Ţara lui Caragiale şi reabilitarea lui Mitică

Publicat în Dilema Veche nr. 456 din 8-14 noiembrie 2012
Branduirea optimismului jpeg

La invitaţia fostei noastre colege de dileme, doamna Alice Georgescu, am participat la o şezătoare despre „ţara lui Caragiale“, organizată în cadrul Festivalului Naţional de Teatru. Ne-am obişnuit atît de mult cu această sintagmă, încît titlul mesei rotunde părea mai degrabă un truism despre care nu mai e nimic de adăugat. Transformaţi însă provocator afirmaţia în interogaţie şi veţi cădea totuşi pe gînduri: ţara lui Caragiale? Adică?

România refuza, ultragiată, să fie „ţara lui Caragiale“, pe vremea lui Caragiale. Obsesia era aceeaşi ca şi în timpurile noastre: satira dramaturgului „aduce atingere imaginii naţionale“, adică onoarei de familist a fiecărui bun român. Caragiale a devenit „contemporanul nostru“ de-abia mai tîrziu, afirmaţia fiind făcută, de regulă, cu parapon vindicativ: sîntem un neam de Mitici – a zis-o şi marele Caragiale! Bietul Mitică...

Pe de altă parte, miti(ci)zarea contemporaneităţii româneşti ţine de un proces firesc al memoriei sociale: „contemporaneitatea“ unui autor paradigmatic nu se preia ca atare din trecut în prezent, ci se construieşte dinspre prezent spre trecut, ca şi „tradiţiile“. „Ţara lui Caragiale“ este astfel şi ea o construcţie a imaginarului recent, dincolo şi în ciuda autorului Caragiale. Iar această viziune este una selectivă, eludînd, tot precum tradiţiile, ceea ce nu convine imaginii dorite – în acest caz una autopersiflant negativă. Este eludat astfel din imaginea publică Caragiale ruralistul, cel din 1907 din primăvară pînă’n toamnă, precum şi cel din Năpasta sau O făclie de Paşte. Este omis – sau reinterpretat – Caragiale omul, refugiat (nepatriotic...) la Berlin. Iar Mitică este citit în cheia unui miticism contemporan şi dezabuzat, care îl reduce la un fel de bulevardier fără bulevarde şi care l-ar fi făcut să rîdă (sau să plîngă...) pe bietul scriitor. „Ţara lui Caragiale“ devine astfel „ţara lui conu’ Iancu“, pamfletist genial la Gambrinus. Şi cam atît... „Pe Mitică l-a ucis miticismul!“– se plîngea, pe bună dreptate, Dan C. Mihăilescu, în urmă cu trei ani, în paginile acestei reviste. Cu mult timp în urmă, Monica Lovinescu deplîngea acelaşi lucru, doar că în alţi termeni: pe Caragiale îl omoară caragialismul.

Caragiale a fost însă un excelent „sociolog“, în sensul de cunoscător analitic al realităţilor sociale contemporane lui, iar „metoda“ sa de „observaţie participativă“ poate fi predată şi astăzi la un curs de metodologia ştiinţelor sociale. Un cunoscător al societăţii româneşti în ansamblul său deci, şi nu doar al mahalalelor bucureştene. Pe de altă parte, chiar reducînd orizontul caragialian la cel bucureştean, eroul său urban, Mitică, nu este mahalagiul peiorativ şi nici moftangiul, ci „bucureşteanul par excellence“. Mitică are savoarea unui şpriţ uşor de vară, are geniul unui Păcală ajuns la oraş. Perenitatea lui, dacă şi atît cîtă există, vine din această moştenire şi prelungire a unui geniu popular difuz şi nu constituie cîtuşi de puţin o pervertire sau decădere a „sufletului“ etern al neamului românesc.

De asemenea, Mitică nu este singur şi nu are o singură înfăţişare. Dramaticul nea Anghelache este umbra sa perenă, angoasa ascunsă în spatele zîmbetului veşnic al lui Mitică. Enigmatică, sinuciderea sa este opera mîinii invizibile a unui stat străin şi fantomatic, Anghelache fiind, din acest punct de vedere, locuitorul cu mînecuţe şi în papuci al unui castel kafkian.

