Mă pregăteam, zilele trecute, să ies din acasă, împreună cu soția mea. Am apăsat butonul de deschidere automată a ușilor. Nici o mișcare. Nu puteam părăsi clădirea decît, poate, ieșind pe fereastră. În cele din urmă, portarul – întîmplător, prin preajmă – a reușit să deschidă ușa manual. Ne-a explicat că fusese o pană de curent. Sistemul de siguranță – electronic, firește – se defectase și el. Pana a durat două ore.
M-am gîndit la toate ușile automate din Londra care se deschid și se închid automat: ușile trenurilor, ale mașinilor, lifturilor, supermarket-urilor (nu încă, slavă Domnului, și cele ale avioanelor). Odinioară, toate aceste uși se deschideau și se închideau, se încuiau și se descuiau manual. În ziua de azi, cheia electronică contactless face ca ușile mașinii mele să se deschidă și să se închidă automat. Am căuta pe Google ca să aflu cum funcționează așa ceva: „Cheile electronice moderne funcționează pe baza identificării prin radio-frecvență (RFID) – un sistem inteligent de cod de bare, care utilizează cîmpuri electromagnetice pentru a identifica și a urmări informații și date stocate pe «etichete (tag-uri) RFID». Aceste informații sînt transmise prin unde radio”.
Cheia mea a devenit, se pare, o sursă de risc: „Dacă o cheie electronică e accesată de un hacker sau duplicată electronic, delincventul cibernetic vă poate fura mașina! Iar «clonarea cheilor», au descoperit recent cercetătorii, nu e doar posibilă, ci reprezintă o amenințare serioasă”.
Pînă acum, penele de curent s-au produs la nivel local și pe durate scurte de timp. India a avut parte de două astfel de incidente majore – în New Delhi, în iulie 2021, și în Mumbai, în octombrie 2020. Pana din Delhi a afectat 620 de milioane de oameni (aproximativ 8% din populația lumii). În Mumbai, întregul trafic feroviar suburban s-a oprit, ținînd pasagerii captivi în vagoane, sistemele de încălzire centrală au căzut, semafoarele s-au stins, serviciile financiare au fost întrerupte, spitalele au comutat pe generatoare, pentru a le permite pacienților din unitățile de terapie intensivă să continue să respire, și examenele online au fost anulate. La originea penei de curent, care a durat două ore, a fost o „defecțiune tehnică”, a explicat ministrul Energiei al statului Maharashtra.
E.M. Forster
O pană de curent permanentă care blochează întreaga planetă e o temă predilectă a operelor science-fiction. În nuvela The Machine Stops (Mașina se oprește), scrisă de E.M. Forster în 1909, supraviețuitorii unui dezastru ecologic (nu-i știm cauzele) continuă să trăiască sub pămînt. Transportul, comunicațiile, producția și serviciile funcționează pe bază de electricitate, iar între oameni nu există nici o formă de contact: muzica e difuzată permanent în încăperile pe care locatarii nu le părăsesc niciodată, paturile coboară la apăsarea unui buton, iar dejecțiile umane sînt excretate prin „vomitorii” imense, aflate la suprafață.
„Nu-ți dai seama că noi sîntem cei care murim și că aici, sub pămînt, singurul lucru care trăiește este Mașina?” – îi spune protagonistul Kuno mamei sale neștiutoare. „Am creat Mașina să ne îndeplinească dorințele, dar nu o putem face să ne îndeplinească dorințele acum. Ne-a privat de simțul spațiului și al pipăitului, a redus orice relație umană și a redus dragostea la un act carnal, ne-a paralizat trupurile și dorințele și acum ne obligă să ne supunem ei. Mașina se dezvoltă, dar nu în sensul gîndirii noastre. Mașina continuă să meargă, dar nu în sensul țelului nostru. Nu existăm decît ca niște corpusculi de sînge care circulă prin arterele sale și dacă ar putea lucra fără noi, ne-ar lăsa să murim” („Mașina se oprește”, trad. M. Bodean și L. Huică, Almanah Anticipația, 1984).
Dar, la un moment dat, Mașina începe să se strice. Difuzarea muzicii se face cu intermitențe, vorbitorii „virtuali” sînt întrerupți de pene de curent, hrana artificială mucegăiește, aerul se viciază, apa din băi începe să miroasă urît și dispozitivele de dormit se defectează.
Pînă cînd, într-o bună zi, Mașina încetează cu totul să mai funcționeze. Civilizația se stinge. Mulțimile cuprinse de panică dau năvală în tunelurile care duc la suprafață, dar puțurile de ventilație, obturate, nu mai funcționează nici ele și oamenii rămîn blocați în subterană. Se instalează o noapte permanentă.
După publicarea nuvelei lui Forster, ideea sa a fost reexplorată de mai multe ori. În romanul Ravage (1943) al lui René Barjavel, electricitatea dispare subit, ceea ce duce la haos, molime și foamete. În Infinite Detail, o carte mai recentă a lui Tim Maugham, terorismul cibernetic sabotează Internetul, oprind astfel întreaga producție, lanțurile de aprovizionare, comunicarea, energia, călătoriile și sistemele de securitate națională. Populația revine la barbarie. Aceeași idee se află și la baza cărții Blackout, de Marc Elsberg, un thriller-catastrofă despre un atac cibernetic care duce la căderea rețelelor de electricitate europene și ale SUA.
Dezastrele apocaliptice la o astfel de scară sînt încă de domeniul ficțiunii. Dincolo de toate acestea, multe locuri din lume nu au încă acces la Internet, neavînd infrastructura necesară. Dar numărul acestor locuri e în scădere vertiginoasă – în parte, datorită eforturilor giganților tehnologici și social media care, sporind numărul utilizatorilor de Internet, își extind numărul de clienți și lărgesc aria de propagare a propriilor monopoluri informaționale.
Dar pericolul latent este altul: populațiile, obișnuite cu furnizarea „automatizată” a serviciilor de care depind, își vor pierde treptat reziliența în fața „șocurilor” – fie ele naturale sau artificiale. Uitînd modul în care funcționau lucrurile în trecut și știind puțin sau nimic despre dispozitivele pe care le utilizează în mod curent, aceste populații vor fi neajutorate și cuprinse de panică, chiar și în fața unor perturbări minore ale vieții „normale”. Oamenii au făcut din Mașină un Dumnezeu sau, într-o exprimare academică mai sobră, ei trăiesc conform unei „paradigme științific-tehnologice” și sînt guvernați de „cadrul de imperative” al acesteia. Mașina promite să ne îmbunătățească viețile, dar ce ne facem dacă ușile nu se mai deschid?
Robert Skidelsky este membru al Camerei Lorzilor a Marii Britanii şi profesor emerit de Economie politică la Universitatea Warwick.
Copyright: Project Syndicate, 2021
traducere de Matei PLEŞU
