Avignon, un mare festival asediat uneori de flagelul conformismului

Publicat în Dilema Veche nr. 803 din 11-17 iulie 2019
Balcanizare şi pavlovizare jpeg

Tema de anul acesta a Festivalului de la Avignon este Europa, sau mai bine spus Europa văzută prin întoarcerea la surse, la Odiseea lui Homer şi la miturile esenţiale care au structurat fiinţa europeană, dar şi prin evocarea angoaselor ei mai noi, cum ar fi pericolul fascist.  Directorul festivalului, Olivier Py, l-a politizat în mod evident din 2013 încoace, de cînd a fost numit în fruntea sa. Prin politizare înţeleg ancorarea ceva mai „adîncă“ a Festivalului în problemele şi dilemele prezentului. Ceea ce nu înseamnă însă în mod automat şi mai mult fior artistic.

Rareori mi s-a întîmplat la Avignon (unde merg în pelerinaj cultural şi profesional de 30 de ani) să văd că un spectacol este criticat fără menajamente de toată presa naţională, indiferent de sensibilitatea ei politică. Le Monde, Libération, Le Figaro, La Croix demolează spectacolul intitulat Arhitectură, scris şi regizat de o celebritate a teatrului francez, Pascal Rambert. În domeniul teatrului, bunele intenţii şi chiar abundenţa de mijloace pot duce la un eşec dacă spectacolul respectiv nu este purtat şi de o scînteie iraţională, de o licărire de nebunie, de o provocare emoţională insolită…

Pascal Rambert, autor jucat pe numeroase scene franceze şi străine, a vrut, prin spectacolul său, să ne vorbească despre pericolul extremismelor, despre fragilitatea Europei, despre blestemul repetării greşelilor din trecut. În piesa lui este vorba despre o familie austriacă aspirată de un dezastru al istoriei. Povestea începe în 1911, deci înainte de Primul Război Mondial, şi se încheie odată cu anexarea Austriei de către Hitler. Patriarhul familiei, arhitect de profesie, personaj complex, este în acelaşi timp un fel de dictator pentru copiii săi, dar şi profetul unor fracturi ireversibile, în familia sa, precum şi în Europa. Autorul piesei ne propune o metaforă uşor de descifrat: familia care se dezmembrează ca imagine a Europei pe cale de scufundare.

Pascal Rambert a avut la dispoziţie tot ce-şi putea dori un autor-regizor: o distribuţie excelentă, o scenă prestigioasă (modelată de istorie), un public motivat (2000 de persoane în fiecare seară), totala libertate de a provoca, de a nelinişti, de a emoţiona, de a zgudui chiar spiritele adormite ale europenilor. Dar nu a reuşit decît să-i amorţească pe spectatatori, să-i anestezieze în faţa actului artistic, să-i plictisească pe cei mai mulţi şi efectiv să-i adoarmă pe unii.

Într-un fel, aceasta este noua tragedie a teatrului contemporan: să nu-şi justifice existenţa, să nu-şi asume misiunea. Păcatul didacticismului în teatru este unul enorm, de neiertat. Iar cei care nu iartă acest păcat regizoral sau dramaturgic sînt în primul rînd spectatorii. Chiar şi spectatorii neiniţiaţi simt „indigestia“ didacticismului şi o refuză în mod instinctiv. Există, poate, în fiinţa noastră, ascuns undeva, nedetectat încă nici de anatomişti şi nici de psihologi, un organ alergic la didacticism şi la gîndirea politică corectă. Un organ firav, o fibră, o alveolă minisculă, invizibilă atunci cînd corpul trece printr-un scanner, dar care explodează cînd ni se vînd banalităţi pe post de alerte istorice sau sociale.

