Un plan Marshall, sex cu cămile şi încă o tură de comunism
● „Gata cu moralizarea. Grecia are nevoie de un Plan Marshall“ – acesta este titlul unui articol avîntat publicat de EUobserver în 19 iunie, scris de Benjamin Fox. Titlul spune totul, aşa că nu mai am ce să vă explic suplimentar. Doar că mi-a adus aminte de un alt articol publicat tot acolo, în aprilie („EU commission tries to win Greek sympathy“). Acolo se publică nişte cifre năucitoare. Planul Marshall a oferit o asistenţă financiară în valoare de cam 2,1% din PIB-ul ţărilor primitoare. Planul de salvare financiară a Greciei de acum valorează 177% din PIB. În cifre brute, asta vine 13 miliarde echivalent euro primiţi de Grecia în Planul Marshall, faţă de 380 de miliarde împrumutate acum Greciei. Se poate spune că banii din anii ’50 erau cadou, pe cînd ăştia de acum sînt doar primiţi cu împrumut, cu dobîndă mică. Bon, dar asta nu explică diferenţa de percepţie. Planul Marshall a rămas în istorie ca un instrument genial de dezvoltare a unor ţări şi de salvare a lor de pericolul comunist. Împrumuturile acordate Greciei au deja un renume prost, vedeţi cît de nepopulară a devenit doamna Merkel în restul UE. Doar la ea acasă e foarte populară, unde chiar şi stînga susţine ideea că nemţii nu pot plăti, aşa, la nesfîrşit, bani unor ţări care nu au chef să-şi pună ordine în finanţe. Iar dacă francezii votează la alegeri că nemţii trebuie să plătească, n-au decît. Ştiţi deja că ţin cu nemţii în meciul acesta. Dar revenind la Planul Marshall pe care îl cere Fox pentru Grecia, ce ar putea să facă un asemenea plan? Autostrăzi? Au, slavă Domnului! Grecia a avut în fondurile structurale de la UE cîteva zeci de planuri Marshall în ultimele decenii. Cum se explică, deci, diferenţa de percepţie între 13 miliarde şi 380? Eu îmi explic cam aşa: cînd primeşte 10 lei pentru că eşti sărac, desculţ şi amărît, ca să mergi la şcoală, să-ţi cumperi încălţări şi săpun, atunci pare mană de la Dumnezeu. Însă, cînd eşti sătul, încălţat, dar obişnuit să primeşti chestii gratis de la stat, iar sărac eşti doar comparativ cu verii din Nordul Europei – altminteri eşti OK dacă te compari cu restul lumii – ei bine, în condiţiile astea şi 1000 de lei primiţi plocon nu ţi se par mare lucru. Că doar ţi se cuvin, nu? Că doar nevoile tale sînt altele, nu? Nu mai ai nevoie de încălţări, ci de iPhone. Dar sînt sigur că se vor trezi nişte doctoranzi progresişti să-mi explice cît de simplist gîndesc şi vor veni cu nişte explicaţii aiuritoare despre cum sînt nemţii de vină şi pentru chestia asta.
