Românul altfel... decît toţi ceilalţi români

Publicat în Dilema Veche nr. 474 din 14-20 martie 2013
Bacalaureatul părinţilor jpeg

Încă din prima etapă a cercetării sale, prezentată în volumul din 2011, Dorin Bodea a avut o idee excelentă prin simplitatea sa: să-i întrebe pe subiecţi nu doar care sînt valorile lor principale, ci şi cum cred ei că ar aprecia ceilalţi români respectiva listă de valori. Nu cred, însă, că se aştepta la rezultatele obţinute! Căci ceea ce a rezultat, încă de atunci, din această comparaţie între valorile personale şi valorile celorlalţi a fost o distribuţie aproape simetric opusă. Astfel, de pildă, „comportamentul civilizat“ se afla în fruntea valorilor personale, în timp ce era plasat doar pe locul 76 în valorile atribuite celorlalţi români. Altfel spus, fiecare român se consideră o persoană civilizată, trăind într-o masă de români necivilizaţi. Desigur, supraaprecierea eului nu a fost inventată de români, ea este curentă, firească şi chiar necesară, dar în anumite limite!

Privind din partea opusă, retrogradarea valorilor românului (altul decît mine) nu mai apare ca un monopol al „demitizării“ efectuate de elite, spre furia poporului, ci este chiar tendinţa dominantă a exact acestui „popor“. Oricum am privi însă lucrurile, o asemenea distanţă între valorile atribuite sinelui şi cele atribuite celorlalţi membri ai aceleiaşi societăţi devine un fapt îngrijorător... 

Anul acesta, Dorin Bodea revine cu o a doua rundă a acestei „cercetări de suflet“, care aprofundează, printre altele, şi această chestiune. Precizez din capul locului că ancheta se referă doar la „valorile angajaţilor“, mai exact la un eşantion pseudoaleator de angajaţi majoritar tineri, cu studii superioare şi din mediul urban. În terminologia ciudată din ultima vreme, avem, deci, de-a face cu valorile României harnice, nu cu cele ale leneşilor... 

Situaţia se repetă, însă, şi în acest studiu, şi merită toată atenţia. Astfel, patru dintre primele cinci valori atribuite celorlalţi români se află pe ultimele locuri în topul valorilor personale: ce valorizează ei, dispreţuiesc eu, şi invers. Mai detaliat, valorile pentru care există maximum de distanţă – şi deci de tensiune – între autoatribuire şi heteroatribuire, între mine şi ei sînt, în ordine, următoarele: onestitatea/corectitudinea (86% autoatribuire vs 17% heteroatribuire); confidenţialitatea (88% vs 28%); persistenţa în muncă (86% vs 23%); excelenţa (81% vs 21%); schimbarea, îmbunătăţirea (88% vs 33%); dezvoltarea personală (89% vs 47%). Un indicator agregat sugerează o distanţă de 63 de procente între sine şi ceilalţi. Şi datele merg mai departe... 

Ce înseamnă toate acestea? 

Un lucru dramatic în simplitatea sa: majoritatea românilor trăiesc cu impresia fermă că multe dintre valorile lor cele mai importante nu sînt împărtăşite de către ceilalţi români; mai mult, că ele sînt mai degrabă marginalizate de către mai toţi ceilalţi concetăţeni. Şi, atenţie, vorbim despre tineri educaţi şi bine plasaţi pe piaţa muncii! Cum poate fi obţinut atunci un minim consens social în care acţiunile să fie rezonabil de convergente şi de previzibile, cum poate funcţiona o societate cu astfel de tensiuni valorice interne majore? În psihologie, am putea vorbi despre disonanţă cognitivă; în sociologie, am putea vorbi, poate, de disonanţă socială. 

În mod clasic, disonanţa cognitivă – ne spune Festinger, părintele acestei teorii – se referă la disconfortul psihic ce apare din împărtăşirea simultană a două sau mai multe convingeri (cognitions) conflictuale, ceea ce îi motivează puternic pe subiecţi să caute o „reducere a disonanţei“, pentru a-şi recăpăta un sentiment de echilibru şi coerenţă. Mutatis mutandis, am putea spune că „disonanţa socială“ se referă atunci la un disconfort social, ce apare ca urmare a percepţiei împărtăşite a unei distanţe semnificative între normele şi valorile personale şi cele ale restului societăţii – la limită, atunci cînd valorile fiecăruia sînt percepute ca opuse valorilor tuturor. Mai simplu spus, disonanţa socială s-ar referi la o stare de spirit împărtăşită de majoritatea societăţii şi marcată de sentimentul unui conflict sistematic între orientările valorice personale şi cele ale societăţii în care trăiesc. Desigur, se poate spune că este o simplă problemă de percepţie socială, deci „iluzorie“, şi nu structurală, „reală“. Doar că, atunci cînd acest soi de malaise este împărtăşit în mare măsură de o mare parte a societăţii, această „percepţie“ devine un fenomen social cît se poate de real. 

Disonanţa, ne spun toţi cercetătorii, este trăită dramatic, chiar dureros, şi cere o „rezolvare“ a ei, o reducere a disonanţei. Din acest punct de vedere, faimosul „merge şi-aşa“ este doar soluţia „struţului“: de fapt, nu e nici un conflict, deci nu avem nici o disonanţă – deci nici o problemă. Reversul medaliei îl constituie fatalismul, care elimină conflictul pentru că îl decretează ca dat inexorabil: de vreme ce nu există nici o soluţie, nu avem nici o problemă reală de rezolvat, asta e, aşa e românul... Vulpea la struguri – este şi aceasta o „soluţie“: hai să fim serioşi, onestitatea, munca, excelenţa, toate acestea nu pot fi atinse cu adevărat în viaţă – deci sînt „acre“ şi nu prea contează! Pe de altă parte, nevoia dramatică de reducere a disonanţei poate duce şi la revoltă împotriva surselor percepute ale acestor conflicte, de la vecini la establishment. 

