Ne mirăm cînd „întîmplarea” ne confruntă cu situații suprarealiste. Şi totuşi, nu întîmplarea în sine şochează în primul rînd, ci jocul ei, acel lanţ aparent absurd, plin de verigi ilogice, de „cauze” şi „efecte” ce duc, ultimativ, la stranietatea împrejurării miraculoase. Îmi amintesc un caz din şcoală, care m-a pus mult timp pe gînduri. Aveam, la vremea respectivă, un coleg marginal, înclinat spre izolare şi apatie. Omul vădea anumite disfuncţionalităţi, cum să le spun, neuro-vegetative. Dormea interminabil, iar atunci cînd, în sfîrşit, intra în aşa-zisa stare de trezie, el se afla, de facto, tot într-o somnie latentă. Ţinea un ochi întredeschis, vorbea rar şi lent (cu încetinitorul, cum ar veni), printre căscături uriaşe şi molipsitoare. Adesea, ne recunoştea cu greutate şi ne uita numele, strigîndu-ne în fel şi chip. Nu ştiu cine i-a spus „Somnel”, dar porecla i se lipise de identitate mai ceva ca abţibildul de parbrizul maşinii (și ca marca de scrisoare, nu-i așa?), rămînînd unica lui formă de recunoaştere în memoria mea pînă azi. Inutil de precizat, Somnel nu prea avea prieteni, preferînd să dormiteze în bancă decît să discute cu restul comunităţii de elevi.

Într-o zi, individul menţionat a fost scos la tablă – pentru a face un desen de utilaj – de către „profesorul” de „Studiul materialelor”. „Profesorul” în cauză era venit direct din producţie la liceu. Nu avea pic de experiență pedagogică. Somnel a ieşit cu greutate spre catedră, tîrîndu-şi picioarele în stilul somnambulic ce-l consacrase. Sesizasem că expertul în materiale îl radiografiase feroce, ca o fiară dezlănţuită, de la bun început. L-a îndemnat să se mişte cu un mîrîit ignobil, strecurat agresiv printre dinţi: „Hai mai repede, mormolocule!”. Somnel s-a apucat să scrie letargic pe tablă. Deodată, creta pe care o ţinea în mînă (cam lungă, ce-i drept) s-a rupt în jumătate, iar una dintre bucăţi i-a alunecat pe mîneca hainei (mînecă lipită, obosit, în actul scrierii, de fibra de sticlă neagră). Gîdilat, pesemne, de buclucaşul calcar, Somnel s-a scuturat grotesc în faţa clasei, intrînd apoi în ritmurile unui dans cu tentă tribală. Profesorul (care nu percepuse momentul-cheie al incidentului) a crezut că bizarul elev îşi bate joc de el, mai ales că noi izbucniserăm deja în hohote furibunde. S-a îndreptat ameninţător către Somnel. Acesta, panicat, şi-a smucit mîna violent, ridicînd-o în slăvi. În acea clipă, creta a ţîşnit din mînecă aidoma unei rachete nucleare, înfigîndu-se, nebuneşte, în ochiul drept al bestiei de „studiul materialelor”, care a răcnit terifiant, precum porcii înjunghiaţi de Ignat. Greu de spus în cuvinte ce a urmat. „Proful”, cu o roşeaţă oculară pe cinste, demnă de tratatele internaţionale de oftalmologie, s-a aruncat fără discernămînt la gîtul lui Somnel. L-a izbit cu fruntea de tablă, măcar de zece ori, într-o succesiune a mişcărilor, de intensitate crescîndă. Cînd a obosit, şi-a eliberat prada intrată în stare de şoc (şi totuşi, cu o amprentă a somnului pe figură ceva mai pronunţată parcă decît înainte). Ne-am speriat cu toții. Colegului nostru îi crescuse, brusc, o piramidă în frunte, devenind un veritabil unicorn. Un unicorn somnolent.

Concluzia? Părinţi, directoare, scandal, inspectorat, anchete. Proful de „Studiul materialelor” a zburat cu viteza luminii înapoi în producţie, iar Somnel a ajuns erou liceal. Toţi şmecherii din alte clase au venit să-l cunoască şi să-l felicite pe cel care i-a eliberat de coşmarul „Materialelor”. Somnel s-a schimbat radical sub impulsul thymos-ului resuscitat. S-a trezit de-a binelea şi şi-a făcut o prietenă (în condiţiile regimului existenţial anterior evenimentului buclucaş, fata respectivă nici nu l-ar fi zărit pe stradă) cu familie în America. Peste ani, s-au căsătorit şi, din cîte am auzit, în prezent se află în Statele Unite ale Americii, unde au moştenit o fabrică de vopsele. Care erau şansele unei astfel de evoluții fericite înaintea ruperii bucăţii de cretă? Număraţi-le dumneavoastră! Eu, pe de altă parte, tot încerc să-mi imaginez ce joc al întîmplării mai poate să scoată România din somnul himeric în care s-a scufundat din punct de vedere politic şi să o repună pe drumul civilizaţiei autentice. În mod cert, nu o împrejurare creatoare de unicorni, întrucît privesc în jurul meu şi realizez că de cornute, oricum, nu ducem lipsă. Le avem pretutindeni în posturile de vîrf din stat. Asul trebuie căutat altundeva, într-o altă mînecă atîrnînd obosit pe un alt trup letargic…

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: Omul multiplu, Editura Junimea, 2021.