Uimitoarele asemănări între domnii Van Rompuy şi Timofti

Publicat în Dilema Veche nr. 424 din 29 martie - 4 aprilie 2012
Victime, procurori şi idioţi morali jpeg

După o campanie electorală lungă şi chinuitoare, ce a acoperit toate cele 25 de state care nu sînt Malta şi Cipru, preşedintele Uniunii Europene a fost reales în funcţie. Într-o perioadă de criză şi de furie populară, în care euroscepticismul a crescut mai mult ca niciodată, această realegere este în sine o performanţă deosebită. Deşi incidentele din campanie au fost spectaculoase şi au deturnat atenţia opiniei publice la acel moment – să ne amintim doar de atacul cu bomboane explozive al anarhiştilor greci asupra grădiniţei vizitate de candidat –, aceste alegeri au arătat, poate mai mult ca niciodată, soliditatea proiectului european şi încrederea cetăţenilor Europei în acest proiect.

Evident, glumesc. Se prea poate să vă fi scăpat ştirea asta, aşa că o aflaţi de aici, cu oarecare întîrziere: acum trei săptămîni, preşedintele Consiliului European – Herman Achille Van Rompuy – a fost reales în funcţie. Realegerea s-a făcut în unanimitate şi fără contracandidat (cine ar îndrăzi să contracandideze pe cineva numit şi Achille?). Realegerea a fost comunicată, printre alte multe anunţuri pentru presă, după întîlnirea şefilor de state, la ultimul Consiliu European. Dacă nu vă spune nimic numele lui, nu vă simţiţi foarte vinovaţi, sigur îl ştiţi din vedere – e tipul acela cu ochelari şi cheliuţă de călugăr franciscan, care apare des pe lîngă Merkel, Sarkozy şi Băsescu, cînd se întîmplă chestii la Bruxelles. Nu, nu e şeful translatorilor, credeţi-mă pe cuvînt. Adevărul este că sînt degeaba ironic cu simpaticul Van Rompuy. El chiar este un bun preşedinte al Consiliului European. Face foarte bine jobul pentru care a fost pus acolo. Problema e cu jobul în sine.

Facem aici o mică excursie înapoi în timp. A curs multă cerneală, s-au consumat şi mulţi nervi, şi multe entuziasme în jurul ideii de preşedinte al Europei. Postul nu s-a numit niciodată ca atare în documente, dar despre ce era vorba? Despre o persoană care să întruchipeze ideea de Uniune Europeană, care să se ridice deasupra intereselor fiecărui stat membru, pentru a împinge interesele comune. Federaliştii europeni au iubit ideea: în sfîrşit, se întîmplă, chiar dacă le-a luat 50 de ani! Euroscepticii au urît ideea: de vreo 50 de ani vă tot spunem că ăştia pregătesc disoluţia statului naţional, uitaţi ce pun la cale acum! Ba chiar ţin minte un articol ditirambic (oricît ar părea de plicticoasă zona asta a afacerilor europene, să ştiţi că avem şi noi ditirambiştii noştri) care zicea că de la cei doi Caroli – Cel Mare al francilor şi Quintul al Habsburgilor spaniolo-austrieci – nu a mai avut continentul aşa autoritate centrală. Dacă reciteşti acum dezbaterile de atunci, rămîi uimit: pentru asta s-a făcut atîta caz? Mă rog, nu chiar pentru asta, adică postul, aşa cum îl vedem acum, este şi el un compromis care rezolvă pe jumătate problemele tuturor şi nemulţumeşte pe toată lumea. Cam ca toată UE în general.

Fără o legitimitate directă din partea electoratului, fără o putere de decizie reală, preşedintele Consiliului European are doar sarcina de a căuta consensul şi de a stabili agenda. Această a doua sarcină este cu adevărat importantă. Cînd ai 27 de şefi de guverne care se întîlnesc din cînd în cînd pentru o discuţie de patru ore, e important ce scrie pe lista de probleme care vor fi discutate. Evident, acesta este un balet foarte important: fiecare dintre cei 27 are chestii pe care le-ar pune pe listă. Asta pe lîngă problemele mari şi crizele generale, care sînt ale tuturor şi care abundă în aceste zile. Van Rompuy se descurcă bine la acest balet. Sau aşa pare. Cel puţin realegerea sa arată că nu a nemulţumit pe nimeni. Dar atunci cînd eşti cel care face agenda, e aproape obligatoriu să nu ieşi în evidenţă, să nu fii personaj principal. Să ştie lumea că îţi datorează favoruri, dar să nu faci caz din asta. Preşedintele Consiliului European este poate cel mai important oficial de mîna a doua de pe planetă. Poate doar preşedintele ONU să-l mai concureze, dar acela e totuşi mai proeminent şi oricum, în cazul său, nimeni nu a crezut vreodată că va fi vorba despre Preşedintele Planetei Pămînt.

