Rezistența de catifea și noul vis american

Publicat în Dilema Veche nr. 375 din 21-27 aprilie 2011
Branduirea optimismului jpeg

Adăugat de Ariadna la data de 29 martie 2011 07:03:54: „«supremul lux... să te poţi eschiva din calea bunăstării şi a misticii acesteia» – greşiţi amarnic, cei care i-aţi dat exemplu nu renunţă la bunăstare, vor să schimbe ritmul şi, deci, cadrul de viaţă, dar vor să aibă o viaţă confortabilă în continuare. Adică doar schimbă mistica bunăstării, nu îi întorc spatele. Bunăstarea, în general (că nu vorbim despre asceţi), presupune şi o doză de confort şi winnerii despre care vorbiţi mai sus nu par a vrea să renunţe la el.“

Adăugat de MIA la data de 25 martie 2011 11:03:14: „Îmi cer scuze dacă greşesc sau am priceput greşit cele descrise – dar exemplele citate din articol nu susţin afirmaţia din final. Respectivii în fond au făcut, în deplină cunoştinţă de cauză (nu e citat exemplul vreunui sărăntoc care să decidă că de acum spune «pas» unei slujbe mai bune) o alegere cît se poate de raţională-economic – deoarece creşterea satisfacţiei personale implică sau poate implica inclusiv nevoia alocării de timp suplimentar. Eventual pentru argumentarea pro sau contra ideii ar trebui date mai multe detalii: de ce respectivul preferă Germania de Est, şi nu ... o casă în Apuseni? Pentru că infrastructura e mult mai bună şi nu pierde mai nimic din «confortul uzual» (şi deci evită sărăcia în continuare – cel puţin sub aspectele ei cotidiene, cele mai pregnante în fond)!“

Am vrut să răspund pe loc şi punctual acestor comentarii la pilula mea despre „rezistenţa de catifea“, dar mi-am dat seama că asta ar presupune şi o dezvoltare a subiectului, aşa că revin aici cu lămuririle.

Este vorba despre o categorie de tineri „branşaţi“, winneri după toate criteriile dezirabilităţii de piaţă, care la un moment dat decid să se „debranşeze“ dintr-un sentiment difuz, dar profund de nemulţumire: a continua această viaţă de succes înseamnă a-ţi rata viaţa. Nu, nu sînt nici hippy, nici ermiţi, nu se retrag în sălbăticie, dar mai ales nu aleg să devină săraci! Dar renunţă la o parte a cornului abundenţei de piaţă (la care au deja acces deplin!). Şi, mai ales, renunţă la crezul central al acesteia: dacă la 35 de ani eşti un şef de birou într-o multinaţională sau un arhitect de succes într-un birou de arhitectură, „mistica bunăstării“ îţi arată că scopul vieţii tale este să devii şef de serviciu, respectiv să ai propriul tău birou de arhitectură la 40 de ani. Această categorie despre care vorbesc se trezeşte într-o dimineaţă şi se întreabă de ce?. După care se decide să iasă din cursă. Doar din această cursă, care este modelul societăţii de piaţă, nu din societatea de piaţă şi avantajele ei. Dar, şi în această privinţă, Piaţa a fost mai rapidă şi le pune a doua zi un pliant în căsuţa poştală: nici o problemă, avem agenţii imobiliare care se pot ocupa de evadarea dumneavoastră! De aceea titlul de „rezistenţă“, dar mai ales precizarea „de catifea“...

Toate acestea ar rămîne însă relativ irelevante sau simplă psihologie dacă s-ar întîmpla doar la noi sau doar în cîteva cazuri. Iată însă ce ne spune celebrul John Zogby, privind în „globul de sticlă“ al sondajelor sale – după cum îl ironizează inamicii săi din presă – despre „the way we’ll be“, mai exact despre ce mai înseamnă astăzi „visul american“ şi cîţi mai cred în el. 

