Sînt o sumă de observații curioase legate de PNL și de evoluția sa din ultimii doi ani. Am să le trec sumar în revistă, înainte de a încerca un răspuns la întrebarea din titlu.

● În primul rînd, oricît de bizar ar părea, PNL, candidînd sub sigla proprie, a obținut în 2016 cel mai bun rezultat de după 1989. Sigur, a avut și rezultate mai bune, însă niciodată singur.

● Întoarcerea către PPE (după fuziunea cu PDL) nu a ajutat la mai nimic. PPE este, într-adevăr, cel mai important grup parlamentar de la Strasbourg și Bruxelles, însă liberalii români sînt mai degrabă necredibili în rolul unei drepte empatice și moderate.

● În interior, PNL a adoptat o strategie pe alocuri necinstită. A semnat un protocol de susținere cu Coaliția pentru Familie, pretinzînd în același timp că rămîne un partid orientat spre valori occidentale. Restrîngerea și limitarea drepturilor este o valoare occidentală doar în măsura în care Rusia e o democrație funcțională. Nu am văzut cercetări care să certifice asta, dar intuiția îmi spune că măcar un procent de la USR vine de aici.

● Moștenirea USL e încă proaspătă, iar PNL nu a știut să își asume excesele acelei guvernări. O fi fost Victor Ponta rău în 2016, dar el a ajuns premier cu ajutorul neprecupețit al liberalilor.

● În programul de campanie, liberalii au promovat o specie aparte de naționalism economic, pe alocuri libertarian, prea puțin explicat sau asumat. A părut mai degrabă un soi de reacție la agenda PSD și servea mai mult unui grup restrîns de business care se adunase (poate mai e acolo) în jurul partidului. De altfel, aproape toată campania a fost marcată de acest tip de atitudine care fie imita adversarul, fie îl acuza cu o superioritate morală doar pe jumătate justificată.

● Pentru că am ajuns la moralitate, da, PNL și-a curățat listele, însă nu cu totul. Ăsta este un păcat mult prea greu de iertat, iar o parte din alegătorii potențiali ai partidului au simțit că sînt chemați la vot pentru a sprijini un proiect cu asterisc.

● Poate cel mai grav lucru a fost lipsa de autenticitate a candidaților din teritoriu. Foarte puțini dintre ei au părut dispuși să lupte împotriva PSD. Unii, cu care am stat de vorbă, mi-au invocat diverse aranjamente sau pericole locale care îi imobilizau. Pur și simplu, oamenii ăștia au mimat campania electorală. Naivi sau doar fără variantă, au crezut că publicul nu sesizează. A sesizat. Îngrijorător pentru partid e că nu există o discuție reală în interior pe acest subiect.

● Spaima și nimic altceva i-a împins pe liberali să ia în brațe proiectul Cioloș. O idee decentă, dar insuficient negociată și insuficient detaliată. Asta a provocat un soi de stînjeneală publică în relația dintre cele două părți.

● Relația cu președintele Iohannis a fost alt motiv de disconfort. Adevărul e că șeful statului nu a dat niciodată semne că are vreo loialitate față de partid, la fel cum partidul nu a știut să folosească în vreun fel această apropiere.

Ar mai fi și altele, însă cred că acestea sînt principalele explicații pentru situația actuală a PNL, despre care alți observatori susțin, cu sigla PNȚCD în mînă, că a intrat deja în spirala irelevanței. Cred că e prea devreme pentru o astfel de concluzie, dar, într-adevăr, e un risc ca acești oameni să aibă totuși dreptate pînă la urmă. Poate fi salvat PNL? Cred că da. Dar înainte de a creiona pașii posibili către o astfel de concluzie, trebuie spus că PNL ar trebui să vrea să fie salvat și să vrea să conteze. Cum se poate face asta:

● Alegeri interne deschise. Asta e o soluție care a mai fost vehiculată acum mulți ani, însă nu a fost aplicată. Se poate face acum. În astfel de alegeri votează membrii cu vechime ai partidului, iar, pentru a preveni fraudele, cei noi plătesc o taxă simbolică. Modelul a fost aplicat în România de PSD la alegerea președintelui PSD. Deși s-a rîs un pic de ceea ce s-a întîmplat acolo (n-a fost nici o competiție), Liviu Dragnea și-a asigurat, în interiorul partidului, o legitimitate greu de contestat.

● Asumarea unor poziții clare pro-democratice și libertăți civile. Asta înseamnă inclusiv o atitudine critică reală față de zone de influență din societate cum ar fi serviciile secrete sau cultele religioase. Nu mă refer la o relație de inamiciție, ci la una de distanță politicoasă și sceptică.

● Îndepărtarea de președinte. Avantajele punctuale nu suplinesc senzația publicului că PNL e un partid prezidențial moluscă, incapabil de opinii proprii. Asta nu exclude în nici un caz colaborarea cu președintele, dar poate n-ar fi rău să vedem și unde se despart cele două părți. Măcar din cînd în cînd.

● Evitarea compromisurilor, chiar și cele mici, cu PSD. În politică, încăpățînații cîștigă. E timpul pentru PNL să își exercite voința și să mobilizeze energii de care s-a ferit pînă acum.

● Întoarcerea către profesiile liberale. PNL ar trebui să înțeleagă că nu va fi niciodată partidul tuturor. Este, sau vrea să fie, un partid al clasei de mijloc. Nu poți fi așa ceva cîtă vreme ai permis PSD să ocupe spațiul acolo. Cine nu mă crede poate verifica cifrele ultimelor alegeri. PSD nu mai e de mult partidul săracilor și needucaților.

● O autonomie condiționată a filialelor și acțiune rapidă în cazul greșelilor. Aici intră și comportamentul parlamentarilor care trebuie legat direct de filiala din care aceștia vin. Responsabilitatea comună pentru performanțe și rezultate în sondaje e un liant care poate produce minuni.

● În fine, măsurarea și calibrarea permanentă a mesajelor și a strategiilor. Nu schimbarea lor din alb în negru, asta ar fi stupid, ci modificarea justificată atunci cînd apar argumente solide pentru așa ceva.

Am scris textul acesta pentru că cred sincer că, în continuare, politica românească stă într-un picior. România are nevoie de o contrapondere solidă și credibilă la mamutul PSD. Chiar și PSD are nevoie de așa ceva pentru a nu ajunge în situația de a se rupe în două pentru a-și asigura opoziția. Opoziția politică înseamnă echilibru și progres. Absența sau slăbiciunea ei provoacă pagube tuturor. Chiar și celor care temporar se bucură de o astfel de situație.