Iliberalismul este o noțiune lansată public de premierul ungar Viktor Orbán chiar pe teritoriul României, în 2014, la Școala de vară a UDMR de la Tușnad. Liderul de la Budapesta a afirmat atunci că vrea să facă din Ungaria un stat iliberal, dînd ca exemplu de succes Rusia lui Putin. Modelul poate fi găsit însă și prin alte părți – în Turcia lui Erdogan sau, deja experimentat de ani buni, în Belarusul eternului Lukașenko. Polonia conservatoare pare să se înscrie tot mai clar pe această linie și ascensiunea extremei drepte în statele vest-europene înseamnă tot atîta teren cîștigat pentru iliberalism.

Ideea începe să prindă și în România – și chiar dacă sistemul politic românesc rămîne unul liberal, ofertele electorale frizează mai curînd iliberalismul. Vorbim aici despre legi protecționiste (procent de produse românești în rafturile magazinelor sau limitarea cumpărării de teren agricol), un discurs împotriva marilor companii cu capital străin, susținerea referendumului inițiat de Coaliția pentru Familie, atacuri la adresa independenței Justiției, descrierea Uniunii Europene drept dușman al României și așa mai departe. Rețelele de socializare sînt terenul fertil pentru promovarea iliberalismului, prin multitudinea de publicații electronice cu origine obscură, care promovează teorii ale conspirației, minciuni calificate, intoleranță etnică, socială, religioasă.

Confruntarea dintre liberali și iliberali va marca, probabil, pentru multă vreme spațiul politic european, înlocuind clasicul clivaj stînga-dreapta. Iliberalii sînt în ofensivă, liberalii caută să se apere. Iar un vot într-un stat mic precum Austria, pentru o funcție prezidențială cu rol mai degrabă ceremonial, înseamnă pentru liberali o victorie simbolică, după marile lovituri iliberale din Marea Britanie (Brexit) sau Statele Unite (Trump). Prin ce se deosebește, așadar, un liberal de un iliberal?

● Pentru liberal, o lume deschisă reprezintă o sursă inepuizabilă de oportunități. Pentru iliberal, o sursă de inepuizabile angoase.

● Pentru liberal, libertățile reprezintă condiții de bază pentru o societate de succes. Pentru iliberal sînt o sursă de dezordini.

● Pentru liberal, viitorul poate fi mai bun decît prezentul. Pentru iliberal, trecutul a fost mai bun.

● Pentru liberal, problemele pot avea explicații și, eventual, soluții. Pentru iliberal, problemele au vinovați.

● Pentru liberal, soluțiile nu sînt nicio­dată simple și nici efectul lor nu e garantat. Pentru iliberal, soluțiile sînt mereu simple și infailibile. Liberalul își pune mereu întrebări. Iliberalul are mereu răspunsuri.

● Pentru liberal, diversitatea este fascinantă, ceea ce este diferit este incitant. Pentru iliberal, diversitatea este o problemă, ceea ce e diferit poate fi amenințător sau demn de dispreț.

● Pentru liberal, statul este bun în măsura în care este neutru și deranjează cît mai puțin raporturile dintre oameni. Pentru iliberal, statul este bun în măsura în care intervine pentru a stabili raporturile dintre oameni potrivit convingerilor sale.

● Pentru liberal, minoritatea trebuie ascultată și protejată. Pentru iliberal, majoritatea dictează.

● Pentru liberal, importantă este funcționarea instituțiilor. Pentru iliberal, forța liderului.

● Pentru liberal, negocierea este importantă. Pentru iliberal este sinonimă cu trădarea. Liberalul caută compromisul, iliberalul – forța.

● Pentru liberal, patriotismul înseamnă promovarea valorilor și o țară de succes alături de parteneri și aliați. Pentru iliberal, patriotismul înseamnă revanșă istorică.

Dar ceea ce deosebește pînă la urmă în mod fundamental cele două abordări este gradul de toleranță reciprocă. Pentru iliberal, prezența liberalului în spațiul public este un semn al putreziciunii societății. Liberalul trebuie, dacă nu stîr­pit, cel puțin pus la respect. Libertățile sînt bune atîta timp cît pot fi folosite pentru a distruge sistemul liberal – libertatea de exprimare este libertatea de a promova minciuni. Cînd minciunile sînt sancționate, iliberalul protestează în numele libertății de exprimare.

Pentru liberal, prezența iliberalului în spațiul public ține de diversitatea socială. Nu este nici bună, nici rea, este un fapt sau, eventual, o ciudățenie. Iar dacă iliberalul are loc în sistemul liberal, atunci, în cel iliberal, liberalului i se garantează, dacă nu eliminarea, atunci, în orice caz, marginalizarea. Aceasta va fi confruntarea care va marca Europa în următorii ani, iar învingătorul e greu de prezis. 

Ovidiu Nahoi este redactor-șef la RFI România.