În altă ordine de idei, am avut parte de oarecare atenţie publică săptămîna trecută, cu alegerea preşedintelui Republicii Moldova. Nu am făcut acest exerciţiu, dar aş paria că alegerile de la Chişinău au generat mai multe articole în presa de limbă engleză decît realegerea de la Bruxelles. Interesul stîrnit ţine mai degrabă de faptul că se speră încheierea crizei politice decît de puterea reală a acestei funcţii. Primii doi preşedinţi ai RM, Snegur şi Lucinschi, au fost aleşi direct de populaţie. Pe o Constituţie nefericit de asemănătoare cu cea a României (la rîndul ei nefericit de asemănătoare cu cea a Franţei), Republica Moldova a funcţionat ca un stat semiprezidenţial, unde puterea preşedintelui balansează în funcţie de influenţa sa asupra majorităţii din Parlament, deci asupra Guvernului. La un moment dat, din cauze acum mai degrabă obscure, s-a decis la Chişinău schimbarea modului de alegere a preşedintelui: de către Parlament, cu o majoritate calificată de 3/5. Un preşedinte fără legitimitate directă şi cu un prag de majoritate care să-l ţină deasupra politicii partizane. Cu alte cuvinte, RM trebuia să devină o republică parlamentară. Ironia a făcut să devină imediat un fel de regim autoritar-patriarhal-sovietic. Primul preşedinte ales în noua formulă a fost Vladimir Voronin. Moment în care se vede cît de puţin importante sînt Constituţiile atunci cînd nu se ţine cont de context. Preşedintele republicii parlamentare, Voronin, controla şi partidul de guvernare. Iniţial a avut o supermajoritate de comunişti în Parlament, la al doilea mandat a făcut pe europeanul şi a convins şi nişte oameni din opoziţie să-l voteze. În toată această perioadă, a funcţionat aşa-numita verticală a puterii – adică un regim politic în care tot ce înseamnă decizie importantă vine de la şef şi statul ca atare aplică ordinele venite de la această autoritate care e mai mult extrainstituţională decît formalizată ca atare. Şi asta indiferent că şeful se numeşte „preşedinte“ sau „secretar general al partidului comunist“.

Apoi, cînd Voronin a picat de la putere, liderii Alianţei pentru Integrare Europeană au pierdut aproape trei ani concurînd pentru funcţia de preşedinte. Abia cînd au externalizat-o, adică au decis cuminte că nici unul dintre ei nu o va avea, au rezolvat problema. Atunci a început căutarea unui Herman Van Rompuy al Republicii Moldova. Adică o figură ştearsă, fără bază politică proprie, cu rolul de a organiza agenda comună şi de a-i împăca pe adevăraţii deţinători ai puterii atunci cînd aceştia se ceartă. Cu alte cuvinte, cînd liderii AIE au realizat că preşedintele Republicii nu era musai să fie cum fusese Voronin, ba chiar că în Constituţie scria altceva decît fusese Voronin, au căzut la pace şi au rezolvat principala problemă care le subminase alianţa. Nicolae Timofti – domnul mic, cu cheliuţă de judecător sovietic pe care l-aţi văzut la televizor lîngă Filat, Lupu şi Ghimpu – pare tocmai bun pentru jobul care i-a fost acordat. 

