Cît valorează, pe lună, un profesor?

Publicat în Dilema Veche nr. 929 din 27 ianuarie – 2 februarie 2022
FILIT – Iași 2021 jpeg

Primul meu post de profesor a fost la țară, în satul Luna de Sus, aflat la vreo 15 km de Cluj-Napoca, unde locuiam, pe acea vreme, încă în casa părinților mei. Prima dată am ajuns în școala respectivă dus cu mașina, de tatăl meu. Eu nici nu aveam carnet de șofer, l-am luat cu mulți ani după acel moment. Tata avea o Dacie vișinie, 1310, aceeași pe care o cumpărase cînd eram eu elev printr-a V-a (și pe care, de altfel, am mai condus-o și eu cîțiva ani după luarea carnetului). Acum eram profesor și era anul 1996. După începerea școlii, am căutat soluții de navetă. O vreme am făcut autostopul, mergeam cu autobuzul pînă la capătul orașului, unde stăteam la ia-mă, nene, cum se spunea pe la noi. Cursă nu am prins decît de cîteva ori, nu mai țin minte din ce motive, cred că nu se prea potrivea orarul ei cu al școlii. După puțin timp, în decursul primei luni de școală, ne-am organizat cîțiva profesori și mergeam cu mașina unei colege, contribuind toți la benzină. Nu se dădea, în acele vremuri, spor pentru navetă, deci era o contribuție din salarii.

Cînd am luat primul salariu, am fost un om fericit. Desigur, era o chestiune simbolică, primul salariu este semnul că începi să fii independent, să fii pe propriile picioare. Ei bine, îmi doream foarte mult atunci un televizor al meu, pe care să îl am în camera mea. Ai mei cumpăraseră unul imediat după revoluție, pentru că se aflau pe listele de așteptare dinainte. Pentru cei ce nu știu, cumpărarea unui televizor color înainte de ʼ89 se făcea cu liste de așteptare, iar după revoluție aceste liste au mai funcționat o vreme. Așa prinseseră ai mei un televizor color. Dar eu voiam unul la mine în cameră și mi-l fixasem ca obiectiv pentru primul salariu. Ei bine, aici vreau să ajung. Salariul nu ajungea pentru un televizor color nou, căci deja se găseau în magazine la liber. Magazinele second-hand de electrocasnice erau în plină expansiune și mi-am căutat un televizor în acestea. Ei bine, de fapt, salariul nu îmi ajungea nici pentru un televizor color second-hand. Mai exact, tata mi-a mai dat cam jumătate din suma necesară achiziției unui Philips. Atît valora un profesor debutant pe lună în acele vremuri, cît jumătate dintr-un televizor color second-hand.

De ce această istorioară din tinerețea mea defunctă? Este din nou pe tapet zilele acestea discuția despre salarizarea profesorilor, cu mișcări sindicale, greve de avertisment și promisiuni guvernamentale. M-am uitat, de curiozitate, cît mai e un televizor Philips nou acum. Cel mai ieftin este cam 1.000 de lei, deci, conform declarațiilor pe care le-am văzut prin presă privind cel mai mic salariu de profesor debutant, acesta ar putea să își cumpere două televizoare și jumătate. Cam 2.500 de lei net este salariul profesorului debutant. Pare (și chiar este, la drept vorbind) o creștere semnificativă față de anul 1996 cînd debutam eu. Adică acum 25 de ani. În 25 de ani, luînd această unitate de măsură personală drept calcul, salariile profesorilor au crescut de la o jumătate de televizor second-hand la două televizoare și jumătate noi.

Dar ar trebui să fie acest lucru satisfăcător? Să facem niște calcule, din avion privind, nu foarte cu amănuntul. Un profesor debutant, dacă nu locuiește cu părinții – și ar cam trebui, ca societate, să încurajăm această desprindere odată cu intrarea în cîmpul muncii și poate chiar mai devreme –, trebuie să-și plătească mai întîi o chirie. O chirie decentă, garsonieră, în Cluj-Napoca, nu găsești fără 150 de euro. Mai găsești pe la 100 de euro, dar nu se poate numi decentă. Să zicem, totuși, 100 de euro – 500 de lei. Cheltuielile de bloc, în lunile de iarnă, în zilele noastre, n-au cum să fie mai mici de 500 de lei, încălzire, electricitate, apă, canal, ce mai e pe acolo. În caz fericit, spun, 500. Mai punem și Internetul, telefonia, cablul, încă vreo 100 de lei cel puțin. Un abonament pe o linie de transport în comun, 70 de lei. Am ajuns la 1.170 de lei. Rămîn din salariu 1.330 de lei. Ei bine, aceștia sînt banii pe care profesorul trebuie, după plata obligațiilor mai sus enumerate, să îi gestioneze pentru mîncare, igienă, vestimentație, divertisment, cultură și proprie dezvoltare. 1.330 de lei. Faceți un exercițiu de imaginație, pentru a vedea cum poate să se descurce. Apoi, faceți unul pentru a vedea cum va sta cu stima de sine și cum îl va privi societatea ca statut, ca imagine.

