A început războiul?
Depinde la care război ne referim. Dincolo de meciul de ping-pong dintre Kremlin și Occident, care se acuză reciproc de intenții agresive, faptele rămîn fapte. Ucraina e deja de opt ani de zile ținta unei agresiuni rusești fățișe. În 2014, Rusia a ocupat peninsula Crimeea, parte integrantă a Ucrainei, recunoscută ca atare de toate tratatele internaționale, inclusiv cele semnate de Rusia. Mai mult, în același an, în estul țării a luat naștere o mișcare separatistă care, cu sprijin rusesc (dovezile sînt multiple), luptă împotriva guvernului pro-occidental de la Kiev. Între victimele conflictului se numără și cei 298 de pasageri ai unei curse Malaysia Airlines care făcea legătura între Amsterdam și Kuala Lumpur. Nici unul dintre ei nu era rus sau ucrainean. Ancheta oficială a stabilit clar că avionul a fost doborît de separatiști folosind armament provenit de la o unitate militară rusească.
Așadar, războiul a început în 2014, Rusia e agresorul, Ucraina este victima.
La întrebarea dacă e posibil un război mai mare, răspunsul e că riscul ca un conflict local să degenereze e întotdeauna prezent. Dar nu sîntem încă acolo.
Ce vor rușii?
Rușii au emis o serie de solicitări care nu au ca destinatar guvernul ucrainean, ci sînt adresate guvernului american și NATO. Garanții privind oprirea extinderii alianței nord-atlantice, limitarea la maximum a exercițiilor militare și a prezenței trupelor străine pe teritoriul statelor foste membre ale Tratatului de la Varșovia. În acest context, Ministerul de Externe rus amintea în urmă cu cîteva zile și numele României.
Comunicatele Kremlinului repetă din cînd în cînd că Rusia nu are nici o intenție să invadeze Ucraina. Ținînd seama de realitatea din teren, aceste comunicate se referă la o invazie cu trupe regulate și asumare deschisă. Amenințarea e totuși evidentă, iar Moscova speră că Occidentul va fi suficient de slab cît să accepte o negociere în termenii solicitați. Diplomații din Vest angajați în întîlniri cu omologii ruși au avut însă grijă să facă distincția între negocieri și discuții. Pînă acum nu a fost vorba de nici o negociere, ci doar de un fel luare la cunoștință a pozițiilor celeilalte părți.
Ce vor ucrainenii?
Deși diplomații occidentali au grijă să spună de fiecare dată că nu se va ajunge la nici o concluzie fără implicarea Ucrainei, adevărul este că principala linie de comunicare în această criză este între Moscova și Washington. Toți ceilalți actori sînt secundari.
În ceea ce îi privește, ucrainenii vor, în primul rînd, să evite o invazie a țării. Apoi vor să fie lăsați să își urmeze cursul pro-occidental, care, se spune mai puțin, a fost certificat în toate alegerile care au avut loc din 2014 încoace. Ponderea partidei pro-ruse în societatea ucraineană e foarte departe de a obține o majoritate. Din contra chiar, agresiunea continuă, soldată cu 14.000 de morți în opt ani de zile, creează noi și noi resentimente în rîndul ucrainenilor.
Pretenția rezonabilă a Ucrainei este să fie lăsată să își decidă singură alianțele, parteneriatele și direcția. Apoi, la fel de rezonabil, Kievul își dorește să își recupereze teritoriile aflate sub diverse forme de ocupație rusească.
Unde sînt europenii?
Vestul a încercat și încearcă în continuare să prezinte un front comun în fața provocărilor rusești, însă e destul de evident că statele europene nu sînt pe aceeași lungime de undă. Se distinge aici Germania, care s-a făcut remarcată prin interdicția aplicată Estoniei de a exporta armament german către Ucraina. De asemenea, Berlinul a refuzat să permită avioanelor britanice cu armament care mergeau la Kiev să tranziteze spațiul aerian german. În privința sancțiunilor ce ar putea fi aplicate Rusiei în cazul agravării crizei, guvernul lui Olaf Scholz este sceptic cu privire la una dintre cele mai eficiente măsuri de pedepsire a Kremlinului, eliminarea din sistemul SWIFT, care facilitează plățile electronice internaționale. Franța, pe de altă parte, ar dori un dialog separat al UE cu Rusia, dar și-a exprimat disponibilitatea de a trimite trupe în România. Spania a precizat că poate trimite avioane militare care să ajute la apărarea spațiului aerian al Bulgariei.
Vrea Occidentul război?
Răspunsul simplu este „nu”. Tonul folosit de cancelariile occidentale e mai degrabă calm și lipsesc ultimatumurile. Este evident că, la vest de Ucraina, e preferată o soluție pașnică. Nu există nici o intenție privind implicarea NATO într-o confruntare directă cu Rusia. Alianța este una defensivă și, în absența unui atac direct la adresa unuia dintre membrii săi, nu se pune problema intrării în război. Sînt analiști care se aventurează totuși să estimeze că e posibilă invocarea celebrului articol 5 privind apărarea colectivă din tratatul fondator al Alianței în cazul în care statele din Est se vor simți în pericol. Deja miniștrii de Externe ai statelor baltice cer insistent sporirea numărului de trupe NATO de pe teritoriul lor. Statele Unite au anunțat deja că 8.500 de soldați sînt pregătiți să meargă în Est pentru întărirea capacităților de apărare. Cifra e mică și are mai degrabă valoarea unui avertisment. Occidentul nu vrea război, însă, reticent, începe să se pregătească.
România?
Guvernul de la București se mulțumește, în general, cu declarații fără prea mult conținut și, spre deosebire de cel polonez, de exemplu, e mai degrabă absent de pe scenă. Aș remarca totuși o inițiativă a MAE care a propus recent organizarea la Kiev a unei reuniuni a Consiliului Afacerilor Externe – care reunește miniștrii de resort din UE. Nu știm încă dacă reuniunea va avea loc, însă propunerea e unul din rarele semne date de autoritățile române că sînt active în eforturile colective de poziționare față de această criză. Altfel, miercuri ar fi urmat să aibă loc o ședință a CSAȚ, un prim semn public că există totuși o oarecare îngrijorare și în capitala României. Autoritățile oricărui stat democratic și funcțional au datoria să comunice cu cei în numele cărora guvernează. Pînă acum, strict referitor la criza din Est, această obligație nu a fost respectată. Nu a început războiul, dar dacă începe ajută să nu fim luați prin surprindere. E un moment bun pentru atenție și îngrijorare.
Teodor Tiță este gazda podcast-ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ.
