„Rămîn mirat cînd cineva, întîmplător și aproape întotdeauna fără motiv, îmi spune că nu știe ce e iubirea. Eu știu exact ce e iubirea. Iubirea înseamnă să știm că există o parte din noi care nu ne mai aparține. Iubirea înseamnă să știm că vom ierta orice acelei părți din noi care nu e a noastră. Iubirea înseamnă să fim slabi. Iubirea înseamnă să ne fie frică și să vrem să murim.”

Am transcris mai sus o poezie a lui José Luís Peixoto, fără să marchez versificația, pentru că nu am volumul la îndemînă. Fac transcrierea stînd cu laptop-ul pe o terasă din Iași, după înregistrarea întîlnirii cu scriitorul portughez, desfășurată în cadrul FILIT 2021. Nu cred că există cineva care să nu fi auzit despre FILIT, Festivalul Internațional de Literatură și Traducere, desfășurat în Iași, ajuns la a IX-a ediție. Mă aflu aici, așadar, bucuros să mă aflu printre invitații acestui festival, organizat de o echipă extrem de inimoasă și de dinamică, avîndu-i ca membri fondatori pe scriitorii Dan Lungu, Florin Lăzărescu și Lucian Dan Teodorovici.

Am folosit ca pretext versurile lui Peixoto, care este mai ales prozator, deși a performat în toate genurile, iar poezia citată face parte dintr-un volum care a obținut în Portugalia premiul pentru cea mai bună carte de poezie a anului 2013. Moderatorul serii, poetul Robert Șerban, a citat-o în contextul dialogului mai larg despre temele pe care le abordează Peixoto, în speță despre moarte, și am să revin la ea puțin mai jos. Pînă acolo, voi încerca să formulez niște impresii legate de experiențele pe care le-am avut în cadrul festivalului, din perspectivă educațională, mai ales.

Am participat la activități aflate sub semnul a două secțiuni ale festivalului, Scriitori printre liceeni, respectiv Casa copilăriei. Mulți alți scriitori au fost implicați în acțiuni similare, care au avut loc fie cu participarea individuală a acestora, fie în perechi, alături de moderatori. Concret, am avut întîlniri online cu elevi din mai multe școli din țară, dar și întîlniri față în față cu elevi din Iași, am participat la o dezbatere despre literatura pentru copii și am dat cîteva interviuri în care s-a discutat despre multe, dar și despre rolul lecturii în școală, despre strategii de atragere a elevilor spre lectură, despre importanța lecturii în formarea personalității elevilor, despre cum este reprezentată literatura contemporană în programele școlare și în școală.

Care-i faza? FILIT-ul, care are extraordinara putere de a reuni în cîteva zile zeci de scriitori, unii adevărate vedete naționale sau internaționale, profesioniști, dar înainte de aceasta iubitori de literatură, își dezvoltă activitățile și în aceste parteneriate instituționale cu școli și cu Inspectoratul Școlar Județean Iași, ba chiar și cu școli din alte județe. Oamenii ăștia, pînă la nivelul profesorilor din școli, se implică activ și se pregătesc, pregătindu-și și elevii, care în fața scriitorilor dovedesc lecturi, interes față de literatură, față de carte, față de cultură și de cunoaștere în general. Ce spune asta? Că aș vrea să mai fim scutiți de patetismul declarativ prezent în discursul de masă cum că școala nu face, școala nu drege, profesorii sînt nu știu cum și elevii sînt dezinteresați. E doar unul dintre exemplele pe care le pot oferi, cel mai la cald. Cînd sute de elevi, zeci de profesori și diverse instituții cu profil educațional sînt atît de implicate, și nu de formă, pentru că, așa cum spuneam, elevii aceștia sînt citiți, profesorii lor fiind de asemenea oameni cultivați și implicați, cred că ar trebui să fim mai optimiști.

A doua chestiune. Există încă o prejudecată cum că școala nu promovează literatura contemporană, că programele școlare și manualele o evită, că profesorii fac recomandări de lecturi pe care elevii de astăzi nu le mai pot percepe atașant, nefiind din orizontul lor de viață. Am fost surprins să întîlnesc astfel de opinii chiar și printre colegi scriitori, care scriu literatură pentru copii. Am să vă relatez o scenă de ieri. Desigur, am tot dat aici autografe unor elevi, prin școlile unde am fost, dar această scenă s-a desfășurat la Casa Muzeelor, unde mă aflam la un eveniment al altor scriitori. A venit la mine o voluntară, care-mi văzuse ecusonul cu numele. M-a rugat să-i scriu cîteva cuvinte pe ecusonul ei. Firește că i-am scris ceva. Apoi mi-a spus că a ajutat-o foarte mult cartea mea, Istoria lui Răzvan, cînd era în clasa a VIII-a. Am zîmbit și am spus că probabil o ajutase la istorie. Mi-a răspuns că nu, a ajutat-o la română, la pregătirea pentru examen. Am rugat-o să îmi explice și mi-a spus că a exersat recunoașterea tiparelor textuale, dar și alte tipuri de exerciții sau de compuneri pe fragmente din roman. Acum e în clasa a IX-a și a fost selectată ca voluntar FILIT. Ei bine, cum am putea crede că acești copii sînt condiționați de lecturi învechite, că li se recomandă sau li se propun în manualele școlare texte cu care nu mai reușesc să empatizeze? De altfel, le-am explicat și altor colegi că lucrurile nu mai stau deloc așa, că manualele de gimnaziu cel puțin promovează literatură contemporană, autori vii, ca să folosesc clișeul acesta.

Mă întorc la Peixoto, pe care îl știam doar ca prozator, l-am descoperit acum și ca poet. Le spuneam într-un interviu Adelei Greceanu și lui Matei Martin că una dintre strategiile pe care le folosesc eu cu liceenii pentru a-i apropia de literatura contemporană este să le citesc și să-i ajut să descopere că sensul ascuns în text nu este imposibil de identificat. Că adesea deschid o lecție la liceu cu lectura unei poezii a unui scriitor contemporan, de la care ajung apoi la studiul textului clasic al vreunui scriitor din literatura contemporană. Și că-i duc spre valorile umanului, spre mecanismele care pot asigura o dezvoltare personală rezilientă în raport cu vulnerabilitățile pe care ca oameni le avem. E OK să ne fie frică. E OK să fim uneori slabi. Să vrem să murim înseamnă să vrem să iubim. Trăiască literatura!

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.