Pentru America Latină, ultimele săptămîni au fost cu ghinion. Pe lîngă cutremurele de proporţii care au lovit Haiti şi Chile, regiunea a mai fost zguduită de un deces provocat de greva foamei în Cuba şi de reprimarea tot mai intensificată a drepturilor omului şi a opoziţiei în Venezuela.

Ca şi cînd nu era de ajuns, regiunea a fost martora unei tentative, la prima vedere, stupide, de fapt, periculoase, a ţărilor ALBA (Alianţa Boliviană pentru America) – Cuba, Venezuela, Nicaragua, Ecuador, Bolivia şi Paraguay – de a crea, cu asentimentul Mexicului, Braziliei şi Argentinei, o organizaţie regională care să excludă SUA şi Canada. În speranţa că această nouă grupare va substitui, eventual, Organizaţia Statelor Americane (OSA).

OSA va trebui să decidă pe 24 martie dacă îl va realege pe diplomatul şi politicianul chilian José Miguel Insulza ca secretar general al organizaţiei. Ceea ce ar şi trebui să facă, deoarece Insulza este, probabil, singura persoană capabilă să înveţe din greşelile OSA din ultimii cinci ani şi să le îndrepte totodată, salvînd-o astfel de la pieire.

Represiunile asupra libertăţii presei, statului de drept şi proceselor electorale din Venezuela – raportează Amnesty International, Human Rights Watch şi, cel mai recent, într-un raport incriminator de 300 de pagini, Inter-American Human Rights Commission – s-au înteţit constant. OSA se poate implica în problemele electorale, politice şi de drepturile omului ale statelor membre, numai dacă majoritatea membrilor ei o mandatează să acţioneze ca atare. Or, ţări ca Mexic şi Brazilia se tem să intre în conflict cu Venezuela. Cu toate acestea, Hugo Chávez e îndreptăţit să-şi facă griji.

Alegerile legislative din septembrie 2010 vor fi, pentru Chávez, mai anevoioase decît altă dată. Penele de electricitate, seceta prelungită, inflaţia şi alte lipsuri fac viaţa venezuelanilor de rînd tot mai dificilă, iar poziţia lui Chávez în sondaje este în scădere. La fel este şi imaginea lui internaţională şi popularitatea, în special după ce un judecător spaniol l-a acuzat de complot în vederea asasinării în Madrid a fostului preşedinte columbian Andrés Pastrana, în anul 2002.

Mai mult, Chávez a suferit în ultima vreme o serie de eşecuri pe plan regional, toate acestea avînd şi repercusiuni locale. Moartea grevistului foamei cubanez şi a disidentului Orlando Zapata, în vreme ce liderii sud-americani se întruneau la Cancún şi puneau bazele noii lor organizaţii, a stîrnit un val de indignare împotriva fraţilor Castro, în SUA, Europa şi America Latină (dar nu şi în rîndul guvernelor lor, care au ales să păstreze tăcerea).

Chávez ştie că siguranţa lui personală depinde de protecţia permanentă a serviciilor secrete cubaneze. Orice schimbare de guvern la Havana l-ar pune într-o mare încurcătură.
Dar, la fel cum Chávez îşi face griji cu privire la rumorile şi la disidenţii din Cuba, tot astfel, pe liderii insulei îi preocupă ştirile din Caracas; ei ştiu că nu pot supravieţui fără petrolul şi subvenţiile lui Chávez. De aceea, fraţii Castro l-au delegat pe Ramiro Valdez, al treilea om în stat, implicat în securitatea cubaneză încă din 1959, să supravegheze ceea ce se petrece în Venezuela.

Cercul de prieteni regionali ai Venezuelei se restrînge. Noii preşedinţi din Honduras şi din Chile nu îi mai sînt, precum predecesorii lor, aliaţi. Diminuarea şanselor realegerii preşedintelui Alvaro Uribe în Columbia va complica viaţa caudillo-ului (conducătorului) din Caracas, eliminînd unul dintre pretextele rămînerii sale la putere. Şi, de asemenea, ar deschide calea, la Bogota, a unui preşedinte care să pledeze pentru o poziţie mai tranşantă faţă de Chávez decît cea a lui Uribe. Adăugînd, la toate acestea, înclinaţia lui Chávez pentru bufonerii spectaculoase şi talentul cubanez în a lansa ofensiva diplomatică, e posibil ca ţările ALBA să pună la cale vreo năzbîtie latino-americană de proporţii.

Honduras a fost suspendată din OSA anul trecut, după lovitura de stat din iunie care l-a îndepărtat pe Manuel Zelaya, preşedintele ales. Ulterior, guvernul interimar a fost capabil să reziste presiunilor externe de a-l reînvesti pe Zelaya, a organizat alegeri anticipate şi i-a înmînat puterea unui nou preşedinte, ales democratic, Porfirio Lobo. Acesta a fost recunoscut de SUA, de UE şi de mai multe guverne din regiune, chiar dacă nu de toate.

Oricum, Chávez, cubanezii şi aliaţii lor nu voiau să aibă de-a face cu Lobo şi i-au refuzat participarea la summit-ul de la Cancún, unde s-a conceput noua organizaţie latino-americană. A invita Cuba, care nu a mai avut un preşedinte ales din anii ’50, dar nu şi pe Lobo, ales democratic cu doar cîteva luni în urmă, poate părea absurd; nu însă şi pentru Felipe Calderón, gazda mexicană, sau pentru colegii săi.

Problema însă este că OSA va organiza adunarea anuală în iunie, anul acesta, în Peru, şi multe ţări – Canada, Costa Rica, SUA, Columbia, Panama, Peru însuşi şi, probabil, Chile – vor insista ca Honduras să fie readmisă. Dar Venezuela, Nicaragua, Bolivia, Ecuador, Paraguay şi, poate, Argentina nu vor fi de acord.

În consecinţă, se prea poate ca aceste ţări să părăsească OSA şi să-şi caute refugiu în noua organizaţie pe care tocmai o înfiinţează. Mexic şi Brazilia nu le vor urma, dar nici nu se vor opune acestei mutări. Faptul că întîlnirea de la Cancún nu a furnizat fonduri, un sediu, transport sau personal pentru noua organizaţie nu înseamnă nimic. Liderii latino-americani sînt obişnuiţi să construiască castele în Spania.

Dar chiar şi o structură pur retorică ar putea însemna cîntecul de lebădă al OSA şi i-ar slăbi instrumentele de apărare a drepturilor omului, care s-au dovedit tot mai valoroase şi eficiente. Principala provocare pe care o are de înfruntat OSA – dacă supravieţuieşte plecării stîngii radicale – este să elimine din documentele ei de bază lacunele cu privire la apărarea democraţiei şi drepturilor omului.

Aceste lacune sînt lipsa unei definiţii precise a ce anume înseamnă cezura legii constituţionale – doar îndepărtarea unui preşedinte ales sau, de asemenea, dizolvarea legislativului ori închiderea unui post TV? – şi incapacitatea OSA de a-şi suspenda membrii pentru violarea preceptelor sale. Această revizuire – laolaltă cu menţinerea unităţii OSA şi apărarea democraţiei latino-americane împotriva asaltului ALBA – ar trebuie să fie principala sarcină a secretarului general reales.

Jorge G. Castañeda, fost ministru de Externe al Mexicului (2000-2003), este Global Distinguished Professor de ştiinţe politice şi studii latino-americane la Universitatea New York.  

traducere de Matei PLEŞU