Este posibil un euromanual de istorie?

Publicat în Dilema Veche nr. 813 din 19-25 septembrie 2019
Teatrul – dimensiune  identitară a Europei jpeg

Franţa a decis ca şcolarizarea copiilor să devină obligatorie începînd cu vîrsta de 3 ani. Cotidianul Le Monde explica într-un dosar din februarie 2019 că, în Europa, doar Ungaria a mai luat o măsură similară. Copiii din Luxemburg intră în sistemul de şcolarizare obligatorie la 4 ani, cei din Marea Britanie şi Olanda la 5 ani. În majoritatea ţărilor europene, societatea începe să se ocupe de copii doar cînd ajung la vîrsta de 6 ani, iar Suedia consideră că operaţiunea poate începe şi mai tîrziu, la 7 ani.

Ministrul francez al Învăţămîntului a dat mai multe interviuri cu ocazia demarării noului an şcolar, explicînd că bazele unei „educaţii republicane“ trebuie să fie puse foarte repede. În spatele acestor fraze de circumstanţă se află însă o realitate neliniştitoare: în multe familii provenind din imigraţie se pun, de la vîrsta de 3 ani, mai degrabă „bazele“ unei educaţii islamiste. Iar uneori, cînd şcoala republicană îi prelua pe copii, la vîrsta de 6 ani, educatorii şi învăţătorii descopereau că aveau de-a face cu minţi deja „formate“, care opuneau un fel de rezistenţă interioară conţinutului educaţional republican conceput, printre altele, şi pentru stimularea spiritului critic.

Măsura adoptată în Franţa mă trimite însă la o altă întrebare: de la ce vîrstă şi cum ar trebui să le dăm o educaţie europeană copiilor noştri? Pentru că o veritabilă integrare europeană şi forjarea unei identităţi europene nu se pot face fără adoptarea, în Europa, a unui soclu educaţional comun. Iar în acest context, un manual de istorie comun, adoptat de toate ţările membre ale Uniunii Europene, ar putea contribui, în perspectivă, la crearea unei naţiuni europene.

Sînt obiective care par utopice şi doldora de dileme. Cum să le predai istoria Europei unor copii polonezi, germani, francezi, unguri, români, greci etc. fără să omiţi paginile ei cele mai dureroase, dar în acelaşi timp insuflîndu-le acestor elevi convingerea că trebuie să construiască împreună un destin comun întrucît au valori comune, ba chiar şi un trecut de care ar trebui să fie mîndri? Teribilă dilemă, trebuie să recunosc, mai ales cînd educaţia rămîne apanajul fiecărei ţări în parte şi cînd fiecare ţară are „sensibilităţile“ ei, frustrările ei istorice…

Reflecţia în jurul acestei idei nu este nouă. Încă de la sfîrşitul secolului al XIX-lea un anumit curent pacifist apropiat de socialişti pleda pentru o altă manieră de a scrie istoria, susceptibilă să-i educe pe tineri în spiritul păcii şi al umanismului.

După şocul Primului Război Mondial, numeroase minţi trezite din coşmarul naţionalismului au relansat reflecţia în jurul acestui proiect, cerînd ca predarea istoriei să nu mai fie instrumentalizată politic, să nu mai fie transformată în instrument de îndoctrinare, de revanşă sau de dominaţie. Atunci, în anii ’30, a apărut pentru prima dată şi ideea redactării unui manual de istorie franco-german pus sub semnul consensului, fără dimensiune naţionalistă. Aceste elanuri s-au văzut însă retezate repede de ascensiunea nazismului. A fost „necesară“, în Europa, o nouă pagină de barbarie, mai teribilă decît prima, pentru ca ideile legate de crearea unei baze educaţionale comune să înceapă din nou să circule, să fie luate în serios şi să fie chiar stipulate în tratate. În 1991, Consiliul Europei îi convoca pe miniştrii Educaţiei din ţările europene pentru a-i incita la o reflecţie comună în privinţa formării unui nou spirit, pentru a urgenta găsirea unui consens educaţional astfel încît copiii Europei să nu mai crească detestîndu-şi ţările vecine sau în spiritul unei datorii morale de răzbunare a suferinţelor îndurate de părinţii lor…

O experienţă meritorie şi fără precedent, pe acest drum, este cea asumată de Franţa şi de Germania, care au reuşit să redacteze un manual de istorie comun. Proiectul a fost lansat în ianuarie 2003, cînd se împlineau 40 de ani de la semnarea Tratatului de la Élysée, acesta din urmă fiind veritabilul certificat de naştere al cuplului franco-german, altfel spus al unei cooperări care a făcut posibilă construcţia europeană. Toată lumea ştie azi ce consecinţe teribile pentru Europa a avut eterna rivalitate dintre cele două ţări, Franţa şi Germania. După 1945 a devenit evident că, fără reconcilierea franco-germană, pacea nu era posibilă în Europa şi nici crearea unei comunităţi europene care să nu repete greşelile trecutului. Manualul comun de istorie urma să consolideze, în minţile tinerilor germani şi francezi, ceva ce liderii politici încercau să facă la nivel instituţional: o fuziune ireversibilă de interese şi angajamentul într-un destin comun. O echipă mixtă a reuşit să concretizeze proiectul şi să propună, pentru anul şcolar 2006-2007, acest manual de istorie comun conceput şi ca o viziune franco-germană asupra viitorului.

Ar fi oare posibilă extinderea acestei experienţe? Nimic nu este simplu, însă, în Europa, unde istoria a rămas un domeniu de confruntare între pasiuni uneori exacerbate şi pulsiuni uneori iraţionale… Polonezii, de exemplu, au criticat foarte repede acest manual, reproşîndu-i că se focalizează prea mult pe tandemul Franţa-Germania şi că uită Europa de Răsărit… Rămîne însă întrebarea: ar accepta oare într-o bună zi ţările Uniunii Europene să renunţe la prerogativele lor în materie de învăţămînt şi să încredinţeze această misiune unui organism supranaţional, unui eventual Minister European al Educaţiei? Cînd oare vor reuşi germanii şi polonezii să redacteze un manual de istorie comun, sau italienii şi austriecii, englezii şi irlandezii, walonii şi flamanzii, englezii şi irlandezii, sîrbii şi croaţii, românii şi ungurii?

Poate că redactarea consensuală a unui euromanual de istorie ţine de cvadratura cercului (celebră problemă insolubilă de geometrie pe care ne-au lăsat-o moştenire grecii antici). Dar exact în această privinţă mi se pare că trebuie să ne amintim şi de altă celebră frază, atribuită scriitorului creştin Tertulian, considerat şi părintele creştinătăţii apusene: „Cred pentru că este absurd“.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.