Declinul trecutului

Publicat în Dilema Veche nr. 788 din 28 martie - 3 aprilie 2019
Poveștile Bucureștilor jpeg

„Trecutu’ e ce-o fost, da’ tot mai e; din trecut ne vin toate: și sămînța de oameni, și rînduielile.“ „Uite, și lucrurile sînt azi și mîine nu mai sînt; da’ sînt în trecut, că ele tot mai sînt, chiar dacă nu mai sînt, adică au trecut.“ „Viitorul există, există cu adevărat; nu se poate fără de el. Ce, sîntem astupați sau s-a sfîrșit lumea?“

Cu aceste fragmente selectate din dialogurile lui Ernest Bernea cu țărani de pe tot cuprinsul României am putea rezuma viziunea „Țăranului Român“ – dar și a premodernității în general – despre timp. Este o viziune centrată pe trecut, căci „de acolo ne vin toate“, adică întreaga „rînduială“ a lumii. Vorba Ioanei Popescu, țăranul „a înaintat în istorie cu fața spre trecut“ – dar a înaintat tot timpul.

Modernitatea, care a răsturnat această ordine, și-a propus să înainteze doar cu fața către viitor, negînd, eliminînd, depășind, eludînd trecutul. Din acest moment, Omul nu mai devine ceea ce este, împlinîndu-și rostul conform rînduielii dintotdeauna a lumii, ci este ceea ce devine, adică un proiect de sine. Trecutul nu este însă eliminat totdeauna și întru totul din acest proiect. „Modernități alternative“ au rezultat astfel din ceea ce Hugo von Hofmannsthal a botezat, inspirat oximoronic, „revoluții conservatoare“ sau din ceea ce, pe filiera herderiană, se va numi „modelul german“ sau „statul etnic“. În toate aceste cazuri, trecutul a fost o resursă a construcției naționale, o mărturie a legitimității Statului Național: națiunea are un viitor pentru că a avut un trecut valoros. A fost, după cum bine știm cu toții, și cazul României: la trecutu-ți mare, mare viitor! A fost cazul României chiar și în comunism, deși acest trecut era unul puternic cosmetizat ideologic.

Dar trecutul nu este eliminat în întregime nici în națiunile plebiscitului de fiecare zi pe „model francez“. În mod paradoxal, în plină revoluție franceză, Puthod de Maison-Rouge prezintă Adunării Naționale o petiție în care este folosită pentru prima dată sintagma „patrimoniu național“. Ideea nu va avea succes pe moment, dar ea este simptomatică pentru ceea ce vor deveni mai tîrziu atît „patrimoniul“, cît și „tradițiile“. Contrar convingerilor în domeniu, ambele sînt o invenție a modernității confruntate cu o întrebare politică spinoasă: ce trebuie păstrat (totuși!) din trecut pentru a păstra identitatea unei națiuni moderne? Răspunsul este ceva de genul următor: un trecut electiv și reprezentativ, nu o pură „moștenire“. Trecutul păstrează deci valoarea de resursă, atît politică, de putere, cît și socială, de solidaritate.

În fine, postmodernitatea înaintează cu ochii pe prezent, un soi de prezent continuu, care nu constituie doar cadrul acțiunilor noastre cotidiene, ci și cel al visurilor noastre, individuale și instituționale. În acest context general, trecutul pare să nu mai fie o resursă importantă, nu mai este o mărturie a Statului Național, locul acestuia fiind luat doar de prezent și de performanțele sale de moment.

Unde ne plasăm noi din acest punct de vedere?

La noi, trecutul a „expirat“, iar viitorul se consumă în orizontul limitat al prezentului. Odată cu integrarea europeană, singurul nostru proiect de țară a „expirat“ și el, așa că România nu prea mai știe ce și cum să „devină“ mai departe. Împlinirea – națională, instituțională, individuală – se declină la timpul prezent, trecutul fiind mai degrabă un obstacol în fața acestei împliniri: să uiți trecutul devine un deziderat politic, social și personal.

Neisprăvită, modernitatea noastră se reduce, în ansamblul ei, la o modernizare recuperativă și compulsivă: reducem decalaje, preluăm modele, intrăm și noi în rîndul lumii civilizate, așa cum am mai făcut-o și cu alte ocazii. Clasa politică trebuie să-și uite trecutul, cel comunist, într-o primă fază, cel frustrant, de „lacheu“ post-comunist, în cazul clasei politice actuale. În plus, puterea fiind scindată, atunci cînd este luat în seamă, trecutul devine și el o resursă disputată: cine merge la Alba Iulia? Pentru antreprenoriatul românesc, atît cît este și cum este, trecutul nu prea are ce să însemne, neavînd cum să fie „resursă“ pentru proiectele lor economice. Dimpotrivă, elitele, în majoritatea lor, par să nu fie capabile să se legitimeze altfel decît prin trecut, drept care sînt percepute fie ca ultimii mohicani de o minoritate, fie drept „expirate“, în majoritatea cazurilor. Obiect al modernizărilor succesive, țărănimea s-a ambiționat să devină subiectul propriei modernizări, pe banii și după capul ei: „frumoasele“ case bătrînești au fost înlocuite de sutele de mii de „case făloase“, care au schimbat fundamental o bună parte a spațiului rural. Cu preoți născuți și crescuți și ei în aceeași societate, Biserica s-a modernizat și ea într-un mod similar, umplînd țara de „biserici făloase“, pentru care micile bisericuțe sătești sînt la fel de „expirate“ ca și vechile case țărănești. În sfîrșit, pentru tinerii care doresc să-și construiască un viitor – ceea ce înseamnă însă, în marea majoritate a cazurilor, o realizare în prezent –, clasa politică, elitele culturale, țăranii sau preoții, dimpreună cu toți vîrstnicii, adesea inclusiv propriii părinți, sînt rămășițe ale unui trecut de care trebuie să scape pentru a se putea emancipa: sînt „expirați“ cu toții. Cu excepția eroilor istoriei, istoria însăși este și ea lipsită de interes și expirată.

