Şoc şi contraşoc - notă informativă

Publicat în Dilema Veche nr. 426 din 12-18 aprilie 2012
Propunere de monitorizare jpeg

Stimaţi lucrători şi lucrătoare din Serviciile Multilateral-Dezvoltate,

stimaţi lucrători şi lucrătoare din Serviciul Mondial de Organizare a Coincidenţelor,

mi-aş fi suspect dacă aş duce modestia pînă la a vă ascunde ce şoc s-a abătut asupra mea în ultimele zile ale lunii martie 2012.

Mai întîi a fost modificarea unei fraze de bază în maturizarea mea politică şi sentimentală, o frază importată de mine în publicistica noastră la începutul acestui secol 21; eu am importat-o – asta e sigur – tipărind-o pentru prima oară în „Mătuşile din Tel Aviv“. Nu pot să formulez unde am citit-o, în ce ziar, în ce loc, înainte de ’89 sau după – cert este că am adus-o la lumina tiparului după ’89, veţi înţelege lesne de ce. Ştiu însă precis că imediat m-a străpuns temeinic şi mi-a fost imposibil să o uit pînă la ora cînd vă scriu, pentru a nu merge, excesiv, mai departe.

E vorba de o afirmaţie, la 1969, a lui Chu-En-Lai, într-o convorbire cu Henry Kissinger, în care aprecia că „e prea devreme“ să ne pronunţăm asupra Revoluţiei franceze de la 1789; nădăjduiesc că vă e cunoscut cine a fost Chu-En-Lai, fie şi în linii mari, al doilea lider comunist chinez după Mao Tze Dun, om în tinereţe cu studii la Sorbona etc.; de asemenea, sper să vă daţi seama ce impact putea avea o asemenea rezervă ideologică faţă de Revoluţia franceză de la care s-au revendicat, chiar fetişizînd-o, comuniştii din lumea întreagă: cum să fie prea devreme, după aproape 200 de ani, să emiţi ca revoluţionar comunist o opinie decisivă despre Căderea Bastiliei?. La noi, după ’89, cîţiva publicişti citiţi s-au folosit – pentru a se defini la dreapta, Revoluţia franceză fiind clar de stînga – de echivocul lui Chu-En-Lai (uneori punîndu-l chiar pe seama lui Deng Xiao Ping, reformistul post-Mao). Ca să nu prelungesc suspansul, vă comunic că, de săptămîna trecută, problema nu se mai pune. Un prieten din Franţa – cu care împărtăşesc, ca o garanţie a gustului nostru, acelaşi entuziasm faţă de Philip Roth şi Thomas Bernhardt – m-a informat că la o radio-emisiune a ziarului Le Monde, celebra afirmaţie a lui Chu-En-Lai a fost pusă în adevăratul ei context, şi anume: Kissinger l-a întrebat atunci, în 1969, ce părere are despre recenta revoluţie pariziană din 1968 şi Chu la ea s-a referit, socotind, pe bună dreptate, că e prematur a se pronunţa asupra ei. Un îndelung malentendu, al traducerii, al contextului referenţial, poate chiar al veşnicului senzaţionalism publicistic au stat la baza confuziei dintre Revoluţia de la 1789 cu aceea din 1968, mult mai puţin decisivă. Din cîte constat, această clarificare nu a făcut înconjurul lumii. Pentru mine, însă, e suficient de importantă ca să mă silească să vă scriu cu o sinceritate de care nu mă jenez: înregistrînd şocul „corecturii“, eu continui să cred – fireşte, cu maximă prudenţă în generalizări, cu suspiciune faţă de relativismele facile – că, la 2012 ani după Hristos, e bine să nu tragi concluzii decisive, ţepene, asupra evenimentelor istorice la care ai avut „norocul“ să nu participi. Încît nu numai că nu am renunţat la idee, dar am şi înregistrat-o, în jurnalul meu dedicat lui Sei Şonagon, la capitolul sobru numit: „Ceea ce e prea devreme“.

Mă simt dator să vă explic şi de ce, pentru prima oară, mă adresez ambelor dvs. servicii non-guvernamentale, care-mi guvernează pixul: a avut loc şi un contraşoc pe care nu-l pot pune decît pe seama forţei SMOC-ului. Pe 28 martie 2012, la cîteva ore după ce am înţeles că Chu-En-Lai nu a pus în discuţie Revoluţia de la 1789, mi-a apărut, poate pentru a echilibra jocul citatelor, Mao Tze Dun însuşi. Într-un articol din Adevărul, pe două pagini, se relatau discuţiile, din martie 1963, dintre Mao şi o delegaţie a Partidului Comunist Român, condusă de I.G. Maurer, avîndu-i lîngă el pe Emil Bodnăraş, Nicolae Ceauşescu şi Chivu Stoica. În centrul convorbirii au fost relaţiile tensionate la ora aceea dintre China şi URSS, pe care Mao le-a abordat într-un stil impenetrabil, care abroga politicul, ideologia şi chiar humorul:

„Polemica aceasta nu va avea o mare influenţă asupra situaţiei din China.
În primul rînd, nimeni nu a murit şi nu va muri.
În al doilea rînd, cerul nu va cădea.
În al treilea rînd, iarba şi copacii de pe munţi vor continua să crească.
În al patrulea rînd, peştii vor continua să înoate.
În al cincilea rînd, tovarăşele femei vor continua să nască.“

Mi-am tratat contraşocul, clasificînd documentul în acelaşi jurnal şonagonian de care nu mă despart de peste 50 de ani, la rubrica: „Informaţii sensibile“.

Nu e prea tîrziu să-mi comunicaţi dacă am făptuit, contraşocat, o gravă greşeală ideologică subordonînd o politică „la zi“ unui poem al eternelor externe. Vă mulţumesc.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Rufe la spalat Foto Magnific com jpg
Greșelile pe care le fac românii când își usucă rufele în casă. „Iarna stai două zile, tot sunt umede”
Vremea rece și ploioasă aduce noi provocări în gospodăriile românilor. Una dintre acestea este uscarea rufelor în locuințe, mai ales în apartamentele unde spațiul este limitat.
julie andrews shutterstock 98727401 jpeg
Obiceiul la care Julie Andrews nu renunță nici la 91 de ani. Cum ar putea reduce riscul de demență
La vârsta venerabilă de 91 de ani, una dintre cele mai strălucite legende ale cinematografiei mondiale demonstrează că bătrânețea nu este sinonimă cu declinul mental.
elevi alexe marin
Cine primește burse școlare în acest an și cine pierde banii. Condiția care îi pune pe mulți elevi în dificultate
Elevii primesc în noiembrie primele burse din acest an școlar, pentru lunile septembrie și octombrie. Unii au pierdut însă deja banii pentru o lună, după ce au acumulat 10 absențe nemotivate, în timp ce alții nu s-au calificat din cauza condițiilor de acordare.
manichiura jpg
Boomul manichiurii făcute acasă. Ce probleme pot ascunde prețurile mici
Cursurile de câteva luni și promovarea pe rețelele sociale le permit tot mai multor persoane să intre în domeniul serviciilor de înfrumusețare, uneori chiar de acasă și la prețuri sub cele practicate în saloane. Pentru cliente, oferta pare avantajoasă, însă manichiura ieftină poate ascunde riscuri.
greg scarlatoiu foto arhiva personala jpg
Românul care l-a consiliat pe Trump dezvăluie ce sfaturi i-ar da acum: „Să nu uităm că pe vremuri a fost democrat”
Într-o analiză exclusivă, românul Greg Scărlătoiu, fost consilier al liderului de la Casa Albă, dezvăluie culisele adevăratelor cauze ale eșecului republican de la jumătatea mandatului și explică ce mutări strategice mai pot salva moștenirea politică a președintelui.
1 carne de vita la gratar png png
Puțini știu asta! Carnea de vită poate fi o alegere mai bună decât puiul. Ce bucăți să alegi și cum să le gătești corect
Deși carnea de pui este preferată de multe persoane care vor să mănânce sănătos, vita are câteva avantaje nutriționale care nu ar trebui ignorate. Bogată în fier, zinc și vitamina B12, aceasta poate contribui la buna funcționare a organismului și poate avea un conținut redus de grăsimi, dacă este al
Zacusca  Foto Pixabay (1) jpg
Un străin mutat în Cluj-Napoca a ajuns într-un „război” culinar cu o bunicuță, vecina sa
Un străin stabilit de câteva luni în Cluj-Napoca a povestit cum a ajuns, fără să-și dea seama, să intre într-o competiție culinară cu vecina sa, o femeie în vârstă
zodii noroc jpeg
O zodie va avea lumea la picioare între 7 și 15 noiembrie! Norocul îi surâde din toate direcțiile, iar astrele îi pregătesc surprize uriașe
Vești excelente pentru unul dintre cele 12 semne zodiacale! Perioada 7-15 noiembrie vine cu oportunități neașteptate, reușite și momente care îi pot schimba radical starea de spirit. Norocul pare să fie de partea acestui nativ, atât în plan profesional, cât și în dragoste și bani.
sfintii mihail si gavril  secretul lumanarilor apinse in aceasta zi 3 1280x720 jpg
8 noiembrie, sărbătoarea Sfinților Mihail și Gavriil. Tradiții, obiceiuri și numele care își serbează onomastica
În fiecare an, pe 8 noiembrie, sunt sărbătoriți Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, deosebit de importanți în tradiția ortodoxă.