Personal, cred că noua dictatură a gîndirii politice corecte se infiltrează acum şi în spiritele creatorilor. Aceasta este o mare tragedie culturală a Europei. Oameni care ar trebui să aibă curajul de pune degetul pe rană nu o fac pentru că se tem de gura lumii (sau de gura minorităţilor), de diverse instanţe mediatice şi religioase. În anii comunismului, nu atît cenzura reprezenta marele pericol pentru scriitori şi artişti, ci autocenzura. Să se fi autocenzurat, conştient sau inconştient, autorul-regizor al spectacolului de la Avignon? Nu ştiu, dar am impresia că reacţia unanimă a presei faţă de spectacolul său este şi un semn al saturaţiei. Este ca şi cum mai mulţi jurnalişti s-ar fi răzvrătit şi ar fi spus: „Nu mai vrem să auzim platitudini în numele intenţiilor juste, nu mai vrem să înghiţim lecţii în numele avertismentelor istorice, nu mai vrem să fim disciplinaţi, asurziţi, amputaţi de spiritul nostru critic în numele evocării catastrofelor trecutului ca repetiţie generală a catastrofelor din viitor“.

Gîndirea politică corectă este, poate, noua rinocerită care bîntuie în Europa, iar dinspre Vest se extinde spre centrul şi estul continentului.

O cercetătoare franceză, Isabelle Barbéris, a publicat la începutul acestui an o lucrare intitulată L’Art du politiquement correct (editura Presses Universitaires de France). Ea analizează instaurarea unei noi forme de academism şi de conformisme în creaţia teatrală şi în general în domeniul spectacolului. „Niciodată nu a existat în Franţa atît de puţină diversitate ca acum, de cînd ne extaziem în faţa diversităţii“, declară Isabelle Barbéris în publicaţia La Terrasse. Aceste cuvinte sînt de mare curaj, dar puţini artişti şi observatori ai fenomenului cultural le iau în serios. Ceva îi împiedică să vadă că gîndirea politică corectă este anticulturală prin natura ei.

Personal, cred că o piesă despre cum se infiltrează islamul radical în Europa ar fi fost mult mai necesară şi mai importantă în curtea de onoare a Palatului Papal. De altfel, în jurul oraşului Avignon există cartiere în care fetele nu îndrăznesc să iasă în fuste de teama de a nu fi insultate sau chiar agresate de către indivizi radicalizaţi sau în totală ruptură faţă de cultura franceză şi de stilul de viaţă european. Dar acest subiect rămîne deocamdată tabu, deşi ar trebui să bată la poarta unui festival avînd ca temă Europa.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Imagini halucinante în trafic. Un bărbat s-a urcat pe capota unei mașini pentru a o distruge. Reacția Poliției VIDEO
Vineri, 15 martie 2024, imagini de coșmar au fost surprinse în traficul din Sibiu. Un bărbat s-a urcat pe o mașină, pe care a distrus-o cu picioarele și cu un coș de gunoi. Incidentul nu a fost singular.
image
Mărarul, salata și roșiile – trufandalele cu cele mai multe pesticide. Reacția legumicultorilor: Sunt din Turcia
O analiză a Autorității Naționale Fitosanitare arată că în peste 40% din legumele românești sunt urme de pesticide, iar la unele produse cantitățile de substanțe periculoase detectate au fost cu mult peste nivelul maxim admis.
image
Soția unui român a înlocuit-o pe Prințesa de Wales la parada de Ziua Sfântului Patrick VIDEO
Gărzile irlandeze i-au adus un omagiu colonelului lor absent, Prințesa de Wales, în timpul paradei anuale de Ziua Sfântului Patrick din această după-amiază.

HIstoria.ro

image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.
image
Cel mai bogat prinț român, în „Historia” de martie
La începutul secolului XX, prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino a vrut să placheze acoperișul Palatului Zamora (actualul Castel Cantacuzino) cu monede de aur și i-a cerut voie regelui să facă acest lucru. Carol I i-ar fi răspuns: „Îţi dau voie dacă pui monedele pe cant“.