Wikifîs

- acest text nu e ce pare a fi -

În caz că trăiţi pe partea întunecată a Lunii, unde nu bate Internetul şi nu ajung televiziunile, trebuie să vă anunţ că săptămîna trecută a fost descoperită o informaţie extraordinară: America doreşte datele biometrice ale unor oficiali români. Această informaţie crucială pentru viitorul umanităţii a fost aflată de opinia publică mondială ultragiată, de pe un site eroic, condus de un tip misterios, un erou modern vînat de toţi securiştii Pămîntului. De ce doreşte cea mai puternică ţară de pe planetă datele biometrice ale liderilor români? De ce biometrice, de ce ale românilor? Mare mister. Stai, te gîndeşti şi e clar, nu poate exista altă explicaţie decît următoarea: guvernul mondial ocult evreiesco-mason care conduce din umbră Statele Unite ştie că românii sînt poporul ales de Dumnezeu. Dacă românii sînt poporul ales, atunci e logic ca oculta să fie interesată de cei mai aleşi dintre aleşi, adică de liderii noştri. De ce date biometrice? Simplu. Doar ştim că aceste datele biometrice sînt tot o invenţie a ocultei; de cînd cu scandalul legat de paşapoarte, am aflat că biometricele respective sînt nişte chestii prin care poţi controla masele. Deci, e atît de simplu: oculta mondială doreşte să-i cloneze pe cei mai aleşi dintre aleşi, astfel încît să pervertească planul lui Dumnezeu, creînd un popor ales artificial. Păi, nu? 

Păi, da. Acest scenariu o fi exagerat, dar se înscrie perfect în logica de funcţionare a Wikileaks: mii de documente din care nu putem pricepe mare lucru, dar care se potrivesc perfect cu toate teoriile pe care le aveam dinainte. Habar nu am de ce ceruse Departamentul de Stat datele biometrice ale unor lideri din afară, probabil că după cîteva scandaluri în care diverşi oficiali străini au stat pe la cozi legate de securitate la aeroporturi, s-au gîndit să creeze un sistem mai acatări prin care să-i primească. Deci probabil ceruseră acelaşi lucru din mai multe ţări, dar ce spun eu acum sînt doar speculaţii. Aşa cum a ieşit ştirea era clar: din România s-au cerut datele respective, pentru că aşa a venit rîndul la publicat telegrame pe Wikileaks. 

Ideea că un site publică sute de mii de documente secrete e o năzbîtie care provoacă peste tot genul de poveste ca cea de mai sus. Cum la fiecare popor există unii, destul de mulţi, convinşi că respectivul este poporul ales, vom avea foarte multe teorii ale conspiraţiei confirmate în aceste zile. Pentru că aşa se întîmplă dacă pleci de la ideea că orice nimic scris de o instituţie publică face parte dintr-un plan obscur, pe care tipi uşor deranjaţi la mansardă au datoria sfîntă să le aducă la cunoştinţa opiniei publice. Pe vremea cînd cei doi ziarişti care l-au demolat pe Nixon publicau informaţii secrete, se presupunea că jurnaliştii dau de un fir, cercetează, confirmă, înţeleg dimensiunea problemei şi relevanţa informaţiei, dau la o parte ce ţine în mod legitim de chestiuni de securitate naţională şi publică ceea ce e normal să scandalizeze opinia publică. Dar epoca aceea este moartă. Acum tot ce produc guvernele e musai să scandalizeze din principiu opinia publică. Iar jurnaliştii fac acum o muncă de dat „search“: intri pe site, dai căutare cu „Romania“ şi descoperi ştiri pentru toată săptămîna. 