Prin aceasta, Caragiale nu intră însă în spaţiul metafizic al absurdului. Nimic nu-i este mai străin. Filozof sui generis, el configurează o categorie existenţială aparte, cu iz de specific naţional (sau regional...), ce ar putea fi etichetată ca derizoriu. Un derizoriu existenţial, al condiţiei derizorii a vieţii înseşi, la fel de depărtată de „deşertăciunea“ creştină ca şi de „absurdul“ raţionalist. Un derizoriu al lipsei unui sens ultim şi consistent al vieţii, trăită însă mai degrabă cu înţelepciune ludică decît depresiv sau nihilist. Un derizoriu care nu are astfel nimic de-a face cu derîderea, care este o atitudine faţă de realitatea umană, şi nu condiţia însăşi a acesteia – iar Caragiale nu „se rîde“ niciodată de oameni! Într-o lume al cărei temei este derizoriul, Mitică este astfel actorul vital care se ridică prin joc deasupra acestuia. Ceea ce nu înseamnă că, în jurul său, vizionarul Caragiale nu recunoaşte o sumedenie de Mitici rataţi, ipocriţi, veleitari, frustraţi ş.a.m.d.

Din această perspectivă şi în consens cu cele menţionate mai sus, trădarea lui Caragiale vine, probabil, din confuzia cu iz de perversiune dintre derizoriu şi derîdere: noi luăm în derîdere ceea ce Caragiale prezintă ca derizoriu – şi, mai mult, ca atitudine stenică în faţa condiţiei derizorii a existenţei! Caragialismul este astfel în noi, nu în Caragiale...

În noi, dar nu în toţi şi nu totdeauna. Ca ilustrare conjuncturală, filmul recent al lui Tudor Giurgiu, Despre oameni şi melci, construit, aparent, ca un şpriţ subţire de vară, este o operă caragialiană care nu cade nici o secundă în caragialism. Eroul său principal, care încearcă să organizeze o campanie de donat spermă pentru a răscumpăra o uzină pe cale de privatizare şi în prag de concedieri, este un Mitică proletar suculent, care se transformă într-un nea Anghelache de un dramatism înduioşător cînd află de la autorităţi că sperma proletară este doar bon pour l’Orient – şi deci nevandabilă. Rîzi cu poftă, dar te cuprinde şi o tristeţe iremediabilă în faţa condiţiei derizorii a omului post-socialist, pe care scenariul nu-l ia nici o clipă în derîdere.

Caragiale va rămîne pentru totdeauna „contemporanul nostru“, nu ştiu însă dacă noi ne vom învrednici să fim contemporanii lui... 

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Sfîrşitul jocului. România celor 20 de ani, Editura Curtea Veche, 2010. 

