Brexit încetase de ceva vreme să mai fie un subiect major pe agenda internațională pînă de curînd. După ani de zile de confuzie și ezitări, dar mai ales după victoria fără drept de apel a conservatorilor lui Boris Johnson în ultimele alegeri, se părea că toate părțile implicate s-au împăcat cu ideea că Uniunea Europeană și Marea Britanie vor avea o relație politicoasă și scrupulos reglementată.

Însă Boris Johnoson și facțiunea radicală a partidului de guvernămînt din UK au decis că e nevoie de un pic de entertainment. Așa se face că Parlamentul britanic a primit temă să discute un proiect de lege care încalcă atît de flagrant acordul de retragere din UE încît toți cei cinci foști premieri încă în viață ai Marii Britanii au cerut respingerea lui.

Argumentul principal este că nesocotirea unui acord internațional va face din Marea Britanie un partener necredibil și suspect pentru orice guvern sau organizație internațională cu care Londra ar dori să întrețină o relație de orice fel.

Al doilea argument invocat pe mai multe voci a fost acela că dacă Londra încalcă un acord semnat în urmă cu mai puțin de un an își pierde orice fel de credibilitate în a condamna gesturi asemănătoare venind din partea guvernelor autoritariste și a dictatorilor acestei lumi. Altfel spus, Marea Britanie nu va avea nici un drept moral de a emite opinii despre subiecte cum ar fi, să zicem, anexarea Crimeei sau crimele chinezești din Hong Kong și Xinjiang. 

Proiectul trimis de Guvern în Parlament, așa-numita lege privind piața internă, urmărește să armonizeze reglementările privind comerțul între cele patru națiuni care compun Marea Britanie. În fapt, e o singură problemă și aceea privește Irlanda de Nord. Dacă legea va trece, guvernul britanic va avea posibilitatea să decidă că anumite părți din acordul de ieșire din UE pot fi ignorate. Acordul prevede că Uniunea Europeană are un cuvînt de spus în legătură cu ajutorul de stat pe care îl primesc companiile active în Irlanda de Nord și în legătură cu exporturile care ajung acolo, chiar și în eventualitatea în care perioada de tranziție post-Brexit expiră fără ca un acord care să reglementeze relația UE-UK să existe.

Altfel spus, Irlanda de Nord rămîne cu un picior în Uniunea Europeană. Rostul acestor prevederi, susținute îndîrjit de la Dublin și Bruxelles și acceptate anterior de Londra, este acela de a evita o graniță fizică între Irlanda și Irlanda de Nord. Și asta pentru că absolut nimeni nu își dorește ca la Belfast să se reactiveze războiul sectar dintre catolici și protestanți. 

Guvernul de la Londra argumentează că, în eventualitatea în care nu ajunge la o înțelegere care să reglementeze viitoarea relație cu Uniunea Europeană, nu are sens să mai accepte intervenții ale Bruxelles-ului pe teritoriul său. Ceea ce spune mai puțin cabinetul Johnson este că s-a aruncat în această întreprindere fără să calculeze foarte bine efectele. Ca să evite o criză economică după ieșirea din UE, Marea Britanie are nevoie de acorduri comerciale separate cu principalele state ale lumii. Între ele și Statele Unite. Lidera Camerei Reprezentanților din Congresul american, Nancy Pelosi, a reacționat lapidar și brutal: dacă pacea din Irlanda de Nord este pusă în pericol, nu e nici o șansă ca prin Congres să treacă vreun acord comercial cu Marea Britanie.

Așa se face că, împins de la spate de radicalii din partidul propriu, Boris Johnson reușește cumva să îndepărteze în același timp Marea Britanie și de Europa, și de Statele Unite. Prietenia sa cu președintele Trump e, fără îndoială, utilă, dar e neclar dacă va mai avea cu cine să discute după alegerile din noiembrie. Însă chiar și dacă va avea, președintele american nu poate decide să își angajeze țara într-un tratat internațional fără a avea și binecuvîntarea Congresului.

De partea sa, Uniunea Europeană își joacă consecvent rolul de partener înșelat care își transmite pe toate canalele exasperarea. Sînt analiști care opinează că toate acestea sînt doar un joc cinic, un fel de confruntare de voințe pentru a vedea cine cedează primul, urmînd ca cele două părți să se înțeleagă pînă la urmă.

Însă nu e clar dacă UE mai are nervii și disponibilitatea de a juca acest joc obositor. Editorialistul Gideon Rachmann de la Financial Times povestea recent că, într-o discuție cu un înalt oficial german, i s-a comunicat că Brexit-ul este undeva foarte jos pe agenda preocupărilor guvernului de la Berlin. „Mai jos de locul 4”, ar fi spus respectivul oficial.

Rusia, COVID-19, conflictul dintre Grecia și Turcia, China ar fi cîteva dintre subiectele care pentru Angela Merkel sînt mai importante acum. E greu de presupus că agenda de la Berlin e radical diferită de cea de la Bruxelles.

Sensibilitatea europeană față de mofturile premierului Johnson pare, așadar, să se epuizeze rapid, ba chiar să se transforme într-un soi de ranchiună enervată. Agenția Reuters anunța luni că o decizie formală a Comisiei Europene privind desfășurarea în continuare a unor tranzacții de miliarde de euro în City-ul londonez după tranziția post-Brexit a fost amînată pe neașteptate pentru sfîrșitul lunii. Ambițiile Londrei de a rămîne principalul centru financiar al regiunii și unul dintre principalele din lume sînt, astfel, puse serios la îndoială.