O întrebare, pentru început: dacă ar fi să alegeţi, cui aţi prefera să furnizaţi toate informaţiile despre viaţa dumneavoastră intimă şi profesională, chinezilor sau americanilor?

Reformulez astfel neliniştile exprimate în ultimii cinci ani în Statele Unite şi în Europa legate de uluitoarea ofensivă tehnologică a Chinei. Cotidianul francez Le Figaro îl cita, luni, 25 martie, pe un diplomat francez cu următoarea afirmaţie: „Cine va controla tehnologia 5G va controla lumea“. Ce va însemna acest 5G în viitoarele decenii putem rezuma printr o frază aparţinînd unui expert: cea mai mare schimbare de paradigmă civilizaţională de la inventarea electricităţii.

Statele Unite şi China sînt în acest moment în competiţie pentru a-şi impune noua tehnologie în materie de telecomunicaţii, competiţie avînd deja accentele unui război comercial. Între cei doi giganţi, Europa este descrisă astăzi de mulţi specialişti drept un „pitic tehnologic“ care a ieşit practic din cursă.

În 1973 apărea în Franţa, la Editura Fayard, o carte despre China, scrisă de academicianul Alain Peyrefitte, avînd un titlu premonitoriu: Cînd China se va trezi. La acea oră, China încă nu ieşise din rătăcirile ei maoiste. Ceea ce s-a numit „miracolul economic chinez“ a început în 1979. China a devenit în cîteva decenii „atelierul lumii“, spaţiu providenţial de investiţii pentru marile puteri industriale şi comerciale. În urmă cu vreo zece ani mă aflam la New York şi am rămas stupefiat, în magazinele de pe Fifth Avenue, să constat că îmi era greu să găsesc un produs cu marca made in USA. Voiam, ca tot omul, să mă întorc cu nişte cadouri acasă, dar ţineam ca ele să poarte marca de fabricaţie americană. Numai că produsele made in USA lipseau cu desăvîrşire sau trebuiau căutate cu lumînarea…

În contextul vizitei efectuate în Franţa de preşedintele chinez Xi Jinping între 24 şi 26 martie, şeful statului francez, Emmanuel Macron, a lansat un apel către europeni care ar putea fi rezumat cam aşa: este timpul să ne trezim şi să ieşim din naivitate în relaţiile noastre cu China. Fapt fără precedent, Emmanuel Macron i-a invitat la Paris pe cancelara germană Angela Merkel şi pe preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, cu intenţia evidentă de a crea un front comun european în faţa Chinei. O Chină care cumpără în Europa tot ce poate: întreprinderi, porturi, exploatări miniere, pămînturi, podgorii… Să fi devenit „gigantul asiatic“ un „căpcăun mondial“? Această ultimă expresie am auzit-o din gura unui comentator pe postul de Radio France Inter, ceea ce marchează o ruptură cu o anumită complezenţă a mediilor de informare franceze faţă de China.

În limbaj diplomatic, dar pe un ton de avertisment, Franţa şi Germania i-au dat de înţeles preşedintelui chinez că fără o reechilibrare a raporturilor comerciale dintre Europa şi China nu poate fi imaginat un „viitor radios“ în relaţiile bilaterale. Europenii nu se tem doar de expansiunea tehnologică a „gigantului -Huawei“, ci şi de reţeaua de infrastructuri transcontinentală construită de China şi care poartă un nume de natură să păcălească pe toată lumea: Noul Drum al Mătăsii. Cuvîntul „mătase“ evocă lucruri cît se poate de plăcute… Aproape că nici nu-ţi vine să te gîndeşti că pe acest drum (care este şi feroviar) vin milioane de tone de produse chinezești care inundă Europa, fără ca produsele europene să poată călători şi ele, în aceeaşi cantitate, în sens invers.

Într-un context în care Donald Trump a luat o atitudine războinică faţă de China, aceasta din urmă caută în mod evident aliaţi. La Paris şi la Berlin nu este însă agreată o anumită strategie a Chinei care îşi propune să creeze diviziuni în Europa. Chinezii aproape că nu recunosc Uniunea Europeană ca o entitate, lor le plac relaţiile bilaterale, cu fiecare ţară europeană în parte. Italia a semnat recent un parteneriat pentru a profita de Noul Drum al Mătăsii. Grecia, Ungaria, Portugalia sînt tot mai legate economic de China… În umbra cancelariilor occidentale, experţii şi consilierii trag semnale de alarmă: Europa riscă să devină tot mai dependentă, din punct de vedere economic, de China, riscă să devină o colonie economică a „căpcăunului“ asiatic.

„Împăratul roşu“, cum i se mai spune lui Xi Jinping, îi mai sperie pe europeni şi din cauza autoritarismului său. După moartea lui Mao, liderii chienzi au instituit o convenţie, ca nimeni să nu rămînă la putere mai mult de zece ani. Xi Jinping a rupt însă acest „contract politic“ post-maoist şi a trasat pentru China un program clar: să devină prima putere în toate domeniile pînă în 2025.

S-ar părea că Deng Xiaoping, aflat la cîrmă între 1978 şi 1992, iniţiatorul politicii de deschidere economică, le-ar fi dat următorul sfat succesorilor săi: nu vă grăbiţi şi nu vă arătaţi puterea. Un sfat înţelept pe care China de astăzi nu-l urmează, grăbită fiind să devină primul actor economic a lumii, şi în acelaşi timp avidă de etalarea puterii sub toate formele.

Sigur, nimeni nu neagă faptul că această ţară era deja prima putere economică a lumii în preajma anului 1300, cînd ajungea acolo italianul Marco Polo, şi că în prezent China, cu cei un miliard trei sute de milioane de locuitori, are de jucat un rol internaţional de primă mărime. Preşedintele Xi Jinping a acceptat, de altfel, la Paris, ideea că multilateralismul este singurul cadru posibil în ziua de azi pe planetă. Mai rămîne ca liderii chinezi să adopte şi un stil fair-play de joc într-un moment cînd principalii lor parteneri încep să se întrebe dacă nu cumva au şi pierdut partida. 

Matei Vișniec este scriitor, dramaturg și jurnalist.