Bătălia cu giganții jpeg
Onoarea și dezonoarea Legiunii de Onoare
Ce onoare mai e medalia Legiunii de Onoare dacă e oferită unor dictatori?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Fără solemnități (memorialistică)
Episoadele „omenești” de care am avut parte în neașteptatele mele experiențe ministeriale au, totuși, hazul lor, pe care mi-l amintesc cu o consistentă nostalgie și pe care le povestesc cu plăcere cînd se ivește ocazia.
Frica lui Putin jpeg
Homo mendax
Diversitatea și amploarea capacităților noastre de a minți, de a ne minți, de a-i minți pe ceilalți, de a spune falsul, intenționat sau nu, sînt uluitoare.
Richard M  Nixon and Leonid Brezhnev 1973 jpg
SALT în istorie
În urmă cu exact o jumătate de veac, în mai 1972, cele două superputeri ale Războiului Rece, SUA și URSS, au făcut un pas important și trudit din plin spre dezarmare sau, mai degrabă, spre controlul înarmărilor.
646x404 jpg
Taxe și impozite mai mari? Nu înainte de a lupta, pe bune, cu evaziunea
În legislația fiscală sînt multe exemple de tratamente preferențiale.
Iconofobie jpeg
De ce m-a enervat Churchill
Curajul nu se opune așadar numai lașității. Aceasta din urmă reprezintă forma absolută de eșec al lui, de abdicare a individului de la conduita bărbătească.
„Cu bule“ jpeg
Toxic (adică nașpa)
Dicționarele noastre nu au înregistrat încă sensurile figurate al adjectivului „toxic”, deși acestea s-au răspîndit foarte mult în ultima vreme în mass-media și în comunicarea curentă, fiind bine reprezentate în spațiul online.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Experiențe culinare norvegiene
Povestea asta cu cantina se desfășoară în spații deschise, care comunică direct cu holurile largi, în edificii cu ferestre imense sau cu pereți practic de sticlă, creînd o senzație de deschidere și de libertate,
Un sport la Răsărit jpeg
Grand Chess Tour din nou în România. Merită bucureștenii așa un turneu?
La şah nu poţi să urli, să înjuri, să acuzi arbitrul şi să pretinzi că pe Levon Aronian, de exemplu, nu îl cheamă aşa, că a folosit în mod fraudulos numele, culorile de pe cravată şi blazonul familiei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Podul de piatră
Nepăsarea față de reguli, cutume, tradiții sau istorie pare să fie ea însăși un adevărat specific local pe la noi.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Garguie, himere, căpățîni
Empatia funcționează doar cu viii. Cu morții, arareori e omul zilei empatic, iar cu cei morți demult, chiar deloc!
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pacientul rus
Rusia e tratată diferit, însă tratamentul acesta e similar cu acela aplicat unui locatar de bloc care amenință să dea foc la butelie.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Către ieșirea din ipocrizie
Administrația de la Washington a făcut eforturi majore pentru a evita scurgerile de informații cu privire la dimensiunile reale ale sprijinului pe care îl oferă ucrainenilor.
Bătălia cu giganții jpeg
Îngrijorări de Noaptea Muzeelor
E alternativa smart la ieșirea prin cluburi și discoteci.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Stupori alimentare
Urmăresc de mult, cu atenție, „bibliografia” nutriționiștilor profesioniști și, pe urmele cetățeanului turmentat care întreba mereu cu cine să voteze, întreb și eu, timid, dar tenace: „Eu ce să mănînc? Ce să beau? Cum să aleg dieta optimă?”.
Frica lui Putin jpeg
Unde-s gîlcevile de altădată?
Unde sînt certurile de odinioară precum cele dintre Ponta și Antonescu, care au condus la ruperea USL-ului?
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg
Miorița woke
Ca orice protestatar respectabil, și miorița originală se simte ignorată, așa că „iarba nu-i mai place, gura nu-i mai tace”.
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat jpeg
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat
Pentru prima oară de la nașterea SUA, o femeie avea să conducă Departamentul de Stat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Libertatea de exprimare între tirani, manipulatori, naivi, mizantropi și echidistanți
Romanul lui Vodolazkin și cartea lui Procopius din Caesarea dezvăluie, fiecare în felul său, modul în care se scrie istoria.
Iconofobie jpeg
Un menu european
Natura profundă, intimă, a ființei filologului fusese iremediabil răscolită, devastată chiar.
„Cu bule“ jpeg
Celebrul „Suplement”
E remarcabilă îmbogățirea substanțială a bibliotecii digitale a Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Acele lucruri inefabile care te fac să te îndrăgostești
Sînt la etapa națională a Olimpiadei de Lectură ca Abilitate de Viață.
Un sport la Răsărit jpeg
Oameni ca Jose Mourinho sau Ronnie O’Sullivan au început să plîngă. Ce se întîmplă?
Cu Ronnie e despre recorduri, nu-l credeţi că nu-i pasă! A egalat numărul maxim de titluri mondiale. Asta face un pic de apă în ochi.
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin jpeg
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin
„Doar victoria Ucrainei și distrugerea totală a mașinii de război a lui Putin pot aduce pacea, atît pentru Ucraina, cît și pentru estul Europei sau pentru Europa întreagă și, de fapt, pentru întreaga lume.”

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.