Scena are ceva inerent caraghios în ea. Femeia cu telefonul în mînă pe care mai mult o auzi decît o vezi, bărbatul care încearcă fără succes să se ascundă de camera telefonului. Femeia insistă, bărbatul fuge. Îndîrjirea femeii, figura indescriptibilă a nefericitului. E greu să nu rîzi.

Cîteva ore mai tîrziu, filmul e pe Facebook, iar bărbatul e exclus din PNL, partid în numele căruia împărțea prin Cluj pliante false cu sigla Alianței 2020. Pliante menite să enerveze electoratul clujean și să îl întoarcă împotriva USR și PLUS.

Dacă era nevoie de o scenă care să descrie fidel relațiile din interiorul Opoziției, atunci aceasta este. Găsim în ea nesiguranțele PNL și micile ticăloșii motivate de confuzie și de spaima de irelevanță ale aceluiași partid. Găsim de asemenea și explicația pentru scorul semnificativ al Alianței în sondaje – energia membrilor și simpatizanților, decizia lor de a nu asista pasiv la mersul lucrurilor în țară.

Alianța a reacționat pe diverse niveluri de indignare, denunțînd lipsa de onestitate a PNL. PNL, la rîndu-i, a răspuns rapid, eliminînd distribuitorii de pliante false din partid. Însă nici o vorbă despre resposabilitatea de deasupra celor două victime incompentente ale epurării. E o naivitate să crezi că doi membri ai Tineretului Liberal au decis să conceapă, să tipărească și să distribuie pliantele acelea cu de la ei putere și cu resurse proprii.

Scandalul a fost uitat relativ repede, însă oricine vrea să își închipuie cum va arăta o guvernare alternativă la dezastrul actual trebuie să se întoarcă spre acest film. Putem presupune că useriștii vor continua să fugărească parlamentari, miniștri, secretari de stat și șefi de agenții pe holurile instituțiilor publice, în timp ce peneliștii vor acumula în secret aceeași ură izvorîtă din conflictul moral și identitar în care se află deja de ani de zile. Ură care se va transforma în alte și alte acțiuni, mai mult sau mai puțin tîmpe, de ridiculizare sau pătare a imaginii partenerului. Pentru astfel de situații, americanii au inventat cuvîntul „frenemy“ – o combinație între „prieten“ și „inamic“. O prietenie competitivă, cum ar veni. Sau, dacă vreți, o colaborare oportunistă în care regulile și fairplay-ul funcționează doar cînd convin ambelor părți.

Situațiile celor doi posibili parteneri sînt totuși diferite.

Avantajul PNL, cu tulburările lui de identitate cu tot, e că aria de selecție a partenerilor e un pic mai mare și doar războiul președintelui Klaus Iohannis cu Liviu Dragnea stă în calea unor variante de coaliție de guvernare mai creative decît cele studiate în prezent. În cel mai rău caz, pe 26 mai, PNL obține un scor vecin cu cel al Alianței, va merge mai departe cu altă conducere și va continua să se roage, așa cum o face în prezent, ca șeful statului să obțină un nou mandat. Un mandat în siajul căruia partidul să se pregătească pentru localele și parlamentarele de anul viitor.

De cealaltă parte însă, dincolo de mici tumbe de Facebook, Alianța 2020 trebuie să își dozeze bine umorile și elanul. În absența unui miracol (un scor uriaș la următoarele runde de alegeri), Alianța are un singur partener de guvernare solid (PNL) și nici o variantă de rezervă, dacă nu vrea să se permanentizeze în opoziție.

De asemenea, mai puțin relatate, dar deloc nesemnificative sînt conflictele interne din cele două partide care o compun. Un scor slab pe 26 mai – 15% sau pe acolo – va anula probabil și viitorul comun al partidelor componente, și în favoarea unor nesfîrșite reglări de conturi între facțiuni. Facțiuni care adesea îmbracă o haină ideologică pentru că le e rușine să recunoască antipatii de ordin personal.

Mozaicul Opoziției e completat de Pro România, PMP și alte grupuscule-fantomă de tip UNPR, un zombie ițit iar din canalizarea democrației. Aceste partide și partidulețe fac calculele de guvernare cu atît mai complicate, în special pentru Alianță. E greu de imaginat un cabinet sprijinit de USR/PLUS cu Gabriel Oprea la Interne sau cu Nicolae Bănicioiu la Sănătate.

În fapt, orice astfel de calcule sînt premature. În absența alegerilor parlamentare, orice schimbare a majorității depinde de întîmplări din interiorul PSD. Astfel de pariuri au mai fost pierdute în ultimii doi ani și, chiar dacă nu ar fi, ele nu rezolvă problema majoră. Proverbialul elefant continuă să lîncezească placid în living-room-ul nostru, respirîndu-ne aerul și consumîndu-ne resursele.

Scriam, în acest spațiu, săptămîna trecută, că alegerile din 26 mai vor avea caracterul unui referendum în legătură cu direcția României pentru următorii ani. Vom ști în seara acelei zile dacă stilul actual de guvernare primește un cec în alb sau nu.

De aceea, cît încă mai e timp, dincolo de calcule pentru posibile coaliții și inițiative imbecile de denigrare a partenerilor, partidele și organizațiile civice responsabile din România au nevoie să își găsească numitorul comun. Iar acesta este munca împreună pentru conservarea și stabilizarea unei democrații funcționale. Autoritar și sufocant, elefantul trebuie trimis la plimbare.

Altfel spus, România are nevoie de un pact pentru democrație, înainte de orice altceva. O promisiune că nu vom mai vedea niciodată absurditățile periculoase din ultimii doi ani.

Vrabia din mînă e capacitatea societății românești de a asigura un cadru onest de manifestare pentru toți cei care vor și pot să participe la viața publică. De ea trebuie să țină strîns oricine vrea să trăiască într-o Românie liberă. 

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.