Nu-s în stare de pantofi. Nu-s și gata. Sărac o viață, umblu după chilipir și chilipirul se răzbună. Mă lovește la linguriță. Mă trădează. Îmi iau pantofi de mort. Mereu. Mereu. Mereu. Privesc la ofertă și mi se pare scump. Chilipirul e ieftin. Și de multe ori mă plimb zeci de minute gură-cască pe lîngă taraba unui negru din Obor. Cu limba lui ruptă, mă umple de respect, că știe că nu cumpăr. Știe că o ard pe lîngă pantofii lui de mort și nu cumpăr. Știe. Pentru că m-am belit la încălțările lui de un car de ori și tot sper să mă placă vreun pantof. Nu. Cer pantof și, de aproape, put a plastic. Mă doboară subțiri amorțeli. Imaginație de la distanță. Moartea pasiunii de aproape. Ce necunoscută lume e în capul meu de aleg prost mereu? Trebuie să cumpăr scump și nu pot scump și cu pantofi ieftini î.m.i.m.o.a.r.e. P. I. C. I. O. R. U. L. Ce minte greșită! De o viață greșită. Și o dată luat scump și mi i-am tocit. Și altădată luat scump, dar talpă de talpă cert, cum avea bunicul. Dar greșite erau culorile. Apoi am descoperit că pantoful are vîrf ascuțit-ascuțit. Vai de mine, ce lume umblă în capul meu? În pantofiorii mei de regișor?