Transmisie în direct de la moartea rating-ului

● Cristi, asta e moartea rating-ului – îmi zice un moderator cu care am relaţii amicale. Mă invitase la emisiune să vorbim despre Obama şi despre Băsescu – Ponta, care tocmai se vedeau în acea zi. Citisem comunicatul oficial: vorbiseră despre patru puncte, ultimul era bugetul Uniunii Europene. Avusesem nişte emoţii, fuseseră nişte zvonuri cum că nu se înţeleg pe ce să zică, mi-a trecut prin faţă posibilitatea ca România să vină la spartul tîrgului şi să trîntească ceva din motive politice interne. Uf, au dat comunicat, a ieşit Ponta, a zis că e OK, s-au înţeles că Ponta va merge la un summit al premierilor dintr-un grup pe 13 noiembrie şi Băsescu – la Consiliul European dedicat bugetului, pe 22-23 noiembrie. După ce merge Ponta, mai au o întîlnire amîndoi să se pună de acord pe ce va zice România la Consiliu. Băi, vedeţi, ce lideri drăguţi şi consensuali avem? Strig aşa tare să mă audă tot biroul, că nu am ocazia să zic asta în gura mare prea des. Deci, ce-au discutat pe bugetul UE? Pe televiziuni e paranoia: ce arată faptul că s-au înţeles? Trădează Ponta? Aaa, e o conspiraţie! Stai, dom’le, erau chestii grele – acordul cu FMI, bugetul UE, de ce ar trebui să se certe? Iar mi se aruncă privirea aia de gen: bă, tu eşti prost sau naiv? Deci nu, nu vorbim despre bugetul UE, e moartea rating-ului.

● Sincer, eu nu pricep de ce e musai aşa. Adică, oamenii vor conflict, bătaie, bani şi sex, nu? Eu, dacă aş lucra la un tabloid, asta aş vîna: vînătăi, bani şi sex. Or, asta cu bugetul UE are de toate, mai puţin sex. Nu le poţi avea chiar pe toate. Conflict este, suspans şi mai şi, bani e clar că sînt. Atunci de ce să nu facă bugetul UE rating?

● Uitaţi ce zice doamna Merkel la Bruxelles, cînd tocmai era pe picior de plecare spre Londra: „Îmi doresc o Mare Britanie puternică în cadrul UE. Marea Britanie a fost cu noi cînd am fost eliberaţi de naţional-socialism, nu-mi imaginez Marea Britanie nefăcînd parte din Europa“. Ups! OK, nu e sex, dar perversitate este, şi perversitate din aia inteligentă. Deci, doamna Merkel merge la Londra să roage frumos Marea Britanie să nu dea cu veto în bugetul UE. Şi le mulţumeşte englezilor pentru că au scăpat Germania de Hitler şi îi asigură că nu i-ar vedea în afara Europei. Păi, care e legătura? Se vorbea de buget. Asta a fost o perversă ca pe Tîrgu Ocna: vă iubim, dar dacă faceţi mizeria asta, vă cam excludeţi din Europa, ascultaţi aici la mine. Nu că-i tare doamna Merkel, o asemenea dragoste cu perversiuni mai rar?!

