Declinul trecutului

Publicat în Dilema Veche nr. 788 din 28 martie - 3 aprilie 2019
Poveștile Bucureștilor jpeg

„Trecutu’ e ce-o fost, da’ tot mai e; din trecut ne vin toate: și sămînța de oameni, și rînduielile.“ „Uite, și lucrurile sînt azi și mîine nu mai sînt; da’ sînt în trecut, că ele tot mai sînt, chiar dacă nu mai sînt, adică au trecut.“ „Viitorul există, există cu adevărat; nu se poate fără de el. Ce, sîntem astupați sau s-a sfîrșit lumea?“

Cu aceste fragmente selectate din dialogurile lui Ernest Bernea cu țărani de pe tot cuprinsul României am putea rezuma viziunea „Țăranului Român“ – dar și a premodernității în general – despre timp. Este o viziune centrată pe trecut, căci „de acolo ne vin toate“, adică întreaga „rînduială“ a lumii. Vorba Ioanei Popescu, țăranul „a înaintat în istorie cu fața spre trecut“ – dar a înaintat tot timpul.

Modernitatea, care a răsturnat această ordine, și-a propus să înainteze doar cu fața către viitor, negînd, eliminînd, depășind, eludînd trecutul. Din acest moment, Omul nu mai devine ceea ce este, împlinîndu-și rostul conform rînduielii dintotdeauna a lumii, ci este ceea ce devine, adică un proiect de sine. Trecutul nu este însă eliminat totdeauna și întru totul din acest proiect. „Modernități alternative“ au rezultat astfel din ceea ce Hugo von Hofmannsthal a botezat, inspirat oximoronic, „revoluții conservatoare“ sau din ceea ce, pe filiera herderiană, se va numi „modelul german“ sau „statul etnic“. În toate aceste cazuri, trecutul a fost o resursă a construcției naționale, o mărturie a legitimității Statului Național: națiunea are un viitor pentru că a avut un trecut valoros. A fost, după cum bine știm cu toții, și cazul României: la trecutu-ți mare, mare viitor! A fost cazul României chiar și în comunism, deși acest trecut era unul puternic cosmetizat ideologic.

Dar trecutul nu este eliminat în întregime nici în națiunile plebiscitului de fiecare zi pe „model francez“. În mod paradoxal, în plină revoluție franceză, Puthod de Maison-Rouge prezintă Adunării Naționale o petiție în care este folosită pentru prima dată sintagma „patrimoniu național“. Ideea nu va avea succes pe moment, dar ea este simptomatică pentru ceea ce vor deveni mai tîrziu atît „patrimoniul“, cît și „tradițiile“. Contrar convingerilor în domeniu, ambele sînt o invenție a modernității confruntate cu o întrebare politică spinoasă: ce trebuie păstrat (totuși!) din trecut pentru a păstra identitatea unei națiuni moderne? Răspunsul este ceva de genul următor: un trecut electiv și reprezentativ, nu o pură „moștenire“. Trecutul păstrează deci valoarea de resursă, atît politică, de putere, cît și socială, de solidaritate.

În fine, postmodernitatea înaintează cu ochii pe prezent, un soi de prezent continuu, care nu constituie doar cadrul acțiunilor noastre cotidiene, ci și cel al visurilor noastre, individuale și instituționale. În acest context general, trecutul pare să nu mai fie o resursă importantă, nu mai este o mărturie a Statului Național, locul acestuia fiind luat doar de prezent și de performanțele sale de moment.

Unde ne plasăm noi din acest punct de vedere?

La noi, trecutul a „expirat“, iar viitorul se consumă în orizontul limitat al prezentului. Odată cu integrarea europeană, singurul nostru proiect de țară a „expirat“ și el, așa că România nu prea mai știe ce și cum să „devină“ mai departe. Împlinirea – națională, instituțională, individuală – se declină la timpul prezent, trecutul fiind mai degrabă un obstacol în fața acestei împliniri: să uiți trecutul devine un deziderat politic, social și personal.

Neisprăvită, modernitatea noastră se reduce, în ansamblul ei, la o modernizare recuperativă și compulsivă: reducem decalaje, preluăm modele, intrăm și noi în rîndul lumii civilizate, așa cum am mai făcut-o și cu alte ocazii. Clasa politică trebuie să-și uite trecutul, cel comunist, într-o primă fază, cel frustrant, de „lacheu“ post-comunist, în cazul clasei politice actuale. În plus, puterea fiind scindată, atunci cînd este luat în seamă, trecutul devine și el o resursă disputată: cine merge la Alba Iulia? Pentru antreprenoriatul românesc, atît cît este și cum este, trecutul nu prea are ce să însemne, neavînd cum să fie „resursă“ pentru proiectele lor economice. Dimpotrivă, elitele, în majoritatea lor, par să nu fie capabile să se legitimeze altfel decît prin trecut, drept care sînt percepute fie ca ultimii mohicani de o minoritate, fie drept „expirate“, în majoritatea cazurilor. Obiect al modernizărilor succesive, țărănimea s-a ambiționat să devină subiectul propriei modernizări, pe banii și după capul ei: „frumoasele“ case bătrînești au fost înlocuite de sutele de mii de „case făloase“, care au schimbat fundamental o bună parte a spațiului rural. Cu preoți născuți și crescuți și ei în aceeași societate, Biserica s-a modernizat și ea într-un mod similar, umplînd țara de „biserici făloase“, pentru care micile bisericuțe sătești sînt la fel de „expirate“ ca și vechile case țărănești. În sfîrșit, pentru tinerii care doresc să-și construiască un viitor – ceea ce înseamnă însă, în marea majoritate a cazurilor, o realizare în prezent –, clasa politică, elitele culturale, țăranii sau preoții, dimpreună cu toți vîrstnicii, adesea inclusiv propriii părinți, sînt rămășițe ale unui trecut de care trebuie să scape pentru a se putea emancipa: sînt „expirați“ cu toții. Cu excepția eroilor istoriei, istoria însăși este și ea lipsită de interes și expirată.

