Căderea Zidului de la Berlin: ce orizont de aşteptări astăzi?

Publicat în Dilema Veche nr. 820 din 7–13 noiembrie 2019
Teatrul – dimensiune  identitară a Europei jpeg

Din cînd în cînd, în spaţiul mediatic francez se aud voci lucide care se întreabă: şi dacă europenii din Est ar trebui totuşi ascultaţi cu ceva mai multă atenţie şi chiar înţeleşi? Trecerea a 30 de ani de la căderea Zidului de la Berlin este o bună ocazie pentru a evalua cît de mult s-au înşelat în aşteptările lor, în 1989, atît occidentalii, cît şi est-europenii doritori să trăiască în stil occidental…

Occidentalii au crezut atunci sincer că valorile lor, precum şi modelul lor economic urmau să fie adoptate pretutindeni pe planetă, cu succes, în mod ireversibil şi în ritm alert. Cu o aroganţă pe care Estul nu a digerat-o niciodată, Vestul şi-a sărbătorit victoria ideologică şi şi-a arogat un fel de rol de „ghid moral“ pentru construirea viitorului.

În ceea ce-i priveşte pe europenii din Est, ei au crezut sincer că un „salt“ istoric era posibil, că democraţia liberală va aduce repede bunăstarea şi mai ales că democraţia, deja rodată în Occident, putea fi adoptată ca o maşinărie perfectă. Integrarea în Uniunea Europeană şi în Alianţa Atlantică au înlocuit utopia comunistă şi au devenit proiect de societate. Iar unificarea continentului a fost percepută ca un proces just de ştergere a diferenţelor dintre europenii „favorizaţi de istorie“ (născuţi la Vest) şi cei „defavorizaţi“ (născuţi la Est, în „lagărul comunist“).

Într-un remarcabil eseu apărut recent în Franţa despre „mişcarea iliberală“, doi cercetători, bulgarul Ivan Krastev şi americanul Stephen Holmes, constată însă că unele ţări din Europa Centrală şi de Răsărit au abandonat, între timp, „visul de integrare mimetică“ în sfera occidentală. Ei vorbesc despre „era imitaţiei“ care s-a deschis odată cu euforia prăbuşirii regimurilor comuniste şi despre revenirea la matricea unor valori mai vechi: naţiune, suveranitate, familie, identitate. „Replierea iliberală“ vizibilă în China, în Rusia şi în Europa de Răsărit ar fi deci răspunsul la prea marea precipitare a Occidentului, la rapiditatea cu care a încercat să-şi globalizeze modelul. „Replierea iliberală“ ar fi însă un răspuns şi la excesele capitalismului, la faptul că, după 1989, modelul ultraliberal nu a mai ţinut cont de nimic, nici de om şi nici de istorie, luînd forme groteşti şi chiar antidemocratice (de exemplu, prin financiarizarea opacă şi transnaţională a economiei). Estul Europei a mai descoperit cu stupefacţie că, de fapt, elitele occidentale nu prea ştiau ce fac, nici în ceea ce priveşte economia (ceea ce s-a văzut odată cu criza din 2008) şi nici în ceea ce priveşte imigraţia (ceea ce s-a văzut în 2015, cînd în jur de 1.200.000 de migranţi au venit în Europa), mai arată cei doi cercetători.

Eseul celor doi, intitulat Momentul iliberal, apărut la Editura Fayard, are şi un subtitlu care sună în felul următor: „Trump, Putin, Xi Jinping – de ce Occidentul şi-a pierdut liniştea“. La întrebarea retorică a lui Ivan Krastev şi Stephen Holmes îmi vine în minte imediat un răspuns: Europa Occidentală şi-a pierdut liniştea întrucît i s-a dereglat busola. Dar dacă Vestul i-ar asocia pe est-europeni, ca pe nişte parteneri egali de reflecţie, la proiectarea viitorului comun, poate că ar putea fi reparat instrumentul de orientare.

Într-un interviu acordat cotidianului Le Figaro, fostul ministru de Externe francez Hubert Védrine (socialist) se referă şi el la frustrările est-europenilor şi declară următoarele: „Europenii din Vest ar trebui să facă un efort pentru a înţelege supărarea ţărilor din Est. Ele nu erau pregătite pentru această formă de globalizare care se termină. Vestul a crezut (în orice caz, elitele sale) într-o lume post-istorică, post-naţională, post-identitară, dar Estul a fost mai puţin pregătit să înţeleagă această lume. Pro-europenii greşesc cînd le reproşează ţărilor din Est dorinţa, uneori exprimată stîngaci, de a-şi conserva identitatea şi o parte din suveranitate. Toate ţările doresc acest lucru“.

În acest an marcînd 30 de ani de la căderea comunismului, o altă „voce“ atentă la ceea ce au trăit est-europenii este cea a istoricului Thierry Wolton. El a publicat la Editura Grasset o carte curajoasă, intitulată Negaţionismul de stînga. Thierry Wolton denunţă complezenţa multor intelectuali de stînga din Occident faţă de crimele comunismului, precum şi o anumită tendinţă de reabilitare a doctrinei. Citez dintr-un interviu acordat de istoricul francez, consultabil pe site-ul Valeurs actuelles: „Negaţionismul este un refuz de acceptare a realităţii istorice şi a faptelor veridice. Acest termen îi desemnează în general pe cei care neagă amploarea exterminării evreilor de către nazişti şi contestă metodele utilizate în epocă, în special camerele de gazare. Pentru a face diferenţa faţă de acest negaţionism folosesc termenul de negaţionism de stînga, pentru a-i desemna pe cei care minimalizează amploarea crimelor comuniste în secolul al XX-lea, ba chiar le justifică în numele unei necesităţi revoluţionare“.

Cele două cărţi semnalate, cea legată de „iliberalism“ şi cea legată de negaţionismul de stînga, mi se par două şantiere complementare pentru ca să poată fi reconstituite podurile încrederii între Est şi Vest.

Primul şantier înseamnă înţelegerea angoaselor resimţite de est-europeni în faţa unui proiect de societate deschisă, globală şi non-identitară care a venit prea repede peste ei. Al doilea şantier înseamnă prezervarea memoriei şi recunoaşterea unei „specificităţi“ pentru o parte a lumii unde comunismul a lăsat urme mai adînci şi mai dureroase decît au crezut occidentalii. Se pare că liderul chinez Ciu Enlai, întrebat în anii ’50 ce crede despre Revoluţia franceză din 1789, ar fi răspuns, cu înţelepciune: „E prea devreme ca să avem o părere“. Cum de la căderea Zidului de la Berlin nu au trecut decît 30 de ani, este cu atît mai riscant să propunem analize cu aer definitiv.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.