Turismul care este

Românii au luat cu asalt litoralul! – anunţau televiziunile de 1 Mai, evaluînd turiştii la vreo 30.000. Într-adevăr, la Mamaia era plin de fitze de fitze, în timp ce la Vama Veche era plin de fitze de anti-fitze. În rest...

Mă plimb agale prin staţiunile turistice ale litoralului românesc. E plin de gherete abandonate şi de terase ruginite. Prin crăpăturile asfaltului creşte iarba. Pe alocuri, cresc noi borduri. Din loc în loc cade tencuiala de pe faţade de hotel peste care pare a fi trecut o boare dinspre Cernobîl. După căutări îndelungate, în Eforie Sud găsesc o singură terasă deschisă şi mă aşez să-mi beau cafeaua. În Eforie Nord erau vreo două. Acesta este reversul imaginilor mediatizate despre sărbătoarea populară de 1 Mai.

Hotărîm deci să mergem în Bulgaria. La graniţă e coadă. Pe sensul opus, dinspre Bulgaria, nu e nimeni. Ne oprim la Kaliakra şi zăbovim cu ochii pe marea cristalină ce înconjoară capul stîncos. În vîrful lui, jumate într-o grotă, jumate pe o terasă deschisă spre mare, un restaurant liniştit ne îmbie la o bere şi nişte kalamari. De ce să ne împotrivim ispitelor? Aşa că ne aşezăm la o masă deasupra mării şi ne dedăm la micile plăceri ale trupului.

La prînz sîntem la Balcik. Am văzut castelul de zeci de ori, astfel încît ne plimbăm în sus şi în jos doar pentru a mirosi atmosfera. Refuzăm politicos ospătarii care ne ademenesc în româneşte să le gustăm mîncărurile. E plin de români – tot după evaluările televiziunilor, în jur de 150.00 de compatrioţi au trecut graniţa în Bulgaria cu ocazia lui 1 Mai.

„Nu am de gînd să sprijin comerţul bulgăresc!“ se revoltă cu voce tare o tînără de-a noastră, refuzînd să cumpere nu ştiu ce fleacuri de pe tarabele de lîngă castel. După ce a venit în Bulgaria, a plătit taxa de autostradă, a plătit intrarea la Kaliakra şi pe aceea de la castel.

Mare lucru şi patriotismul ăsta!...

Ieşim din aglomeraţie şi ne îndreptăm spre port. Ne aşezăm la prima terasă dintre cele care se înşiră pe faleză cu faţa spre golf. E plin, dar fără a fi înghesuială, şi e animat, dar fără să urle muzica. Un ospătar turco-tătar, rotofei şi jovial, se aşază lîngă mine pe bancă, oftează şăgalnic şi ne întreabă în română: „Ia să vedem, ce bunătăţi să vă dea Yussuf?“.

Amicii mei, mari patrioţi şi ei, m-au tot luat peste picior de cînd am plecat de acasă (tu cu bulgarii tăi!...) şi continuă să spună că ar fi trebuit să rămînem în România, că ce, noi nu avem locuri frumoase? Avem, dar mă simt tare bine şi aici. Iar după prima rachie rece ca gheaţa adusă de Yussuf din partea casei, le trece şi lor culpabilitatea că şi-au înşelat patria cu amărîţii ăştia de bulgari. Pentru a împăca definitiv spiritele, le promit că o să-i scot mîine în golf, la cherhanaua de la 2 Mai. „O să vă placă!“ – îi asigur eu, şi ne lăsăm în voia lui Yussuf.

Le-a plăcut şi la Micul Golf din 2 Mai. A treia zi nu am mai găsit însă nimic pe placul nostru, aşa că am rămas acasă.

Nu mai vreau să fac nici o comparaţie cu bulgarii, ca să nu supăr pe nimeni. Nu vreau să mă mai întreb de ce la ei, dacă ceri o rachie, te întreabă pe care dintre cele 10-20 de soiuri disponibile o preferi, în timp ce la noi, dacă ceri o ţuică, se uită la tine de parcă ai fi cerut o băutură exotică din Patagonia. Şi nici de ce la ei poţi să stai de vorbă în tihnă, pe orice terasă, în timp ce la noi nu te auzi din cauza muzicii. Mă întreb totuşi de ce noi, fără nici o comparaţie cu nimeni, nu ştim să facem turism? Turism pur şi simplu, pentru toată lumea şi toate gusturile, nu doar turism ocazional şi de fitze.

Amicii mei libertariano-libertini iar o să mă ia peste picior cînd o să spun că are şi statul ceva responsabilitate în chestia asta. Nu, nu e nici un elogiu mascat la ONT şi nici nu cred că e cazul ca statul să facă afaceri pe cont propriu cu turismul. Dar cînd ai un Minister al Turismului, conducerea acestuia ar trebui să ştie măcar cam pe unde e ţara asta pe hartă şi cam ce ar fi de văzut în ea. Iar cînd eşti primarul unei staţiuni turistice, e şi responsabilitatea ta să asiguri nişte condiţii cît mai bune pentru atragerea turiştilor şi propăşirea turismului în urbea ta, măcar pentru simplul motiv că aşa îţi cresc încasările la buget. Dacă eşti administraţie locală pe litoral, nu laşi turiştii să cadă-n cap pe faleză şi să caute un restaurant bun orbecăind pe străzi desfundate. Şi, în orice caz, nu refuzi zece ani să semnezi PUG-ul doar pentru a oferi contra şpagă loturi de vilă unor „privaţi“ bogaţi care să facă apoi ce vrea muşchii lor. De asemenea, să nu mi se spună că statul nu are nici o treabă cu vandalizarea Băilor Herculane şi nici că plantarea a trei palmieri în Piaţa Universităţii este dovada unei viziuni politice de anvergură, de natură să ridice turismul naţional pe culmile performanţei!

S-a construit imens în România în ultimii ani, au apărut – şi au murit – o droaie de iniţiative, sîntem o ţară frumoasă şi o societate dinamică. Avem deci tot ce ne trebuie. Dar n-avem nici o viziune coerentă şi consecventă! Pe litoral s-a construit mult, dar s-a lăsat în paragină şi mai mult. Fiecare a făcut, de fapt, ce l-a tăiat capul, acum, aici, pe moment. Şi fiecare turist îşi caută un loc pe gustul său, acum, aici, pe moment.

Turismul este însă un sport de echipă şi presupune o strategie de joc, adică o politică pe termen mediu şi lung. Nu poţi face turism de unul singur, aşa, în ograda ta şi doar după cum te taie pe tine capul. Sau, mă rog, poţi, dar asta se cheamă aventură, nu turism...

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Sfîrşitul jocului. România celor 20 de ani, Editura Curtea Veche, 2010.