În aceste condiții, cu o clasă politică pentru care trecutul nu mai este o resursă, nu mai este referențial, ci doar festiv, și cu o societate care este închisă, hedonist sau disperat, în prezentul continuu al cotidianului, nu este deci de mirare că România a trecut pe lîngă propriul centenar ca și cum n-ar avea un trecut „valoros“. De asemenea, nu este de mirare că patrimoniul este cenușăreasa politicilor culturale – deși sînt emise legi care să-l apere –, iar tradițiile au devenit o cacofonie festivistă. Dar este de mirare – și de admirat – faptul că trecutul (patrimoniu, tradiții etc.) face obiectul unor inițiative individuale și de grup tot mai consistente, care acoperă măcar o parte din găurile lăsate de stat în trecutul nostru național: un soi de „stat alternativ“, ca să parafrazez cu rost o sintagmă fără rost.

Vintilă Mihăilescu este antropolog, pro­­fe­sor la Școala Națională de Științe Po­litice și Administrative. Cea mai recentă carte publicată: De ce este România astfel? (coord.), Editura Polirom, București, 2017.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

simion mehedinti jpg
14 decembrie: Ziua când a murit marele savant Simion Mehedinți, părintele geografiei moderne
Pe 14 decembrie 1962 a murit geograful Simion Mehedinți, care a slujit mai multe domenii ale cunoaşterii, precum geografia, etnografia, literatura, educaţia, critica şi publicistica. Tot pe 14 decembrie s-au născut actorul și regizorul Radu Beligan și economistul Virgil Madgeanu.
scaune în culorile drapelului polonia  Marea Britanie FOTO shutterstock jpg
Marele exod al polonezilor din Marea Britanie. De ce tot mai mulți emigranți se întorc acasă
În timp ce economia Marii Britanii stagnează și standardele de viață scad vertiginos în orașele afectate de infracționalitate, servicii deficitare și costuri de trai în creștere – alimentând nemulțumirile legate de imigrația necontrolată – exodul lucrătorilor polonezi calificați.
rapid fb jpg
Lecție de fotbal primită de liderul Rapid. Giuleștenii, înfrângere lamentabilă pe teren propriu
Vișiniii rămân pe prima poziție, dar lupta pentru locul 1 se strânge.
copilul cu mintea deschisa jpg
Secretele părinților care formează copii echilibrați și independenți. „Am răbdare, hai să mai încerci o dată"
Capacitatea copilului de a fi deschis și sigur pe sine depinde de modul în care părintele îi modelează emoțiile, sunt de părere specialiștii. Cu răbdare și atenție, părintele poate transforma fragilitatea celui mic în echilibru.
600362191 25919365254337911 4613596998715247718 n jpg
Se cere demisia lui Viktor Orban în stradă. Protest cu miii de oameni în Budapesta după abuzurile comise într-un centru de detenție pentru minori
Opoziția pro-europeană ungară condusă de Peter Magyar a organizat sâmbătă seara o manifestație la Budapesta, în urma scandalului provocat de abuzurile comise într-un centru de detenție pentru minori delincvenți.
123 de detinuti au fost eliberati din belarus foto x @v pashtouki png
Belarus a eliberat 123 de deținuți după ridicarea sancțiunilor americane, printre care și un laureat al Premiului Nobel
Belarus a eliberat 123 de deținuți, inclusiv laureatul Premiului Nobel pentru Pace, Ales Bialiatski, și lidera opoziției Maria Kalesnikava, după ce SUA au ridicat sancțiunile impuse asupra exporturilor belaruse de potasiu.
cartuse jpg
Descoperire neașteptată pe șantierul unei case: aproape 450 de cartușe au fost găsite în timpul lucrărilor de construcție
Descoperire surprinzătoare sâmbătă, 13 decembrie, pe un șantier din orașul Bălan, județul Harghita. Aproape 450 de cartușe de calibru 7,92 mm au fost găsite în timpul lucrărilor de construcție a unei case.
Ionut Chirita fals preot FOTO arhiva personala jpg
Slujbe ilegale într-un lăcaș de cult din Galați: un tânăr de 23 de ani cheamă credincioșii într-o biserică neautorizată
Un tânăr de 23 de ani din Galați a stârnit controverse după ce și-a construit singur un lăcaș de cult, unde organizează slujbe religioase la care invită localnicii. În urmă cu patru ani, el a fost reținut pentru că a pretins că este preot ortodox și a cerut bani de Bobotează.
012d2490f048dc3b77a457e3e450ab4eb38 jpeg
Iarna de la vârful puterii: Ceaușeștii și vacanțele luxoase în România înghețată. Istoric: „Nici fetele lui Dej, nici copiii lui Ceaușescu nu-l mai așteptau pe Moș Crăciun“
În timp ce populația României îngheța în case şi în apartamente, elita comunistă trăia o altă iarnă – una a abundenței controlate, a ritualurilor și a fricii