● E şi cu greve, şi cu ieşit în stradă. Funcţionarii UE au făcut grevă de avertisment fix cînd era doamna Merkel la Bruxelles să vorbească în Parlamentul European. A zis că ea vede în viitor o Europă federală, cu două camere parlamentare – una care reprezintă statele (Consiliul actual) şi una popoarele – Parlamentul European actual. Dar uitaţi de asta, noi acum transmitem în mod tabloid despre bugetul UE, nu avem timp să vorbim despre ce se va întîmpla în viitorul de mai încolo, lăsăm asta pentru rubricile serioase din această revistă sau pentru Gabi Giurgiu. Deci, ziceam că se face grevă. Oamenii protestează faţă de tăierea bugetului UE. Comisia a propus anul trecut o creştere a bugetului 2014-2020 de 5% – ceea ce e o creştere doar nominal, pentru că punînd inflaţia (aşa e cînd faci bugete pe mulţi ani) se cam anulează creşterea respectivă. Unele state au zis: nici gînd, sînteţi nebuni, adică noi tăiem la noi acasă şi voi vreţi creşteri? Şi au început să ameninţe cu veto. Hîrjoneala asta cu ameninţarea durează de cîteva luni, se faultează la greu pe sub masă, se trimit săgeţi, se fac alianţe şi se pregătesc trădări magistrale mai ceva ca în interiorul USL după 9 decembrie. Dar, cum adică, monşer, de cînd a izbucnit criza asta pe care guvernele naţionale şi băncile lor au declanşat-o vă tot plîngeţi că de ce nu o rezolvă UE şi îi tot daţi Uniunii noi şi noi instrumente şi instituţii ca să scoată castanele din foc, ba chiar mai acceptaţi şi Croaţia înăuntru, vreţi şi politică de vecinătate mai ţeapănă în Africa şi Orientul Mijlociu – tot daţi UE sarcini noi, dar bani suplimentari deloc – asta zic cei care apără bugetul. Mă rog, ciprioţii care au preşedinţia rotativă şi domnul Van Rompuy care e preşedintele permanent al Consiliului se chinuie să găsească un compromis. Bine, bine, tăiem, dar puţin, au propus ciprioţii. Cam 50 de miliarde de euro. Nu, e prea puţin – zic Marea Britanie şi parte din scandinavi. Mă rog, să vedem de unde tăiaţi. Cîte puţin de peste tot – zic ciprioţii sfîrşiţi. Nu, în nici un caz de la agricultură – zic francezii. Nu, în nici un caz de la coeziune – zic „Prietenii Coeziunii“.

● Grupul acesta este cel în care a fost activă România. Politica de coeziune e aceea prin care statele mai bogate le ajută pe cele mai sărace, astfel încît noi europenii să fim mai coezivi unii cu alţii. Frate, coezivi-coezivi, dar cîte decenii mai plătim pentru asta? – zic englezii şi scandinavii. Într-o lume în care ne batem cu chinezii şi americanii, noi tot în agricultură şi coeziune dăm cam 80% din bugetul UE? Dar agricultura e importantă. Şi coeziunea e importantă. Şi politicile sociale sînt importante. Deci, de unde să tăiem? Şi dacă ar fi doar 50 de miliarde ar fi bine. Cei puşi pe tăieri zic 200 de miliarde. Se aude că Germania ar fi OK şi cu 100 de miliarde. Germania are aerul că vrea buget cu orice preţ şi îi forţează pe restul să se înţeleagă. De aceea toată lumea se uită la ce zice Germania. Adevărul e că pică prost faza asta cu bugetul: n-am rezolvat-o pe aia cu Grecia şi Spania, Uniunea bancară sună bine, dar cînd intri în detalii, te apucă durerea de cap şi astea sînt două dintre problemele urgente de care vrea să se ocupe Germania imediat cum termină bătaia de cap cu bugetul. Şi toată lumea are aerul că astea sînt problemele Germaniei, noi restul avem mizele noastre mici pe buget şi facem pe bosumflaţii încăpăţînaţi în colţul nostru. Pînă ne va lua doamna Merkel la discuţii în particular cu cîte o perversă ca aia de mai sus. Şi, evident, după ce se va cădea la pace pe un compromis, toţi se vor întoarce la ei acasă, vor spune că au fost trădaţi şi că Germania şi-a impus brutal punctul de vedere. Ce mişto e să fii infantil şi să dai vina pe nemţi!