Unul dintre cei mai faimoşi şi influenţi manageri de sondaje de opinie din America, Zogby a început să măsoare visul american de pe la sfîrşitul anilor ’90. Întrebarea principală era una simplă: „Este posibil pentru dumneavoastră şi familia dumneavoastră să împliniţi visul american?“. A constatat astfel că există patru mari categorii de populaţie în această privinţă: 1) materialiştii tradiţionali, pentru care visul american se referă la realizarea unei forme de succes financiar (o slujbă bănoasă, achiziţionarea de bunuri, o casă mai mare etc.); 2) spiritualiştii seculari, care îl interpretau mai degrabă ca pe un succes spiritual, în termeni etici şi existenţiali; 3. visătorii amînaţi, care mai credeau în visul american de bunăstare, dar doar pentru copiii lor; 4. dreamless dead, pentru care visul american pur şi simplu nu mai exista. În 2001, 76% dintre americani credeau că visul american este încă realist pentru ei înşişi; în 2010, doar 61% mai cred acest lucru. Mai important însă, sensul acestui „vis“ s-a schimbat fundamental, consideră Zogby.

Cea mai semnificativă mutaţie o reprezintă răsturnarea raportului dintre „materialişti“ şi „spiritualişti“. Aceştia din urmă au ajuns să reprezinte, la un moment dat, 42% din populaţia Statelor Unite (chiar dacă au mai scăzut puţin în ultimii doi ani), faţă de 31% „materialişti“ – decalajul fiind mai puternic în cadrul tineretului de azi. Aceşti „spiritualişti seculari“ „au decis să nu-şi mai centreze priorităţile pe bunuri şi resping ideea că cel care moare cu mai multe jucării este cîştigătorul“ – după cum se exprimă, colorat, Zogby. Mai mult, în centrul valorilor acestora se află „autenticitatea“, nu în sensul oarecum notarial sau patrimonial de conformitate cu un original, ci în acela mult mai existenţial de conformitate cu sine însuşi, de auto-împlinire subiectivă. De fapt, mulţi exegeţi ai societăţii postmoderne consideră că nevoia de autenticitate, în acest sens, bîntuie în mod definitoriu minţile contemporanilor noştri mai înstăriţi.

Întorcîndu-ne la oile noastre, s-ar părea că această firavă şi „emergentă“ categorie, pe care am botezat-o „rezistenţa de catifea“, se înscrie într-un trend mult mai larg – şi, în mod cert, mai complex decît a putut fi el sugerat în cele de faţă. Ar fi vorba, foarte simplist spus, despre un soi de hedonism „bine temperat“ şi vag moral. „Rezistenţa“ din sintagma mea se referă astfel la această relativizare a priorităţilor „materialiste“ şi o relativă îndepărtare de cîntecul de sirenă al acestora. Doar relativă însă, căci trebuie să fii deja înstărit pentru a-ţi permite „supremul lux“ de a renunţa la o parte din bogăţiile viitoare şi să alegi să te bucuri de cele ceva mai „spirituale“!  Poate părea doar un moft în plus. Nu trebuie subevaluată însă această schimbare: mai uitaţi-vă o dată la Timpuri moderne şi vă veţi convinge...

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Sfîrşitul jocului. România celor 20 de ani, Editura Curtea Veche, 2010.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Uimirea unui german care a vizitat Bucureștiul: „Nu-mi vine să cred cât e de subestimat!”. Ce spune despre micii din Obor VIDEO
Thomas Wiede, un turist german pasionat de călătorii, a petrecut în această primăvară un weekend la București. Iar impresiile sale la superlativ despre capitala României au fost împărtășite și pe canalul său de YouTube, care are peste 11.000 de abonați.
image
De ce vor tot mai mulți români să revină acasă, după mulți ani de Germania. „Aici nici nu am unde să cheltuiesc banii”
O conațională care locuiește în Germania a transmis un mesaj devenit viral pe Tik Tok pentru românii care muncesc în străinătate. Românca îi sfătuiește să ia spontan hotărârea de a reveni în România, dacă în țară se simt cel mai bine, pentru că altfel se vor amăgi singuri la nesfârșit.
image
Rețeta lui Ceaușescu pentru a pune mâna pe putere în România. Cum a reușit un copil sărac să ajungă stăpânul țării
Nicolae Ceaușescu a fost modelul perfect de politruc oportunist. Așa cum arată biografia fostului dictator acesta și-a făcut culoar către putere prin șiretenie, exploatând momentele prielnice, făcându-și loc cu coatele atunci când a fost nevoie.

HIstoria.ro

image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.
image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.