Brazilia, Rusia, India şi China s-au reunit de curînd la al doilea lor summit anual, în Brazilia. Jurnaliştii încă îşi mai dedică întreaga atenţie aşa-numitelor ţări „BRIC“; eu însă mă menţin sceptic în privinţa acestui concept.

Goldman Sachs a inventat termenul în anul 2001, pentru a atrage atenţia asupra oportunităţilor de cîştig pe care le oferă ceea ce el numea „pieţele emergente“. Cota deţinută de BRIC din PIB-ul mondial a crescut de la 16% în 2000, la 22% în 2008. Luate împreună, ţările BRIC s-au descurcat cu rezultate peste medie, în timpul recesiunii globale care a urmat. Însumate, ele reprezintă 42% din populaţia lumii şi o treime din creşterea economică mondială din ultimii zece ani. Lăsînd la o parte SUA (care e pe locul 3 ca populaţie), creşterea economică anuală a celorlalte patru ţări cu populaţii numeroase – China, India, Indonezia şi Brazilia – a fost de peste 5-6%, în perioada 2000-2009.

Acestea sînt, evident, veşti bune pentru economia mondială; pe de altă parte însă, BRIC – un termen economic – a ajuns să aibe o viaţă politică proprie, în ciuda faptului că Rusia nu se încadrează prea bine în această categorie. După cum a comentat Beijing Review – „atunci cînd Goldman Sachs a creat acronimul BRIC în 2001, nici economiştii, nici restul lumii nu şi-au imaginat că, într-o bună zi, Brazilia, Rusia, India şi China se vor reuni în sfîrşit şi vor construi o platformă viabilă“. În iunie 2009, miniştrii de externe ai celor patru ţări s-au întîlnit pentru prima oară la Ekaterinburg, Rusia, pentru a transforma un acronim captivant într-o forţă politică internaţională.

BRIC deţine 2,8 trilioane USD sau 42% din rezervele mondiale de valută (deşi cea mai mare parte din sumă îi aparţine Chinei). Astfel, preşedintele rus Dmitri Medvedev a declarat la Ekaterinburg că „un sistem valutar global nu poate reuşi dacă instrumentele financiare utilizate sînt exprimate într-o singură valută“. După ce China a eclipsat SUA, pînă atunci cel mai mare partener comercial al Braziliei, China şi Brazilia şi-au anunţat intenţia de a efectua tranzacţii mai degrabă în valutele lor naţionale, decît în dolari americani. Chiar dacă Rusia reprezintă doar 5% din comerţul Chinei, cele două ţări au anunţat şi ele un acord similar.

 În vreme ce o reuniune BRIC poate fi utilă coordonării unor tactici diplomatice pe termen scurt, termenul propriu-zis aduce de-a valma ţări diferite, cu divergenţe profunde. Iar includerea Rusiei, o fostă superputere, alături de trei economii în curs de dezvoltare nu este o măsură tocmai înţeleaptă. Dintre cei patru membri, Rusia are populaţia cea mai mică, dar cu gradul cel mai ridicat de alfabetizare şi un venit pe cap de locuitor net superior. Mai mult de atît, numeroşi observatori consideră că, în vreme ce resursele de putere ale celorlalţi trei membri cresc, cele ale Rusiei scad.

Astăzi, Rusia nu numai că este în mai mare măsură afectată de consecinţele recesiunii globale, dar se confruntă cu deficienţe severe, pe termen lung: lipsa unor exporturi diversificate, probleme grave demografice şi de sănătate, şi, citîndu-l pe Medvedev, o nevoie imperioasă de „modernizare“. După cum a observat recent The Financial Times, cu numai două decenii în urmă „Rusia era o superputere ştiinţifică cu o cercetare mai dezvoltată decît China, India şi Brazilia laolaltă. După aceea, a fost lăsată în urmă nu numai de creşterea covîrşitoare a ştiinţei chinezeşti, dar şi de India şi de Brazilia“.

Dacă privim cifrele îndeaproape, miezul acronimului BRIC rezidă în creşterea resurselor Chinei; dar şi rolul Braziliei este o surpriză plăcută. Cînd a fost inventat acronimul BRIC, The Economist a obiectat că „o ţară cu o rată de creştere la fel de sumară ca şi costumele ei de baie, pradă uşoară a oricărei crize financiare din jur, un loc al instabilităţii politice cronice a cărui capacitate infinită de a-şi risipi potenţialul, de altfel incontestabil, e la fel de legendară ca talentul lui pentru fotbal şi carnavaluri, nu pare să aibe ce căuta alături de aceşti titani în creştere“.


Acum, cînd The Economist scrie „din anumite puncte de vedere, Brazilia îi surclasează pe ceilalţi membri BRIC. Faţă de China, este o democraţie. Altfel decît India, nu are parte de insurgenţi, de conflicte etnice şi religioase sau de vecini ostili. Spre deosebire de Rusia, exportă mai mult petrol şi arme, şi îi tratează pe investitorii străini cu respect“. Odată cu stăvilirea inflaţiei şi cu aplicarea reformelor de piaţă din anii ’90, Brazilia a înregistrat o rată impresionantă a creşterii economice, în jurul valorii de 5%. Cu un teritoriu de aproape trei ori mai mare decît India, cu 90% din populaţia de 200 de milioane alfabetizată, cu un PIB de 2 trilioane USD, echivalent cu cel al Rusiei, şi cu un venit pe cap de locuitor de 10.000 USD (de trei ori cel al Indiei şi aproape dublul celui chinezesc), Brazilia are resurse impresionante de putere. Descoperirea, în 2007, a unei ample rezerve marine de petrol promitea să transforme Brazilia într-o putere semnificativă şi în arena energiei.

Aşadar, cît de în serios ar trebui să ia analiştii termenul BRIC? Ar trebui să-l considere binevenit ca indicator de oportunitate economică, deşi ar fi avut mai mult sens dacă Indonezia s-ar fi aflat în locul Rusiei. În termeni politici, China, India şi Rusia concurează pentru supremaţie în Asia, iar Brazilia şi India au fost afectate de valuta subevaluată a Chinei. De aceea, e puţin probabil ca BRIC să devină o organizaţie politică serioasă a unor state cu motivaţii similare.

Joseph S. Nye, fost secretar adjunct în probleme de Apărare al SUA, este profesor la Universitatea Harvard şi autor al Soft Power: The means to Success in World Politics

Copyright: Project Syndicate, 2010
traducere de Matei PLEŞU