Nu discut situațiile din privat, din IT etc. Dar raportat la salariile altor bugetari, profesorii sînt încă pe treptele cele mai de jos. Dacă medicii, spre exemplu, au avut o creștere substanțială, care îi poziționează automat într-o zonă de confort cel puțin mediu, dacă nu ridicat, profesorii nu au avut-o. Au rămas tot la coadă, așa cum au fost întotdeauna, și nu ar vrea să fie cei dintîi, dar ar merita să fie printre primii, totuși. Pentru că de la ei se așteaptă și se cere atît de mult: asigurarea educației generațiilor care vin, deci implicit asigurarea dezvoltării și creșterii societății pe toate palierele sale. Nici nu mai discut acum, am făcut-o cu alte ocazii, cît de dificilă și consumptivă, ca resurse de timp și de energie, le este munca.

Fie că ne-am raporta la piramida lui Maslow, în care nevoile fiziologice (casă, masă, igienă) sînt primele care trebuie satisfăcute, fie că ne-am raporta la Tudor Vianu, care spunea în teoria sa a valorilor că acestea, numite de el valori mijloace (le-am putea numi, generic, ale confortului), sînt esențiale pentru a te putea ocupa de alte valori apoi, cum sînt cele ale spiritului, tot e ușor de văzut că nu poți avea pretenții prea mari de la un om care simte că trăiește la supraviețuire, în zona precarității chiar, un om care se simte poate, adesea, în poziție umilitoare.

Pentru a face cap-coadă un mormînt, cu materialele incluse, este adevărat, doi muncitori cer, în Cluj-Napoca, 6.000 de lei. Îl fac cam într-o săptămînă.

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

60 de sateliţi Starlink grupaţi înainte de eliberarea din 24 mai 2019 FOTO Profimedia / UPI
360 de sateliți până în 2030. Planul Ucrainei de a reduce dependența de Starlink
Compania ucraineană de comunicații prin satelit Stetman avansează cu un plan de 1,1 miliarde de dolari pentru desfășurarea, până în 2030, a unei rețele naționale controlate de 360 de sateliți, menită să reducă dependența țării de servicii operate de furnizori străini, precum Starlink, al companiei
Victima inec FOTO Shutterstock
Peste 300.000 de oameni mor înecați anual. Două măsuri simple pot salva viața a sute de mii de copii până în 2050
În întreaga lume, înecul determină decesul a aproximativ 300.000 de persoane anual. Copiii sub 5 ani reprezintă peste 25% din total. Prin adoptarea a doar două măsuri ar putea fi salvată viața a sute de mii de copii pentru care apa reprezinta astăzi un pericol.
Navy SEAL FOTO GettyImages
Pentagonul elaborează scenarii pentru o operațiune terestră de amploare în Iran pentru extragerea uraniului îmbogățit din țară
Raidul terestru este analizat ca o alternativă la loviturile aeriene în curs asupra infrastructurii nucleare iraniene.
intestine foto bowelcanceraustralia org jpg
Ce trebuie să mănânci pentru a-ți „repara” intestinele. Combinațiile de alimente, ieftine și la îndemână care pot preveni boli foarte grave
Afecțiunile intestinale reprezintă o problemă tot mai frecventă în România, printre cele mai răspândite fiind sindromul de intestin iritabil, bolile inflamatorii și tulburările digestive provocate de stilul de viață. Anumite combinații de alimente pot ajuta direct la refacerea sănătății intestinale.
Barfa colegi birou munca FOTO Shutterstock jpg
Burnout sau conflict de valori? Cum îți dai seama ce te epuizează cu adevărat la serviciu
Oboseala cronică și lipsa de motivație sunt puse adesea pe seama burnoutului. Totuși, în unele cazuri, sursa epuizării nu este volumul de muncă, ci sentimentul că ceea ce faci zi de zi la serviciu nu mai este în acord cu valorile și principiile tale.
Kim Jong un FOTO EPA EFE jpg
Coreea de Nord își modernizează serviciile secrete. Rusia ar putea avea un rol-cheie în noua strategie a lui Kim Jong Un
Liderul nord-coreean Kim Jong-un dorește să modernizeze serviciile de informații ale țării. Potrivit unor relatări ale presei nord-coreene, la începutul lunii, în cadrul unei ședințe, acesta a lansat un apel pentru „consolidarea radicală” a capacităților de informații militare ale Coreei de Nord, c
Gara Deva  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL jpg
Orașul care așteaptă de cinci ani o nouă gară. Vechea clădire de călători a fost demolată fără autorizație
Au trecut doi ani de la demolarea neautorizată a gării municipiului Deva. De atunci, în locul clădirii de călători a rămas o groapă, însă lucrările la noua gară, începute în 2021, ar urma să fie reluate în perioada următoare, după emiterea unei noi autorizații de construire.
bela si martha karolyi foto abc news
Cum au reușit soții Károlyi să își scoată fiica din România după ce au fugit în SUA
Béla și Márta Károlyi au luat, în martie 1981, una dintre cele mai riscante decizii din viața lor: au refuzat să se întoarcă în țară, dintr-un turneu al lotului român de gimnastică în SUA. Și-au lăsat în schimb în România fiica.
wal 172619 traffic 7859033 jpg
Tot mai multe orașe interzic virajele la stânga. Motivul nu este doar siguranța
Virajul la stânga este o manevră banală pentru mulți șoferi, însă specialiștii în siguranță rutieră îl consideră unul dintre cele mai riscante. Tot mai multe orașe, în lume, iau decizia de a-l interzice.