Tertipuri eco

După meciul Steaua-Rapid, Helmuth Duckadam a declarat că poarta rapidiştilor a fost mai mică. În ce măsură dimensiunea porţii de fotbal depinde de notorietatea portarului? Cu alte cuvinte, un Duckadam e îndreptăţit să vadă porţi mai mici (în Giuleşti sau în altă parte)?

Duckadam are dreptate, porţile din Giuleşti au fost, la derby-ul cu Steaua, cu aproximativ 10 centimetri mai puţin înalte decît cei 2,44 regulamentari. Sau – după cum au lansat imediat copywriter-ii din Cişmigiu ai fotbalului – „Nu porţile au fost mai scunde, ci pămîntul a fost mai înalt“. Butada s-a verificat pentru că, la meciul următor, ca să intre în legalitate, rapidiştii au decupat calota dîmbului de pămînt şi iarbă de pe linia porţii.

Această fraternizare cu natura nu e nouă în fotbalul românesc. Victor Piţurcă avea pasiunea să nu tundă iarba cînd „naţionala“ întîlnea echipe mai tehnice, ca să-i încurce pe adversari, iar Florin Halagian uda terenurile din belşug, atunci cînd echipei sale îi era suficient un egal, mai uşor de obţinut dacă rivalii abia pasau un balon îngreunat de apă, pe o suprafaţă aproape inundată. De ars, n-am ars holde, ci doar tribune, suporterii dinamovişti punînd în vînzare recent tricouri omagiale cu prilejul a „10 ani de cînd am incendiat peluza din Ghencea“. Aaa, şi am mai tăiat o nocturnă, tot în Giuleşti, cînd scorul era defavorabil în faţa unor francezi, moment care a lăsat în beznă o jumătate din cartierul Crîngaşi! Făcînd retrospectiva incompletă a tertipurilor eco sau de gherilă tehnologică din fotbalul românesc, îţi vine o idee: ori de cîte ori am vrut să fim ingenioşi în a trişa, am făcut-o nu ajutîndu-ne pe noi, ci îngreunîndu-i pe ceilalţi!