Dacă e un lucru pe care actuala criză politică îl scoate foarte bine în relief, acela e fragilitatea structurilor de putere din România. Coaliția de guvernare s-a destrămat în doar cîteva zile, într-un torent de mesaje incoerente, iar ALDE, unul dintre foștii parteneri, dă semne că e pe cale să se dezbine.
Se poate specula intens pe marginea motivelor reale ale acestei rupturi, însă foarte probabil ea e doar un efect întîrziat al dispariției lui Liviu Dragnea din poziția de vătaf politic și organizatoric.
Suficient de minuțios și încăpățînat, dl Dragnea crease o structură piramidală care l-a servit fără sincope majore cîtă vreme a putut să se mențină în fruntea ei. Fostul șef al PSD reușise să anuleze aproape orice voce care îndrăznea să iasă din linia melodică impusă de la vîrf. A venit însă factura. Partidul plătește zilele astea prețul pentru anularea oricărei identități reale. Dragnea e la închisoare, apropiații săi sînt izolați. În absența stilului autoritar de conducere cu care se obișnuise în ultimii ani, PSD arată ca un miop cu ochelarii sparți, abandonat noaptea în pădure.
Eforturile Vioricăi Dăncilă de a crea iluzia că își controlează partidul sau propria soartă politică ar fi aproape amuzante dacă fosta deputată în Parlamentul European nu ar deține și funcția de premier. Încercînd să se apere pe mai multe fronturi, cu greu se mai poate spune că doamna Dăncilă guvernează. În fapt, ceea ce vedem e mai degrabă un soi de efort de îngrijire paliativă a unui aranjament politic sortit dispariției. Fără majoritate funcțională în Parlament, cabinetul e lipsit de legitimitate, fără Dragnea e incapabil să insufle încredere propriilor susținători. E firesc să te întrebi de ce se încăpățînează premierul să continue această șaradă.
Un prim răspuns ține de accesul nemijlocit la putere. Pînă în ultimul minut al guvernării se pot lua decizii favorabile tovarășilor de drum. Și e vorba de toate zonele, de la economie la Justiție. Un al doilea ține de relațiile de dependență ale clientelei politice. Pierderea guvernării înseamnă o foarte probabilă pierdere de poziții pentru cîteva mii de indivizi plasați prin diverse structuri de conducere ale instituțiilor și companiilor de stat. Dat fiind că au acces direct la miniștri și la premier, oamenii din categoria asta sînt un factor de presiune chiar mai mare decît media sau rețelele sociale.
Apoi, mai e ceva care ține de cariera premierului și președintelui PSD. Doamna Dăncilă a fost inventată, ca și Ceaușescu, de forțe superioare ei care au mizat pe faptul că nu are un profil public puternic. A fost adusă în prim-plan pentru că dl Dragnea spera, și nu chiar irațional, că o va putea controla așa cum nu a reușit foarte bine cu primii doi premieri din această legislatură. La fel ca în cazul lui Ceaușescu, contextul a făcut ca personajul nostru să rămînă la vîrf în timp ce inventatorii săi au picat în irelevanță. Asemănările se opresc însă aici. România are alegeri libere și cele mai multe dintre afacerile publice se lămuresc și se decid totuși la lumina zilei. De aceea slăbiciunea premierului și candidatului la președinție al PSD nu va putea fi niciodată reparată cu adevărat.
Probabil e utilă și o comparație cu Victor Ponta – cel care e în acest moment cel mai mare pericol pentru actuala conducere a PSD. Deși cumva similar începutul de carieră – un necunoscut la vremea aceea, Ponta a fost inexplicabil parașutat în anii Guvernului Năstase într-o funcție relativ importantă –, ulterior el a înțeles relativ repede că politica e pe voturi și pe încrederea pe care reușești să o extragi de la electorat. De aceea acțiunile sale ulterioare s-au bazat pe construcția unui profil public suficient cît să îi asigure o oarecare autonomie și o carieră în politică. Pentru asta a fost nevoie de ani de zile. Am îndoieli majore că, odată plecată de la guvern, doamna Dăncilă va putea să supraviețuiască în linia întîi așa cum se încăpățînează Ponta să o facă. Spre deosebire de cel din urmă, actuala președintă a PSD a primit prea mult, prea repede și fără altă justificare decît aceea că dl Dragnea avea nevoie de un avatar.
Președinte PSD, premier și candidat la președinție – doamna Dăncilă are suficiente rezerve din care să piardă resurse. Însă încăpățînarea sa și a mediului care o înconjoară de a prelungi criza politică va face ca recuperarea ulterioară să fie mult mai dificilă. Nu e vorba de cariera domniei-sale, acela e oricum un aspect colateral, ci de soarta PSD – care anul acesta a pierdut deja o rundă de alegeri – și a guvernării care, cel puțin o vreme, va continua într-o atmosferă nesigură al cărei unic rezultat e imobilismul, lipsa de viziune și cîrpeala.
Încă o dată – a cîta oară? –, România pierde timp și oportunități pentru simplul motiv că discursul public dominant e bazat pe ipocrizie și pe calcule meschine de ordin personal. Constituția face alegerile anticipate dificile. Însă chiar și dacă ar fi fost mai simplu, nu cred că actuala criză ar fi fost evitată. Pentru așa ceva e nevoie de o transformare mai radicală și de mai puține jumătăți de măsură.
Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.