În aceste condiții, cu o clasă politică pentru care trecutul nu mai este o resursă, nu mai este referențial, ci doar festiv, și cu o societate care este închisă, hedonist sau disperat, în prezentul continuu al cotidianului, nu este deci de mirare că România a trecut pe lîngă propriul centenar ca și cum n-ar avea un trecut „valoros“. De asemenea, nu este de mirare că patrimoniul este cenușăreasa politicilor culturale – deși sînt emise legi care să-l apere –, iar tradițiile au devenit o cacofonie festivistă. Dar este de mirare – și de admirat – faptul că trecutul (patrimoniu, tradiții etc.) face obiectul unor inițiative individuale și de grup tot mai consistente, care acoperă măcar o parte din găurile lăsate de stat în trecutul nostru național: un soi de „stat alternativ“, ca să parafrazez cu rost o sintagmă fără rost.

Vintilă Mihăilescu este antropolog, pro­­fe­sor la Școala Națională de Științe Po­litice și Administrative. Cea mai recentă carte publicată: De ce este România astfel? (coord.), Editura Polirom, București, 2017.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Un sistem de rachete rusesc BM-21 Grad trage spre pozitiile ucrainiene FOTO Profimedia/ TASS
Armata rusă nu mai este cea greoaie din 2022. NATO nu mai poate ignora eficiența tot mai mare a artileriei lui Putin
Dacă la începutul războiului din Ucraina Rusia părea să se împiedice în propria birocrație militară, astăzi, lucrurile arată radical diferit.
Nicolae Ceaușescu la Fabrica de tricotaje  Foto Scinteia 1982 jpg
Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai mari fabrici din epoca comunistă? Avea o producție uriașă de țevi metalice
Cândva, mii de oameni lucrau în aceste fabrici din epoca comunistă. Însă, după Revoluția din 1989, ele au intrat pe o pantă negativă, iar cele mai multe dintre ele s-au închis, de-a lungul timpului.
fake news jpg
Cum ajunge un fake news viral și cum pot fi evitate capcanele știrilor false
Fake news-urile, adică știrile false, s-au infiltrat profund în spațiul public din România în ultima perioadă, iar efectele sunt vizibile: polarizare, neîncredere, radicalizare și manipulare politică.
Fabrica auto FOTO Shutterstock jpg
Concedieri masive în Germania: jumătate din companii cer pensionarea anticipată a angajaților
Mai mult de două treimi dintre producătorii și furnizorii din industria auto din Germania intenționează să facă disponibilizări masive în 2025, potrivit unui studiu de specialitate care arată că deosebit de afectate vor fi fabricile din sudul țării.
soso big brother 1 61507941 jpeg
Ce s-a ales de Soso, primul câștigător „Big Brother”. Cum arată și ce face acum, la mai bine de 20 de ani după show
Au trecut mai bine de două decenii de când Sorin Fișteag, Soso, devenea primul câștigător al emisiunii Big Brother, difuzată în 2003 la Prima TV. Atunci, show-ul era o noutate absolută pentru publicul românesc, izolând 12 concurenți într-o casă fără acces la informații din exterior, fără televizoare
test jpg
Testul care dă bătăi de cap multora! Numai cei cu un IQ ridicat pot găsi girafa diferită în doar 9 secunde
La prima vedere, acest test de inteligență pare a fi absolut banal. La urma urmei, tot ce trebuie să facem este să găsim girafa diferită în imaginea de mai jos. Cu toate acestea, în ciuda faptului că provocarea pare atât de simplă, în realitate, ea este mult mai dificilă decât am crede.
BYD jpg
China bate SUA la capitolul auto: profitul BYD s-a dublat, în timp ce al Tesla a scăzut dramatic
Peisajul vehiculelor electrice se schimbă, iar compania chineză BYD se impune ca principalul concurent al Tesla. În același timp, viitorul anunță o competiție și mai acerbă pe piața mondială a vehiculelor cu energie curată, dar tarifele lui Trump sporesc incertitudinea.
Luis Antonio Tagle jpg
Ce șanse are „cardinalul Chito”, pasionat de karaoke, să devină Papă
Luis Antonio Tagle, cunoscut în Filipine drept „Cardinalul Chito”, combină naturalețea apropiată de oameni cu o teologie solidă și un profil internațional în creștere. Ar putea fi următorul lider al Bisericii Catolice.
george ivascu horatiu malaele podu jpg jpeg
Actorul român ce s-a însurat de două ori cu aceeași femeie: „Jumătatea mea”
Actorul George Ivașcu, cunoscut pentru talentul său remarcabil pe scenă și pentru implicarea sa în viața publică și culturală a României, a vorbit cu sinceritate despre una dintre cele mai importante povești din viața sa – iubirea care l-a legat, și îl leagă în continuare, de regizoarea Alice Barb.