Ca alegător dintr-un stat membru, îmi doresc să ştiu ce s-a ales de votul meu de la alegerile pentru Parlamentul European. Carevasăzică, am votat, acolo s-au făcut coaliţii şi, conform tratatului de la Lisabona, în premieră, Consiliul va trebui să ia seama la votul popular atunci cînd va binecuvînta componenţa Comisiei, cu şeful ei cu tot. Aş fi zis că ar trebui să fim pisaţi cu dezbateri publice (la televizor, adică) din care să aflăm care ar fi candidatul ideal pentru o funcţie de comisar, pentru ce portofoliu, pe ce criterii ş.a.m.d.  

Nu mi-a fost dat. Din două motive. Alegerea comisarilor nu este nicidecum o pildă de transparenţă la Bruxelles, iar televiziunile de la noi consideră subiectul a fi marginal, dacă nu se înjură Ponta cu Băsescu sau Udrea cu Tăriceanu. În schimb, am avut marea surpriză să aud că premierul şi preşedintele susţin o aceeaşi candidatură, a lui Dacian Cioloş, evident, pentru portofoliul Agriculturii. Am şi salutat acest embrion de politică bipartizană, într-un articol al acestei rubrici.  

M-am grăbit! Deunăzi, a apărut dandanaua. Preşedintele a anunţat solemn, serios şi încruntat (ca aproape de fiecare dată) că premierul a încălcat legea, nu a informat Parlamentul şi naţiunea cum că România are o a doua variantă de propunere pentru postul de comisar european. La rîndu-i, prim-ministrul a replicat relaxat şi cu o urmă de ironie (ca aproape de fiecare dată) că nu avea cum să informeze ţara, înainte să ştie pentru ce portofoliu ar fi competentă doamna Creţu (căci despre dînsa e vorba), atîta vreme cît domnul Junker (nominalizat ca preşedinte al Comisiei) nu s-a hotărît asupra acestui important amănunt. Premierul a mai precizat că vina domnului Cioloş nu ar consta în lipsa de competenţă sau în vreo proastă performanţă administrativă, ci în faptul că... e bărbat! Ar trebui să propunem o femeie, ăla e necazul. Altfel nu se respectă nu ştiu ce algoritm de gender.

Sincer, habar nu am dacă acesta este adevăratul motiv, sau domnul Junker a considerat că României îi ajunge un mandat pe un portofoliu de maximă importanţă. Nu vom şti probabil niciodată ce tip de negocieri politico-naţionale s-au purtat în spatele unor uşi închise, la Bruxelles. Pentru a ajunge în Comisie, un candidat trebuie: să fie agreat de o anumită familie politică (conform unui algoritm), să fie propus de un anumit stat membru (pentru un portofoliu mai important sau nu) şi să aibă un anumit sex (în funcţie de alt algoritm). Cît priveşte competenţele pe domeniul pe care ar trebui să îl administreze, contează şi ele. Cît de cît. Dar nu sînt de o importanţă capitală, după cum a arătat istoria. Dacă ar fi să fiu răutăcios, aş fi nevoit să amintesc că, pentru a deveni comisar european, nu se recomandă să te declari credincios catolic, cu Biblia citită şi cu frică de Dumnezeu. Rişti să păţeşti ca italianul Butiglione, care a fost respins de Parlament deoarece a îndrăznit să afirme că, în opinia unui catolic, homosexualitatea este un păcat capital.  

În sfîrşit. S-a dus de rîpă speranţa mea de a vedea o acţiune politică bipartizană în România. „Divină sînt amîndoi“ (vorba faimosului banc). Atît Bucureştiul, cît şi Bruxelles-ul. Cei doi şefi români au greşit pentru că nu au vorbit între ei. „Dom’ preşedinte, uite, ăştia au o problemă cu Dacian, cică le-ar trebui o femeie, matale ce ştii de pe-acolo?“ „Păi, ce să-ţi zic, uite cam cum stau manevrele, lor le trebuie Agricultura pentru ţara X, dar putem să negociem aşa şi pe dincolo…“ În naivitatea mea, aşa îmi închipuiam că ar trebui să se facă trebile ţării. Nici Uniunea nu e vreo virgină în balamucul ăsta. Deşi afirmă sus şi tare transparenţa şi democraţia deciziilor, pe baza unor criterii clare, este greu de imaginat un trio instituţional mai opac decît cel care conduce UE. Ar fi, e drept, Comitetul Central al Partidului Comunist nord-coreean. Prin lumea liberă, cu excepţia serviciilor secrete, greu aş găsi echivalent pentru secretomania care domneşte în Place Schuman.  

Să nu uităm, peste cinci ani, la viitoarele alegeri europene, să deplîngem slaba participare. De vină va fi, evident, alegătorul ingrat care nu a priceput Criteriile.

Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană, la TVR.