Oricine are răbdare să urmărească sondajele date publicității în ultima perioadă poate observa o evidentă scădere a PSD. Evoluția e cumva firească, celebra „erodare“ la guvernare se produce chiar și în cazul unui partid care a făcut din demagogie și inventarea permanentă a unor dușmani exteriori o artă. Realitatea rămîne realitate și din mijlocul ei se aleg oamenii care răspund întrebărilor din sondaje.
Din această realitate face parte și un experiment cu cumpărături făcut periodic de colegii mei de la Europa FM, care merg periodic la același magazin de unde cumpără aceleași produse. Ulterior compară prețurile. Rezultatul, previzibil, e că prețurile alimentelor cresc într-un ritm accelerat. Sigur, nu e nimic științific în acest exercițiu, dar putem înțelege de ce o parte din populație începe să își pună întrebări despre competențele guvernanților, chiar și sub obositorul baraj propagandistic pus la cale de consultanții și tovarășii de drum ai PSD.
Ceea ce se remarcă mai puțin este că Opoziția profită doar parțial de pe urma acestei tendințe. Crește PNL, USR se menține la rîndu-i în poziția de al treilea partid al României, cu ambiția deloc secretă că, împreună cu PLUS, va reuși un avans către locul doi. Despre ele vorbim însă altă dată.
Fenomenul cel mai interesant din ultima vreme este transferul de electorat în interiorul zonei de influență a PSD.
Cifrele din sondaje arată că, în topul creșterilor la intenție de vot, apare pe un loc confortabil ALDE. Formațiunea fostului premier Tăriceanu a reușit cumva să se pună la adăpost de valul de critici interne și externe cărora coaliția de guvernare trebuie să le facă față zilele astea. Atunci cînd n-a reușit (conflictul cu familia europeană din care face parte e real și ușor de verificat), evenimentul a căzut în plan secund și a fost repede uitat.
Situația e cu atît mai interesantă cu cît vîrful de lance al luptei anti-Justiție, ministrul Tudorel Toader, este propus și susținut în funcție de ALDE. Bagajul negativ al ministrului Justiției se decontează însă la PSD, care este perceput ca principal beneficiar al contorsionărilor retorice și legale menite să impună un control politic sever asupra procurorilor și judecătorilor. De asemenea, insistența PSD de a controla ferm la nivel administrativ și de discurs deciziile economice pune ALDE la adăpost de responsabilitate. Presupunerea că Liviu Dragnea acționează ca un soi de dictator sud-american absolvă ALDE, în ochii unora dintre concetățenii noștri, de o bună parte din răspunderea pentru guvernare. Raționamentul nu e chiar greșit, însă doar pînă la un punct.
Altă zonă care se bucură de o poziție bună în sondaje e reprezentată de fosta disidență din PSD formalizată între timp sub numele Pro România, partid condus încă de la înființare, acum un an de zile, de Victor Ponta. Alt fost premier care are avantajul că e și fost șef al PSD. Comparațiile se fac de la sine și, în ambele poziții, Ponta are de cîștigat. Cine a avut răbdare să îi urmărească activitatea publică în ultimul an a văzut că predecesorul lui Liviu Dragnea bate țara în lung și în lat într-un efort susținut de persuasiune ale cărui ținte sînt foștii colegi de partid. Iar rezultatele se văd în ultima vreme cînd nu trece săptămînă, uneori zi, în care să nu aflăm despre trecerea cîte unui parlamentar de la PSD la Pro România. De asemenea, din fruntea a ceea ce îi place să numească un „start-up party“, Victor Ponta practică zilele astea un discurs pro-european și civilizat a cărui unică menire e să sublinieze diferența față de delirul conspiraționist și izolaționist promovat de foștii săi colegi din PSD.
Altfel spus, deși asistăm la o răcire a relațiilor PSD cu un anumit segment de electorat, acești oameni nu merg însă prea departe. Rămîn în sfera de influență pesedistă, însă nu mai doresc să fie asociați cu Liviu Dragnea și mica lui camarilă. I-am numit, deloc peiorativ, pesediști jenați. Votanți care, în mare, sînt de acord cu liniile politice majore ale PSD, însă au obosit să fie făcuți părtași la tot felul de decizii sau situații moralmente dubioase. Nu vor să fie văzuți făcînd scut în jurul unui condamnat penal, nu vor să fie văzuți ca antioccidentali militanți și nici ca retrograzi. Nu vor să fie complici și nici nu se regăsesc în discursul Opoziției. Aleg, după gust, surogate sau avataruri ale PSD care îi fac să fie mai puțin responsabili pentru eșecurile PSD.
Situația asta se traduce printr-un soi de blocaj la nivel politic. Orice fel de calcule privind o majoritate parlamentară, în condițiile actuale sau în cazul puțin probabil al unor anticipate, duc la concluzia, greu de evitat, că PSD își poate încă asambla o coaliție de guvernare. Singurul impediment real e Liviu Dragnea „pe persoană fizică“, dată fiind duritatea cu care și-a tratat unii dintre foștii colegi. Umilința lasă urme și nu știu cîți dintre ei pot ierta lucrurile astea. Vorbesc despre umilință inclusiv în cazul acelora „convinși“ să își țină gura cu ajutorul unor poziții bine remunerate sau hrănitoare de orgoliu. Dacă vreți un exemplu, amintiți-vă de fostul premier Grindeanu, a cărui opoziție fermă la Liviu Dragnea s-a topit în confortul călduț al funcției de la ANCOM.
În absența unei prezențe semnificativ mai mari la vot, pesediștii jenați sînt cheia a cel puțin trei din următoarele patru runde de alegeri – europarlamentare, prezidențiale și naționale.
De ce ei? Pentru că la alegeri se numără voturi. Și adevărul simplu e că, deocamdată, PSD, sub toate înfățișările sale, reușește să le obțină.
E prea puțin probabil ca un pesedist jenat să se transforme într-un inamic al PSD. De aceea Opoziției îi rămîne un singur lucru de făcut: să găsească acea cale prin care să aducă la vot segmente de populație care nu au acest obicei. Alternativa e resemnarea.
Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.