● „Realitatea brutală este aceea că iranienii şi-au lăsat destinul naţional pe mîna unui om, Khomeini, care a petrecut mai mult timp gîndindu-se la cum se pedepseşte sexul cu animale decît cum se conduce o economie modernă.“ Nu, nu e glumă. Un articol foarte bun din Foreign Policy, mai/iunie 2012 – „The Ayatollah Under the Bed(sheets)“. Popii iranieni ţin loc de sexologi şi dau foarte multe verdicte de genul: dacă un bărbat sodomizează pe fratele, tatăl sau fiul unei femei după căsătorie, mariajul e în continuare valabil. Iar dacă aveţi de gînd să călătoriţi în Iran şi o cămilă vă face cu ochiul, să ştiţi că nu e mare tragedie, doar că laptele cămilei devine impur. Eu am oarecare sentimente de greaţă şi cînd aud cîte un popă de-al nostru că are opinii despre chestiuni sentimental/sexuale – iar pentru cine nu ascultă Radio România Actualităţi, cum fac eu, să ştiţi că popii şi ofiţerii sînt atît de prezenţi pe acolo că te simţi uneori cu un secol în urmă. Cînd un popă emite opinii despre sex, iese una cam soioasă aşa, emisă la modul „eu n-am voie să am habar, dar ştiu sigur ce zice Doamne-Doamne“ (or fi şi excepţii, dar eu n-am dat de ele). Ideea că un Creator al Universului, al milioanelor de galaxii, dă indicaţii despre masturbare şi sex cu cămile, prin intermediul unor bărboşi frustraţi, e atît de ridicolă încît îmi asum, aici şi acum, riscul de a vexa nişte sensibilităţi religioase. Aşa, ca între oameni religioşi, cum sînt şi eu. ONU ar trebui să adopte o rezoluţie: cei care au opinii stupide despre masturbare nu au voie să aibă arme nucleare, e prea riscant.
● Žižek şi diverşi maoişti reşapaţi de prin Italia şi Franţa se agită, organizează conferinţe şi publică volume despre actualitatea ideii de comunism. Vor să mai încerce o dată. Alan Johnson face o foarte bună trecere în revistă a acestor agitaţi în World Affairs, mai/iunie, „The New Communism: Resurrecting the Utopian Delusion“. Try Again. Fail Again. Fail Better zice Žižek (încercaţi din nou, eşuaţi din nou, eşuaţi mai bine). Bon, sună cool. Dar de ce? Pentru tipii ăştia, omenirea e, aşa, un fel de laborator pe care trebuie testată obsesia lor, pînă poate-poate o să iasă. În primul rînd, nu pricep în continuare de ce sînt ăştia onorabili şi fasciştii nu sînt. Sînt la fel de sonaţi, şi comunismul lor a produs mai multe victime. De ce să nu zică şi fasciştii: hai să mai încercăm o dată, şi să vîndă bilete şi cărţi copiilor plictisiţi din clasa de mijloc occidentală. Aşa cum nu înţeleg la noi cum unii comunişti ieşiţi din dulap care publică pe Critic Atac sînt şi universitari. Adică ăştia predau comunism ştiinţific pe banii noştri? Mi se pare un scandal. Revenind la Žižek şi gaşca veselă, îi citează Johnson zicînd „cultura memoriei“ e de dreapta şi trebuie înlocuită cu „uitarea activă“. Cu alte cuvinte, am omorît o treime din populaţia Cambodgiei, cei mai mulţi sufocaţi cu pungi, ca să economisim gloanţe, dar să nu vorbim despre asta că nu e cool, trebuie să ne emancipăm de asemenea mic-burghezisme. Te apucă greaţa. Dar am şi o propunere concretă. Dacă morbul acesta comunist nu moare, eu propun ca ONU să le cumpere o insulă şi să-i lase să încerce acolo. Să le dea paşapoarte de „Paradis Comunist“ şi un bilet doar dus. Şi acolo pot încerca ce vor ei. Pot face CAP-uri, proprietate colectivă, sex cu cămile, tot ce li se pare cool. Există un oarecare risc ca lumea să dea năvală în paradisul lor şi să nu le ajungă insula, dar fiind ei atît de deştepţi şi organizaţi, sigur vor fi avînd deja bani să mai cumpere încă o insulă. Şi încă una, apoi vor cumpăra Grecia etc. Şi uite aşa – pam-pam – vor instaura comunismul treptat. Sigur le va ieşi, se vor îmbulzi muncitorii spre paradis, nu se vor trezi doar cu doctoranzi progresişti care nu ştiu să dea cu sapa la colectivă, cum s-a întîmplat cu comunele din secolul al XIX-lea. De data asta, va fi altfel – ştie Žižek.
