„Facebook reia distribuția de știri pentru publicul australian.” Trăim într-o lume suficient de bizară încît o astfel de propoziție să fie titlul unui breaking news. 

Problema e relativ simplă. Guvernul de la Canberra a ajuns la concluzia că gigantul fondat de Mark Zuckerberg trăiește în bună măsură de pe urma unor producții la care nu contribuie în nici un fel. Știrile distribuite pe platforme ca Google sau Facebook atrag atenția și, odată cu ea, și aproape toți banii din publicitate. În acest fel, redacțiile producătoare de conținut trec la coada lanțului trofic și se transformă într-un soi de semispectatori ai unui prînz pe care l-au pregătit, dar la care nu au decît acces limitat.

Australienii au fost primii care și-au făcut curaj să caute o soluție legislativă foarte strictă. Au pus pe masă un proiect suficient de ambițios încît Facebook să încerce să facă un exemplu din acea piață încercînd un fel de șantaj – oprirea instantanee a distribuției de știri. Gestul a fost atît de precipitat încît, în grabă, de pe platformă au dispărut și informațiile distribuite de organizații guvernamentale sau servicii de urgență.

Pînă la anunțul că s-a ajuns la un compromis grație unor concesii făcute de autorități, întreg mapamondul a încercat să ghicească cine va clipi primul. Pentru că dacă legea australiană care, în esență, obligă giganții tehnologici să plătească pentru a distribui link-uri se va dovedi un succes, e de prevăzut că acel model se va răspîndi rapid. 

Nu doar publisher-ii australieni sînt frustrați de pierderea banilor din publicitate. Cazul este urmărit oriunde, de la București la Kuala Lumpur, iar sentimentul nu este nicăieri favorabil platformelor.

Acum zece ani, Facebook era văzut ca simbol al unei noi lumi în care construcția și întreținerea relațiilor interumane devine mult mai simplă. Astăzi este tratat ca un element toxic, iresponsabil și cinic ale cărui efecte negative tind să le depășească pe cele pozitive. 

Anterior și mult mai timid, și alte state încercaseră soluții. În Marea Britanie, de exemplu, tocmai de teama unei intervenții a Guvernului, Facebook a acceptat să fie parte dintr-un contract-cadru prin care acceptă să cedeze editorilor o parte din veniturile obținute din advertising. Nu e clar cît va costa această schemă, martorii lui Zuckerberg refuză să furnizeze cifre, și nici dacă Facebook nu va decide la un moment dat că e prea scumpă și e mai simplu să procedeze ca în Australia. De asemenea, nu e clar dacă publisher-ii pot fi eliminați din acest aranjament așa cum se întîmplă uneori cu pagini de actori, politicieni sau simpli utilizatori care încalcă regulile ambigue și adesea aplicate inegal ale Facebook. Decizia australienilor de a înfrunta problema direct a fost pusă inclusiv pe seama intereselor holding-ului de presă deținut de familia Murdoch (cei care dețin și Fox News în Statele Unite). Știrile pe această temă par să sugereze că interese private influențează masiv decizia Guvernului. Chiar dacă ar fi așa, problema reală rămîne – redacțiile produc conținut pentru care publicul plătește indirect bani către Facebook, cunoscut îndeobște prin faptul că nu produce nimic. 

Un alt argument împotriva Guvernului de la Canberra s-a auzit din zona teoriei economice și sună cam așa: dacă taxezi un bun, atunci acel bun se va produce în cantități mai mici. Așa se întîmplă, de exemplu, cu țigările sau cu industriile poluatoare. Cu cît sînt mai intens taxate, cu atît produc mai puțin. Deci răspunsul brutal al Facebook e firesc și orice economist ar fi spus, dacă ar fi fost întrebat, că probabil distribuția de știri pe platformă va înceta.

Argumentul e logic, însă nu are nici o legătură cu fondul problemei. Iar problema e că Google, Facebook și toate celelalte platforme și rețele sociale trăiesc și de pe urma unor produse la a căror creație nu contribuie în nici un fel. Mai mult, profitînd de diverse facilități sau scăpări ale legislațiilor naționale, ele plătesc taxe ridicol de mici pe piețele pe care activează. Altfel spus, angajatul Facebook intră pe o piață, ia banii de acolo și se duce cu ei liniștit acasă, unde îi folosește, printre altele, pentru campanii ipocrite de evanghelizare despre Internetul liber și alte lucruri asemănătoare. Statele au început de ceva vreme să observe lucrurile astea, însă numai cele mai puternice dintre ele au avut curajul să și facă ceva pentru a îndrepta măcar o parte din lucruri. Franța, spre exemplu, după un lung, foarte lung audit al activităților comerciale ale Facebook, a decis că trebuie să primească aproximativ 100 de milioane de euro reprezentînd taxe neplătite în ultimii ani.

Australia, Marea Britanie sau Franța sînt deocamdată doar teste pentru posibile modele de reglementare a marilor companii din zona de tehnologie. Nici unul nu e încă finalizat. Dar este cert că, mai devreme sau mai tarziu, guvernele lumii trebuie să își facă curaj pentru a-și apăra cetățenii și economiile. Iar asta trebuie să se întîmple asigurînd un cadru onest pentru respectivele business-uri, nu pedepsind Facebook pentru că a ocupat un spațiu pe care nu l-a ocupat nimeni înaintea sa. Acela ar fi un eșec la fel de mare ca cel din prezent în care, mizînd pe confuzia guvernelor, Facebook face ce vrea și ucide cu umbra sa industrii întregi. 

P.S. În treacăt fie zis, faptul că nici una dintre aceste platforme nu provine din Uniunea Europeană ar trebui să ridice niște semne de întrebare foarte serioase comunităților de antreprenori și politicienilor de pe continent. Azi se pierde meciul pe terenul platformelor de comunicare în masă, mîine alte industrii vor avea drapele străine. Relevanța se pierde pas cu pas, nu peste noapte.

Teodor Tiţă poate fi găsit și la twitter.com/jaunetom.