O mare invenție – contractul social jpeg
Adevărul, premisa dreptății
Această limită este și mai evidentă dacă se înțelege că nici un proces judiciar nu se confundă cu Judecata de Apoi.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Sürdürülebilirlik
A crede înseamnă a paria pe o inevidență, a „credita” un „posibil”, dincolo de exigențele stabile ale „realului”.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pensiile francezilor
Dar vigoarea protestelor, dincolo de faptul că e vorba despre o tradiție franceză adesea desconsiderată și subiect de glume, mai arată ceva.
Frica lui Putin jpeg
Inamicii diversității
Privite în ansamblu, aceste cerințe ale cultelor, care s-au așezat, din păcate și spre detrimentul lor, cred, la remorca BOR, nu vor încuraja deloc predarea Religiei într-un spirit tolerant
AFumurescu prel jpg
Păstori, tătuci și influenseri (I)
Așa apar „tătucii” aleși democratic. Nimic nou sub soare.
index jpeg 5 webp
Un veac de Time
Scopul principal pe care cei doi și l-au propus a fost să furnizeze cît mai eficient știri cititorilor, chiar și celor mai ocupați dintre aceștia, care nu prea au timp de citit – de unde și denumirea Time.
Iconofobie jpeg
Rațiune și simțire
Se demontează aici un mit care a făcut carieră în secolul XX, mitul naturii prezumtiv candide a creaţionistului.
„Cu bule“ jpeg
Beat criță
Expresia beat criță este foarte răspîndită azi, în registrul colocvial; alte construcții în care intră cuvîntul criță cu sensul său propriu sau cu înțelesuri figurate au devenit însă extrem de rare.
HCorches prel jpg
Încă un Minister al Educației
Presiune care, în unele cazuri, se transformă în adevărate forme de bullying, fără doar și poate.
IMG 8779 jpeg
În cazul Hagi, tatăl şi fiul, să fii copilul unui mare fotbalist e binecuvîntare sau blestem?
Tot ce vine de la el nu poate fi decît excepţional. Hagi spune „eu sînt Ianis şi Ianis e Hagi”.
p 7 Curba Laffer WC jpg
Ultima redută a globalizării
Dar geopolitica nu e singurul motiv pentru eșecul celui de-al doilea val al globalizării.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cîte divizii are CPI?
Așadar, noua acuzație că președintele ar fi comis ceva contra copiilor, fie ei și din Ucraina, ar putea avea un ecou special în Rusia.
index jpeg 6 webp
„Poleiala” de pe Selly
În ultimii doi ani, am ciulit urechile la știrile despre Selly, încercînd să-i urmăresc traiectoria.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
De ce se depărtează românii de UE
Niciodată în istoria ei n-a avut România o perioadă așa lungă de prosperitate și dezvoltare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Feminitate și destin
Destinul converteşte „ordinea“ naturală (şi pe cea divină?) în viaţă, în dinamism imanent, în armonie de inanalizabile.
Frica lui Putin jpeg
Telefonul mobil
Ca să rezumăm printr-o imagine totul: ducem o viață de anexă a telefonului mobil.
index jpeg 5 webp
Una dintre cele mai inteligente femei din secolul al XIX-lea
Nu au trecut prea mulți ani, vreo cinci să fi fost, și Elena Ghica a mai urcat un munte, a mai ajuns pe un vîrf: pe Mont Blanc.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Iconofobie jpeg
Despre „dinamicile” literare
Dinamica trecutului face loc unei noi dinamici analitice, mult mai sofisticate decît odinioară.
„Cu bule“ jpeg
De la pivniță la cîrciumă
Circulă în ultima vreme, în articole jurnalistice și în postări care le preiau conținutul și formulările, o explicație fantezistă pentru originea expresiei beat criță.
HCorches prel jpg
Dragul meu fiu,
Cînd Selly avea vîrsta ta, avea în cont mai mulți bani decît valorează tot ce familia ta a adunat de-a lungul timpului.
IMG 8779 jpeg
Dacă xenofobia nu-i rasism, fotbalul e sport?
Aşa că, o fi fotbalul un sport, doar că voi, care intraţi, lăsaţi orice toleranţă! Dacă ar fi privit mai atent, Virgiliu ar fi găsit în dantesca lui coborîre cohorte de driblangii.
p 7 WC jpg
Va reconsidera Biserica Catolică doctrina despre contracepție?
Unii dintre teologii catolici de prim rang care au participat la dezbatere au sugerat că utilizarea anticoncepționalelor poate fi, în anumite circumstanțe, legitimă.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Diferențe
Dacă ar fi să fac o comparație, Val Gardena, de exemplu, e o zonă de schi în Italia în care pîrtiile legate între ele însumează 500 de kilometri.

Adevarul.ro

image
Destinul trist al Prinţesei Aiko a Japoniei, numită „Cea mai singură prinţesă din lume"
Fiica Împăratului Naruhito trăieşte izolată şi, deşi unii cred că are o existenţă privilegiată, viitorul nu sună bine, în niciuna dintre variantele acceptate de Palat.
image
Un șofer care a sărit la bătaie cu bâta, pus la respect de victimă VIDEO
În baza datelor strânse de polițiști, șoferul a fost reţinut, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală.
image
Cele mai bune trei alimente pe care să le consumi dimineața. Sunt sățioase și nutritive
Micul dejun nu este o masă obligatorie, nu este necesară tuturor. De fapt, e chiar mai indicat să sari peste micul dejun decât să consumi ceva nesănătos. Ideal este să începi ziua cu ceva ușor, nutritiv și sățios.

HIstoria.ro

image
Apogeul și căderea lui Ernest Urdăreanu, favoritul regelui Carol al II-lea
Odată cu sfârșitul domniei Regelui Carol al II-lea, și-au pierdut pozițiile de la Curte și marii săi demnitari. Urdăreanu însă a fost singurul dintre aceștia ales de fostul suveran pentru a-l însoți într-un exil care s-a dovedit definitiv.
image
Prosecco și Macarons, două produse care au cucerit întreaga lume și altele din bucătarie
Radio România Cultural și Revista Historia, prin vocea Danielei Ivanov, vă aduc un proiect cultural inediat „Povești parfumate”.
image
Mândria națională – arma Ucrainei în război
Războiul declanșat de Vladimir Putin a arătat și o componentă importantă a relațiilor internaționale în secolul al XXI-lea, una a cărei vizibilitate a fost, până acum, scăzută, deoarece nimeni nu se mai aștepta la existența vreunui conflict armat pe teritoriul european.