Americanii cer date biometrice. Wow! Americanii ne presau pentru adopţii internaţionale. Văleu! (Deşi o spunea public atunci, acum a ajuns mare ştire, doar pentru că apărut pe Wikileaks.) De aici se vede şi diferenţa între jurnaliştii buni şi papagalii de presă. Papagalii cred că orice este pe Wikileaks este ştire şi scriu în consecinţă. Jurnaliştii buni găsesc doar nişte capete de aţă acolo, documentează mai departe, oferă contextul şi explicaţiile. Deci, dacă e să confirme ceva, scandalul confirmă cît de multă nevoie este încă de jurnalistul serios cu discernămînt (jurnalist bun poate fi oricine documentează serios ceva, fie că scrie la ziar, pe blog sau pe ziduri, diferenţa jurnalişti-bloggeri e ceva artificial).  

Declar astea în calitate de persoană care a contribuit la scrierea a două legi legate de accesul la informaţii şi care a cîştigat un proces cu Guvernul României pentru refuzul de a furniza informaţii de interes public. Obişnuiesc încă să cer informaţii şi mă cert frecvent cu funcţionari publici pe care îi ameninţ cu procese, dacă refuză să respecte legea, cel mai recent legat de acordurile interministeriale încheiate de România cu Republica Moldova, despre care am aflat pe cale orală de la un funcţionar că nu sînt secrete, dar nici publice, sînt aşa nişte chestiuni incerte pe care nu doreau muşchii lui să mi le dea. Muşchii s-au relaxat după ameninţarea cu procesul. 

Deci, s-ar zice că am ceva referinţe legate de subiect. Şi cred că ce face Wikileaks este criminal şi stupid. Criminal nu legat neapărat de documentele diplomatice, cît legat de precedenta tranşă de secrete: publicarea documentelor din războaiele din Irak şi Afganistan, atunci cînd au publicat inclusiv numele unor persoane care colaborau cu armata americană. Deci, dacă nu eşti patriot irakian şi afgan la modul „pus bombe în piaţă“ şi i-ai cam vrea trimişi mai urgent la Allah pe tipii care fac din astea, Wikileaks ţi-a pus numele pe lista de tăiat capete a talibanilor. Mare victorie a transparenţei! 

Stupid pentru că întreaga logică a operaţiunii e una profund conspiraţionistă. După Wikileaks guvernul este o conspiraţie în sine, de aceea trebuie „dat în gît“ la modul total. Wikileaks este consecinţa ultimă a unei culturi pop-hollywood care te învaţă în mod sistematic că realitatea nu e aia de o vezi, ci, dacă eşti atent, zăreşti conspiraţia din spate. Iar guvernul e mai mereu în spate. Cum cele mai multe filme de gen se produc în America, normal că guvernul american e mai mereu în spatele poveştii. Ce ne mai uitam la Dosarele X şi pricepeam mesajul! Nu ne-a învăţat Matrix că orice sociopat care se joacă mult pe calculator are în raniţă bastonul de salvator al lumii? Care lume nu e ce pare, sîntem cu toţii nişte maşini controlate de nişte unii răi, e destul ca micul sociopat să ridice ochii şi va descoperi că ştie karate, se urcă pe pereţi şi bate regimente de agenţi guvernamentali de le sună apa în cap. Deci, Julian Assange sîntem noi, cu toţii, el luptă în numele nostru şi se ascunde de zor de conspiraţia mondială.  

Altfel, documentele diplomatice mi-au confirmat buna impresie pe care o aveam faţă de diplomaţii americani. Da, îmi place ideea că diplomaţii americani îşi informează şefii că Putin conduce un sistem controlat de securişti corupţi, că Berlusconi e un bătrîn libidinos afectat la neuroni de nopţi pierdute cu băutură şi curve, că Sarkozy se crede Napoleon, iar Merkel e cam indecisă. Îmi place şi ideea că oamenii au discernămînt şi nu se lasă duşi de nas de paradele respectivilor lideri. Una e să reseteze relaţia cu Rusia pentru că aşa cere momentul şi alta e să-l ia de bun pe Putin. Deci, telegramele diplomaţilor sînt  liniştitoare. Bineînţeles, acest text nu e ce pare a fi. Dacă aţi ajuns pînă aici, uitaţi-vă atent peste umăr! Bu-hu-hu!