Nu atît „complexul de inferioritate“ este, deci, problema noastră, ci mai degrabă acest soi de disonanţă socială care nu ne dă pace şi care ne învrăjbeşte într-atît, încît nu mai avem răgazul să o „reducem“ prin negociere. Iar acest conflict societal al valorilor, inevitabil mai mare în perioade de schimbări bruşte, nu este (doar) o problemă intelectuală din cerul ideilor, ci se joacă, în primul rînd, cu picioarele pe pămîntul realului... 

Vintilă MIHĂILESCU este antropolog, profesor la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Sfîrşitul jocului. România celor 20 de ani, Editura Curtea Veche, 2010. 

O mare invenție – contractul social jpeg
Dincolo de costul și eficiența sancțiunilor internaționale
Sancțiunile împotriva Rusiei nu au fost suficiente pentru a o descuraja.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Țară mică fără viitor
Serbia reușește permanent să provoace dureri de cap Vestului.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A mînca sănătos
Ezit, de cînd mă ştiu, între asceză şi lăcomie, între Yoga ierbivoră şi Michel Onfray.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Hai, că ne-ați speriat, bată-vă să vă bată....
Ne-au fost suprimate drepturile? Sigur! Excesiv? Nu mă îndoiesc.
AFumurescu prel jpg
Anti-apocalipsa melcilor
Pînă la data de 31 iulie, scrisoarea adunase peste 240 de semnături de susținere, din toate colțurile lumii.
1024px Piaggio, Vespa con accessori, 1948   san dl SAN IMG 00003403 jpg
Zumzzzet de viespe
Silueta îngustă și elegantă, brațele ghidonului și sunetul pe care îl scotea noul scuter îl asemănau cu o viespe.
Iconofobie jpeg
Echilibristică metafizică
Ce enigmatic morb psiho-social poate infecta atît de grav o generație, retezîndu-i pofta de a trăi?
„Cu bule“ jpeg
Longevivi
Adjectivul „longeviv” este folosit tot mai des cu un sens extins, pentru a caracteriza nu numai durata lungă a unei vieți umane, ci și pe aceea a unei activități oarecare îndeplinite de o persoană.
HCorches prel jpg
Cum să nu mori de ciudă, cînd ai atins culmile succesului
Cred că în școli instituția psihologului școlar ar trebui să capete o mult mai mare vizibilitate și importanță.
Un sport la Răsărit jpeg
Mai există ceva de strigat pe stadioanele de fotbal?
Există o teorie imbecilă conform căreia la stadion poţi face mai orice, „nu sîntem la teatru“, e bine să existe un loc unde să se descarce flăcăii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Turismul ne e străin
Morișca merge oricum și mereu apar alți clienți fraieri.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce lipsește pe piața politică
Tejghelele vieții noastre politice, deși multicolore în aparență, sînt, de fapt, goale.
Viktor Orbán (9298443437) jpg
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Orbán și românii
Indiferent însă de ceea ce îl mînă în luptă pe dl Orbán, nota sa de plată e mult întîrziată.
Frica lui Putin jpeg
Cenaclul „Flacăra” 2.0
Nu, Adrian Păunescu nu a fost un „colaboraţionist”. El a fost un coautor, poate printre cei mai importanţi, al cultului lui Ceauşescu.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
O spectaculoasă prăbușire mută – o întîmplare din deceniul Iohannis
Cu adevărat uimitoare sînt căderile care nu produc niciun zgomot.
Phone Booth with Tower Bridge (36387425206) jpg
Cabina de telefon
În Marea Britanie, tradiționalele cabine roșii de telefon au devenit mici galerii de artă.
Iconofobie jpeg
Detalii complicate
Putem sesiza incongruențe multiple între omul creator și – jucîndu-ne puțin cu noțiunile – creatorul trăitor.
„Cu bule“ jpeg
Teoria chibritului
„A face teoria chibritului” e una dintre expresiile colocviale și umoristice cunoscute de toată lumea, dar pe care dicționarele noastre nu le-au înregistrat.
HCorches prel jpg
Atunci ne vom transforma într-un algoritm matematic
Nu matematica, nu fizica, nu chimia sînt cele care dau unei națiuni identitate. Ci limba, literatura, istoria, artele.
p 7 WC jpg
Crizele de astăzi sînt altfel
Crizele nu mai sînt evenimente rare și izolate, care afectează un grup restrîns de persoane.
Un sport la Răsărit jpeg
Carevasăzică, Viktor Orbán ține cu Csikszereda?
Tipul e un fabulos afacerist care foloseşte orice mijloc, orice tertip pentru a-şi mări capitalul, financiar sau electoral.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Pensionarii de la terasă
Îmi vin în minte pensionarii străini, turiști prin România anilor ’70-’80, care ne uimeau prin mobilitatea, veselia și seninătatea lor.
O mare invenție – contractul social jpeg
Jus cogens
Cine are cîștig de cauză într-un conflict? Cel care e mai puternic sau cel care are dreptate?

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.