Declinul trecutului

Publicat în Dilema Veche nr. 788 din 28 martie - 3 aprilie 2019
Poveștile Bucureștilor jpeg

„Trecutu’ e ce-o fost, da’ tot mai e; din trecut ne vin toate: și sămînța de oameni, și rînduielile.“ „Uite, și lucrurile sînt azi și mîine nu mai sînt; da’ sînt în trecut, că ele tot mai sînt, chiar dacă nu mai sînt, adică au trecut.“ „Viitorul există, există cu adevărat; nu se poate fără de el. Ce, sîntem astupați sau s-a sfîrșit lumea?“

Cu aceste fragmente selectate din dialogurile lui Ernest Bernea cu țărani de pe tot cuprinsul României am putea rezuma viziunea „Țăranului Român“ – dar și a premodernității în general – despre timp. Este o viziune centrată pe trecut, căci „de acolo ne vin toate“, adică întreaga „rînduială“ a lumii. Vorba Ioanei Popescu, țăranul „a înaintat în istorie cu fața spre trecut“ – dar a înaintat tot timpul.

Modernitatea, care a răsturnat această ordine, și-a propus să înainteze doar cu fața către viitor, negînd, eliminînd, depășind, eludînd trecutul. Din acest moment, Omul nu mai devine ceea ce este, împlinîndu-și rostul conform rînduielii dintotdeauna a lumii, ci este ceea ce devine, adică un proiect de sine. Trecutul nu este însă eliminat totdeauna și întru totul din acest proiect. „Modernități alternative“ au rezultat astfel din ceea ce Hugo von Hofmannsthal a botezat, inspirat oximoronic, „revoluții conservatoare“ sau din ceea ce, pe filiera herderiană, se va numi „modelul german“ sau „statul etnic“. În toate aceste cazuri, trecutul a fost o resursă a construcției naționale, o mărturie a legitimității Statului Național: națiunea are un viitor pentru că a avut un trecut valoros. A fost, după cum bine știm cu toții, și cazul României: la trecutu-ți mare, mare viitor! A fost cazul României chiar și în comunism, deși acest trecut era unul puternic cosmetizat ideologic.

Dar trecutul nu este eliminat în întregime nici în națiunile plebiscitului de fiecare zi pe „model francez“. În mod paradoxal, în plină revoluție franceză, Puthod de Maison-Rouge prezintă Adunării Naționale o petiție în care este folosită pentru prima dată sintagma „patrimoniu național“. Ideea nu va avea succes pe moment, dar ea este simptomatică pentru ceea ce vor deveni mai tîrziu atît „patrimoniul“, cît și „tradițiile“. Contrar convingerilor în domeniu, ambele sînt o invenție a modernității confruntate cu o întrebare politică spinoasă: ce trebuie păstrat (totuși!) din trecut pentru a păstra identitatea unei națiuni moderne? Răspunsul este ceva de genul următor: un trecut electiv și reprezentativ, nu o pură „moștenire“. Trecutul păstrează deci valoarea de resursă, atît politică, de putere, cît și socială, de solidaritate.

În fine, postmodernitatea înaintează cu ochii pe prezent, un soi de prezent continuu, care nu constituie doar cadrul acțiunilor noastre cotidiene, ci și cel al visurilor noastre, individuale și instituționale. În acest context general, trecutul pare să nu mai fie o resursă importantă, nu mai este o mărturie a Statului Național, locul acestuia fiind luat doar de prezent și de performanțele sale de moment.

Unde ne plasăm noi din acest punct de vedere?

La noi, trecutul a „expirat“, iar viitorul se consumă în orizontul limitat al prezentului. Odată cu integrarea europeană, singurul nostru proiect de țară a „expirat“ și el, așa că România nu prea mai știe ce și cum să „devină“ mai departe. Împlinirea – națională, instituțională, individuală – se declină la timpul prezent, trecutul fiind mai degrabă un obstacol în fața acestei împliniri: să uiți trecutul devine un deziderat politic, social și personal.

Neisprăvită, modernitatea noastră se reduce, în ansamblul ei, la o modernizare recuperativă și compulsivă: reducem decalaje, preluăm modele, intrăm și noi în rîndul lumii civilizate, așa cum am mai făcut-o și cu alte ocazii. Clasa politică trebuie să-și uite trecutul, cel comunist, într-o primă fază, cel frustrant, de „lacheu“ post-comunist, în cazul clasei politice actuale. În plus, puterea fiind scindată, atunci cînd este luat în seamă, trecutul devine și el o resursă disputată: cine merge la Alba Iulia? Pentru antreprenoriatul românesc, atît cît este și cum este, trecutul nu prea are ce să însemne, neavînd cum să fie „resursă“ pentru proiectele lor economice. Dimpotrivă, elitele, în majoritatea lor, par să nu fie capabile să se legitimeze altfel decît prin trecut, drept care sînt percepute fie ca ultimii mohicani de o minoritate, fie drept „expirate“, în majoritatea cazurilor. Obiect al modernizărilor succesive, țărănimea s-a ambiționat să devină subiectul propriei modernizări, pe banii și după capul ei: „frumoasele“ case bătrînești au fost înlocuite de sutele de mii de „case făloase“, care au schimbat fundamental o bună parte a spațiului rural. Cu preoți născuți și crescuți și ei în aceeași societate, Biserica s-a modernizat și ea într-un mod similar, umplînd țara de „biserici făloase“, pentru care micile bisericuțe sătești sînt la fel de „expirate“ ca și vechile case țărănești. În sfîrșit, pentru tinerii care doresc să-și construiască un viitor – ceea ce înseamnă însă, în marea majoritate a cazurilor, o realizare în prezent –, clasa politică, elitele culturale, țăranii sau preoții, dimpreună cu toți vîrstnicii, adesea inclusiv propriii părinți, sînt rămășițe ale unui trecut de care trebuie să scape pentru a se putea emancipa: sînt „expirați“ cu toții. Cu excepția eroilor istoriei, istoria însăși este și ea lipsită de interes și expirată.

