„Cinci motive pentru a crede că Márki-Zay va fi înfrînt”. Acest titlu apărut în presa pro-guvernamentală din Ungaria indică, poate pentru prima oară în mai bine de zece ani, faptul că la Budapesta adie un fel de vînt al schimbării. Péter Márki-Zay, un primar de provincie, conservator fără afiliere politică formală, a cîștigat zilele trecute alegerile primare organizate de Opoziția unită pentru desemnarea unui candidat la poziția de premier, deținută în acest moment de Viktor Orbán. „Ne dorim o Ungarie nouă, mai cinstită și mai curată. Nu doar să îl înlocuim pe Orbán și partidul lui”, a spus Márki-Zay după anunțul privind desemnarea sa. 

Coaliția anti-Orbán reunește șase partide care acoperă aproape tot spectrul ideologic. Între ele se află inclusiv Jobbik – formațiune care, în ultimii ani, a migrat lent de la extrema dreapta xenofobă și naționalistă către centru. Diferențele doctrinare au fost însă abandonate în fața nevoii de a prezenta un front comun în fața Fidesz, partid care a dominat scena politică ungară atît de ferm încît a obținut majorități suficient de mari cît să poată opera modificări constituționale. Modificări care, evident, nu au făcut decît să întărească puterea premierului Orbán și a cercului său de apropiați. Însă, după cum o arată inclusiv fentele retorice din presa maghiară aflată pe orbita de influență a actualului premier, ceva se schimbă la Budapesta. 

Un prin semn fusese dat  în urmă cu doi ani de zile, cînd un alt candidat al Opoziției unite, Gergely Karácsony, devenise, surprinzător cumva, primar al Budapestei. Karácsony a candidat și pentru postul de lider al Opoziției naționale în alegerile primare, însă s-a retras după prima rundă și și-a anunțat sprijinul pentru eventualul cîștigător, Péter Márki-Zay. 

Sondajele de opinie confirmă optimismul Opoziției. Pentru prima oară după mult timp, Fidesz și adversarii săi sînt la egalitate, ceea ce indică o oboseală a ungurilor angrenați fără voia lor în războaiele culturale declanșate permanent de Orbán. Premierul ungar și-a făcut un obicei din  inventarea unor inamici existențiali ai civilizației maghiare. George Soros, imigranții, marea conspirație a stîngii sau a liberalilor, Uniunea Europeană sau vecinii Ungariei, cu toții au jucat involuntar, pe rînd sau simultan, rolul de amenințări pe care, nu-i așa, doar Orbán și Fidesz știau să le contracareze.  

Dincolo de lehamitea ungurilor după ani lungi de propagandă pro-Orbán, în rîndul unora dintre sectoarele societății ungare s-a instalat o oarecare îngrijorare față de poziția internațională a țării. Fostă vedetă a tranziției de la comunism la capitalism, copil-model la școala de democrație și capitalism, Ungaria a alunecat încet în partea cealaltă a scenei. A devenit unul dintre statele europene a căror reputație este cel puțin discutabilă. Accentele autoritariste ale premierului, dublate de o relație cel puțin stranie cu Rusia, fac din guvernul de la Budapesta un actor internațional cu care foarte multe guverne preferă să trateze prudent sau de-a dreptul rece. Iar aici intră inclusiv Comisia Europeană a cărei intenție de a opri fluxul de bani europeni către state cu derapaje antidemocratice vădite devine tot mai fermă cu fiecare zi în care Orbán rămîne la putere.

Însă unirea Opoziției ungare, un model de eficiență ieșită din exasperare, nu înseamnă în mod obligatoriu și faptul că regimul Orbán se apropie de final. În anii pe care i-a petrecut la putere, Fidesz a avut grijă să își subordoneze aproape întreaga presă, să creeze rețele de influență care controlează cu o mînă fermă accesul la resursele statului și să facă din apartenența la cercurile sale o condiție aproape de neevitat a oricărei cariere în administrație sau business. 

Apoi, scriam și săptămînile trecute, guvernarea Fidesz, cu toate minusurile ei democratice, a oferit ungurilor un soi de gulaș-capitalism comod, reușind să evite reculuri economice majore chiar și în perioade de criză internațională. Una dintre condițiile esențiale pentru ca „iliberalismul” să funcționeze este ca cetățenii să nu aibă neliniști majore legate de bunăstarea proprie. Fără să strălucească, Ungaria merge pe drumul ei. Puțini cetățeni stau totuși să calculeze cîte oportunități au fost ratate în acești ani în care avansul rapid din anii ’90 a fost înlocuit cu un fel de stagnare provincial-confortabilă. Iar dacă cineva face totuși astfel de calcule, dl Orbán are oricînd la dispoziție un inamic pe care să dea vina. 

Umează o iarnă complicată în care eclectica coaliție a Opoziției ungare trebuie să reziste (deja au apărut primele întrebări despre soliditatea ei) și să convingă. Confruntarea din primăvara lui 2022 din Ungaria va fi urmărită cu maximă atenție și în exterior. Pentru că, nu e nici un dubiu, o victorie a lui Orbán nu va fi o victorie împotriva unei Opoziții în sfîrșit unite, ci împotriva democrației liberale. O Ungarie nouă nu va exista, dar sigur Europa nu va arăta la fel.

Teodor Tiță este gazda podcast-ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ.