În Etiopia, a doua cea mai populată țară a Africii, un conflict între guvernul central și autoritățile locale din regiunea Tigray a dus în ultimele săptămîni la moartea a sute de oameni și la plecarea în pribegie a altor zeci de mii.

Cum comunitatea internațională este preocupată de criza de succesiune de la Casa Albă și de pandemie, intervenția brutală a guvernului de la Addis Abeba trece relativ neobservată. Ironic e că, anul trecut, premierul Abiy Ahmed primea premiul Nobel pentru pace, ca recunoaștere a eforturilor sale de soluționare a unui alt conflict – cel dintre Etiopia și Eritreea. 

Există totuși unele tentative de a împiedica lucrurile să degenereze. Uniunea Europeană speră că o amenințare cu tăierea fondurilor anuale pentru ajutorarea Etiopiei va avea efect. Cumva previzibil, premierul Ahmed a răspuns sfidător pe cu un tweet care pare desprins din poezii patriotice de prin estul Europei: „Mesajul meu pentru prietenii Etiopiei este că, deși sîntem săraci, nu o să ne negociem suvernitatea. Amenințarea că nu o să mai primim bani nu funcționează”.

În paralel, observatorii avizați pun la îndoială numărul de victime ale conflictului raportat de guvern și vorbesc deja de mii de persoane care și-au pierdut viața. Unii dintre ei merg chiar mai departe și invocă nevoia investigării unor crime de război.

 Tot despre refugiați e vorba și în Caucaz, unde ultimul episod al conflictului dintre Armenia și Azerbaidjan a lăsat în urmă mii de persoane silite să își caute adăpost prin orașele armene. Războiul de șase săptămîni din care azerii au ieșit net învingători s-a încheiat cu predarea unei părți din teritoriul disputat către guvernul de la Baku. Armenii care locuiau acolo au plecat. Foarte puțini s-au întors, dar o bună parte dintre ei, firesc, se tem să trăiască sub administrație azeră. Așa că trăiesc în hoteluri, școli și spații de cazare improvizate pînă cînd guvernul va găsi o soluție permanentă. În interviurile difuzate de presa internațională, mulți dintre acești oameni par să fi abandonat speranța că e cineva cu adevărat de partea lor. Guvernul armean pare incapabil să rezolve situația, încrederea în Rusia, atîta cîtă a fost, s-a evaporat, iar comunitatea internațională nu pare să fie foarte preocupată de ei.

Situația reproduce în oglindă, la dimensiuni mai mici, e adevărat, tragedia sutelor de mii de azeri expulzați din Nagorno-Karabah în anii ʼ90, cînd armenii au preluat controlul provinciei. 

Nagorno este recunoscut internațional ca parte a Azerbaidjanului, dar majoritatea locuitorilor sînt armeni. Situația regiunii rămîne neclară, iar armistițiul încheiat sub presiune rusească nu a făcut decît să mai amîne o rezolvare finală a disputei. Mai devreme sau mai tîrziu, acest război, vechi de zeci de ani deja, va reveni în actualitate.

 După ani de zile de avertismente alarmiste și un recul real al agendei ecologiste, oamenii de știință își recapătă optimismul cu privire la șansele de a ține sub control încălzirea globală. O analiză publicată de BBC arată că începe să devină plauzibil un scenariu în care obiectivele Acordului Climatic de la Paris devin realizabile. Contribuie la asta mai mulți factori. Primul dintre ei este decizia relativ surprinzătoare a Chinei de a obține neutralitatea emisiilor de carbon de pe teritoriul ei pînă în 2060. Anunțul făcut în septembrie de președintele Xi Jinping a reprezentat o schimbare majoră în politica gigantului asiatic care se ferea anterior să își ia angajamente foarte ferme în această direcție de teamă că i-ar putea fi afectat ritmul de creștere economică. La fel, Canada, Africa de Sud, Japonia și Coreea de Sud au anunțat și ele obiective asemănătoare, unele cu termene chiar mai ambițioase. Schimbarea de la Casa Albă a contribuit și ea la optimismul oamenilor de știință – se crede că o administrație Biden va aduce Statele Unite înapoi în rîndul statelor semnatare ale Acordului de la Paris.

O estimare publicată în urmă cu cîteva luni arăta că temperatura globală va crește cu 2,7 grade Celsius pînă în 2100, cu 0,7 procente mai mult decît angajamentele din Acord. Însă schimbările politice din ultimele luni i-au făcut pe experții reuniți în Climate Action Tracker să reevalueze cifrele. Estimarea e că, în 2100, pămîntul va fi mai cald cu 2,1 grade decît în prezent. 

 Acuzate că încurajează distribuția de fake-news și refuză să facă pașii necesari pentru a opri pandemia de dezinformare din Occident, Facebook și Google își pot adăuga la lista (lungă) de plîngeri cărora trebuie să le facă față și aceea că ajută guvernul din Vietnam să cenzureze opiniile disidenților. Amnesty International estimează că în pușcăriile vietnameze sînt aproximativ 170 de așa-numiți „prizonieri de conștiință”, dintre care 69 ajunși acolo doar pentru că autoritățile vietnameze au fost nemulțumite de activitatea lor pe social media.

Teodor Tiţă poate fi găsit și la twitter.com/jaunetom.