În aceste condiții, cu o clasă politică pentru care trecutul nu mai este o resursă, nu mai este referențial, ci doar festiv, și cu o societate care este închisă, hedonist sau disperat, în prezentul continuu al cotidianului, nu este deci de mirare că România a trecut pe lîngă propriul centenar ca și cum n-ar avea un trecut „valoros“. De asemenea, nu este de mirare că patrimoniul este cenușăreasa politicilor culturale – deși sînt emise legi care să-l apere –, iar tradițiile au devenit o cacofonie festivistă. Dar este de mirare – și de admirat – faptul că trecutul (patrimoniu, tradiții etc.) face obiectul unor inițiative individuale și de grup tot mai consistente, care acoperă măcar o parte din găurile lăsate de stat în trecutul nostru național: un soi de „stat alternativ“, ca să parafrazez cu rost o sintagmă fără rost.

Vintilă Mihăilescu este antropolog, pro­­fe­sor la Școala Națională de Științe Po­litice și Administrative. Cea mai recentă carte publicată: De ce este România astfel? (coord.), Editura Polirom, București, 2017.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Granita Polonia Belarus FOTO Profimedia jpg
Apărarea flancului estic al NATO. Aliații pregătesc o zonă robotizată, fără trupe, la granița cu Rusia și Belarus
NATO intenționează să implementeze, în următorii doi ani, un amplu proces de reînarmare pe flancul estic al Alianței, la frontierele cu Rusia și Belarus, care va include suplimentarea semnificativă a stocurilor de armament și crearea unei zone de apărare automatizate, în mare parte fără prezență uma
delcy rodriguez gettyimages jpg
Venezuela eliberează cel puțin 80 de deținuți politici sub presiunea comunității internaționale
Cel puțin 80 de deținuți politici au fost eliberați duminică în Venezuela, în cadrul unui proces de eliberare care avansează lent, sub presiunea Statelor Unite și a organizațiilor pentru drepturile omului.
Israelul a anunțat că vreia să preia controlul în Fâșia Gaza FOTO Shutterstock jpg
Israel amână redeschiderea punctului Rafah până la recuperarea cadavrului unui ostatic
Israelul va redeschide punctul de trecere Rafah dintre Fâșia Gaza și Egipt doar după finalizarea operațiunii de localizare a cadavrului ultimului ostatic israelian rămas în enclavă, a anunțat duminică seara biroul premierului Benjamin Netanyahu, notează Reuters.
arme chimice
Europa se teme că Rusia ar putea recurge la arme chimice în cazul unui război de durată
În capitalele europene crește îngrijorarea că prelungirea războiului din Ucraina ar putea împinge Federația Rusă către utilizarea unor arme mult mai periculoase pe câmpul de luptă.
Cel puțin 15 morți după naufragiul unui feribot în sudul Filipinelor FOTO Captură Video / X
Cel puțin 15 morți după naufragiul unui feribot în sudul Filipinelor
Cel puțin 15 persoane au murit după ce un feribot care transporta peste 350 de pasageri s-a scufundat în sudul Filipinelor, a anunțat paza de coastă a arhipelagului.
lehmann jpg
pretti jpg
Sportivii din SUA au ieșit în stradă după moartea asistentului medical Alex Pretti, împușcat de agenți ai Patrulei de Frontieră
Pe 24 ianuarie 2026, Alex Pretti, un asistent medical american în vârstă de 37 de ani, specializat în terapie intensivă, a fost împușcat mortal de agenți ai Patrulei de Frontieră⁠ în orașul Minneapolis, statul Minnesota, Statele Unite ale Americii.
animal 1840495 1280 jpg
Ce înseamnă când pisica face „cozonaci” pe tine. Explicația la care nu te așteptai
Ți s-a întâmplat ca pisica ta să se așeze liniștită pe tine, să înceapă să toarcă și apoi, fără grabă, să te frământe cu lăbuțele, de parcă ar modela un aluat invizibil? Pentru mulți stăpâni, scena este adorabilă și amuzantă.
Reza Pahlavi FOTO EPA-EFE
Fiul ultimului șah al Iranului se teme că Trump nu se va ține de promisiunea de a ajuta protestatarii
Aflat în exil în Statele Unite, prințul moștenitor iranian Reza Pahlavi și-a exprimat nedumerirea față de promisiunile neîndeplinite ale președintelui american Donald Trump privind sprijinul pentru protestatarii din Iran, în contextul în care mii de oameni și-au pierdut viața în ultimele săptămâni.