inventat pneurile, cauciucul a devenit o materie primă foarte preţioasă. Leopold a dat ordin ca fiecare african de pe „proprietatea” sa să-i furnizeze lunar cîte zece kilograme de cauciuc. Cine nu reuşea să se achite de această normă primea o pedeapsă barbară: i se tăia mîna dreaptă de la încheietură. Familiile celor trimişi să colecteze cauciucul erau ţinute ca ostatici, iar dacă „lucrătorul” nu se întorcea, pedeapsa se abătea peste femei şi copii. Povestea macabră a mîinilor tăiate (şi afumate pentru a fi conservate ca dovadă că pedeapsa a fost executată) a ajuns treptat şi la urechile indignate ale europenilor şi ale americanilor, iar în 1908 Leopold al II-lea s-a văzut obligat să-şi cedeze „proprietatea” statului belgian. Ceea ce nu a ameliorat însă condiţiile de viaţă ale populaţiei locale. Leopold al II-lea, în piesa lui Mohamed Kacimi, apare ca un fel de Ubu rege, cu diferenţa că de data aceasta nu avem un personaj fictiv, ca la Alfred Jarry, ci unul real. Autorul piesei s-a bazat în mare parte pe o carte apărută în 1998, semnată de un american, Adam Hochschild, intitulată Fantomele regelui Leopold, un holocaust uitat, precum şi pe o vastă lucrare intitulată Congo, o istorie, scrisă de olandezul David Van Reybrouk şi publicată în 2010.

Informaţiile despre epoca numită colonială ies la suprafaţă ca nişte ape tulburi, toxice, murdare, pline de sînge şi de cadavre în putrefacţie. Este ca şi cum memoria planetei s-ar revolta şi ar ejecta progresiv imagini şi fapte pe care mulţi le-ar fi dorit uitate. Pretenţia Occidentului că ar fi făcut „operă de civilizare” a lumii, pusă în balanţă cu suferinţele şi costul uman al acţiunii sale, se erodează cu fiecare nou studiu apărut pe tema colonialismului. Statuile lui Leopold al II-lea sînt astăzi vandalizate în Belgia şi chiar retrase de pe soclurile pe care au stat timp de multe decenii. Termenul de scadenţă istorică mi se pare potrivit pentru acest tip de demers, şi mai am impresia că niciodată revelaţiile legate de trecut nu au perturbat mai mult prezentul umanităţii, ceea ce fără îndoială îi modelează şi viitorul.

Matei Vișniec este scriitor, dramaturg și jurnalist.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

tom cruise in filmul digger captura video warner bros  png
Rolul pentru care Tom Cruise s-a pregătit 40 de ani: transformare radicală pentru filmul despre un magnat al petrolului
A fost lansat primul trailer al filmului „Digger”, regizat de Alejandro G. Iñárritu și cu Tom Cruise în rolul principal. Starul Hollywood a mărturisit că s-a pregătit 40 de ani pentru a putea intra în acest rol.
Tom Cruise  foto   Profimedia jpg
Tom Cruise, de nerecunoscut în noul film „Digger”. Transformarea spectaculoasă a actorului i-a surprins pe fani. „Cred că acesta ar putea fi cel mai dificil rol din cariera lui”
Tom Cruise își surprinde din nou publicul, însă de această dată nu prin cascadorii spectaculoase, ci printr-o transformare fizică radicală.
pastile jpg
Medicamentele care pot deveni periculoase pe caniculă. Specialiștii avertizează
Anumite medicamente pot crește riscul de probleme grave pe timpul caniculei. Ce trebuie să știe pacienții
748088694 2090299798510188 5197133376907146128 n (1) jpg
„Trist și revoltător!” Fântâna Maria Tănase din Sectorul 4, vandalizată chiar înainte de redeschidere. Băluță: „Vor plăti fiecare șurub distrus”
Fântâna Maria Tănase, din Parcul Orășelul Copiilor, a fost vandalizată în noaptea trecută, chiar înainte de momentul în care autoritățile se pregăteau să o redeschidă după o perioadă în care nu a funcționat, a anunțat primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.
moon seen phase with sepia style effect jpg
Luna Nouă în Rac rescrie destinul a 3 zodii. Urmează o perioadă decisivă pentru acești nativi
Luna Nouă în Rac din 14 iulie 2026 aduce schimbări importante pentru toate zodiile, însă trei dintre ele vor resimți cel mai puternic energia acestui fenomen astrologic. Te numeri printre ele?
image jpeg
Ce gen de femeie detestă Cătălin Botezatu? Bianca Drăgușanu e vizată și ea? „Nu la asta se uită bărbații!”
Cătălin Botezatu a dezvăluit ce anume apreciază la o femeie. În nici un caz operațiile estetice!
image png
Copiii lui Brad Pitt, Zahara și Maddox, renunță definitiv la numele actorului după divorțul de Angelina Jolie
În urma divorțului care a zguduit lumea Hollywood-ului dintre Brad Pitt și Angelinei Jolie, cei doi copii ai actorilor, Maddox și Zahara, își doresc să se înstrăineze cât mai mult de tatăl lor. Următorul pas în această direcție este să-și schimbe numele din Pitt în Jolie, după mama lor.
shutterstock 2431610287 jpg
Ce se întâmplă cu nivelul de vitamina D pe măsură ce îmbătrânim?
Organismul are nevoie de vitamina D pentru a funcționa corespunzător, însă nivelul acesteia poate începe să scadă odată cu înaintarea în vârstă. Pentru a produce și utiliza suficientă vitamina D, ai nevoie de o piele sănătoasă, un ficat sănătos, rinichi sănătoși și de posibilitatea
image png
Satul românesc devenit atracție pentru turiștii din Cehia: „Sunt plăcut surprinși când ajung aici”
Satul Eibenthal din Clisura Dunării, întemeiat de coloniști cehi în urmă cu două secole, atrage anual mii de turiști și și-a regăsit viața după închiderea minei de cărbune.