● Şi abia aştept weekendul de după 22-23. Atunci e Consiliul European special pe buget. 23 e vineri, dar se zvoneşte că doamna Merkel şi-a anulat orice întîlnire pentru weekendul acela, iar Van Rompuy le-a transmis şefilor de state sau de guverne să-şi ia multe rînduri de cămăşi pentru că vor avea nevoie. Cu alte cuvinte, se aşteaptă că a) se va prelungi în weekend şi b) nu se va pleca de acolo pînă nu se înţeleg. Înainte de 22, se vor întîlni pe bisericuţe. „Confessionals“ le zice presa de la Bruxelles. Adică ăştia de vrem tăiere ne adunăm şi vorbim, ăştia de vrem creştere ne adunăm şi vorbim. Fiecare bisericuţă va funcţiona pe principiul să-moară-Veta-dacă-cedăm. Domnul Van Rompuy va trece pe la fiecare bisericuţă şi va aduna linii roşii (red lines). Adică voi pînă unde sînteţi dispuşi să cedaţi? Şi bisericuţa zice: pînă aici, să moară Veta, mai jos nu pot să las că mă omoară ziarele de acasă. Da, bine, zice Van Rompuy şi se duce la altă bisericuţă: bă, voi, pînă unde? Şi aşa se adună linii roşii în carneţel. Dacă ele se pupă, atunci e loc de compromis. Dacă nu se pupă, se mai face o tură de bisericuţe. Se caută trădători în fiecare bisericuţă. Sau oameni de înţeles, depinde cum îi vezi.

● A doua zi după emisiunea cu rating, dar fără buget UE, organizăm o dezbatere despre România şi bugetul. Participă ministrul Leonard Orban, secretara de stat pe afaceri europene de la MAE Luminiţa Odobescu – ne spun că pentru România e important să menţinem coeziunea grupului „Prietenii Coeziunii“. Asta înseamnă că ne e cam frică că unii din cei 14 care sînt cu noi în grup vor ceda. Şi e foarte probabil să se întîmple aşa – nevoia nu e la fel de mare pentru toţi. La dezbatere, Laurian Lungu aruncă bomba: dom’le, dar de fapt de ce vrem noi, România, buget mai mare la UE? Pentru că, uitaţi ce rată de absorbţie proastă avem, dacă va creşte bugetul UE va creşte şi contribuţia României şi, în acelaşi timp, nu vom beneficia cu rata noastră de absorbţie. Ha, şi eu moderam dezbaterea asta, să vedeţi ce mai tumult! Sîc! sîc! în capul meu omului care mi-a zis că nu face rating. Să vedeţi ce discuţie aprinsă între Lungu, pe de o parte, şi Daniel Dăianu / Leonard Orban, pe de altă parte (care ziceau că rata e în creştere şi n-ar fi bine să ne blocăm pînă în 2020 pe indicatori slabi din 2011-2012). Ministrul Orban spune că ne aflăm în plin proces de învăţare, rata de absorbţie creşte. Flavia Preda de la coaliţia ONG-urilor pentru fonduri structurale zice că da, dar şi în perioada de preaderare am fost în proces de învăţare, dar au învăţat nişte oameni care apoi au plecat din sistem. Dă exemple de politizări ale instituţiilor care manageriază fondurile. O întreb pe doamna secretar de stat Odobescu dacă există noi aliniamente defensive, pentru că a picat varianta că bugetul creşte nominal şi cel mai probabil se va negocia pe cît se taie. Îmi răspunde, apoi mă întreabă: dar dvs. ce părere aveţi? La naiba, nu apucasem să am o părere, dar îmi fac una pe loc. Păi, dacă tot se taie, să vedem de unde ar fi mai bine să se taie. Întreb pe cei doi experţi în politici agricole din sală, doamna Daniela Giurcă şi colegul meu Lucian Luca: de la voi se poate tăia? A, nu, de ce de la agricultură?! Mai bine de la coeziune. Da, trag concluzia, cam aşa se discută şi la Bruxelles: de principiu se poate tăia, dar nu de la noi. Bianca Toma pune o hartă pe perete – diverse culori, cine ce vrea la negocieri. În dreapta jos, a pus o poză cu Barroso mestecînd gînditor dintr-un creion. Pare că visează linii roşii.

● Pauză de publicitate.

facebook.com/Cristian.Ghinea.CRPE 

Foto: wikimedia commons