Se pare,

se pare că lumea asta mare e mai puţin blazată decît lumea mică a fiecăruia dintre noi.

Ea mai emite mesaje şi replici la cei cîţiva care mai fac poezie, azi – amintind de sticla aceea de Coca-Cola căzută pe un aparat Morse, în Ultimul ţărm al lui Kramer,

sticla aceea care, după catastrofa unui război nuclear declanşat de un conflict între China şi Albania, încă mai producea sunete de viaţă în pustietatea mondială, receptate de un submarin comandat de Gregory Peck,

în sfîrşit, nu am ajuns acolo, e doar o fulguranţă,

un derapaj – cum ar spune Dan Stanciu, colegul meu de bancă propriu-zisă, fără bancomat, ultimul suprarealist tenace de pe acest ţărm al Mării Negre, un taciturn care mai crede în eficacitatea discreţiei –,

un derapaj pentru a ajunge la replica pe care lumea mare i-a dat-o Motocicletei de lemn* a lui Ştefan Manasia, poet clujean, pe care nu-l cunosc, la care (precizare obligatorie) nu am interese, dar îi pricep montajele sale către lumea mare şi care, iată, îi răspunde.

(Dan Stanciu ne cere să-l folosim cît mai parcimonios pe „iată“ în lumea asta saturată de evidenţe)

Prin urmare, iată şi deci:

acum o lună, pe 18 aprilie 2012,

un canadian oarecare, Peter Mark, a descoperit pe insula Graham, în largul Columbiei Britanice,

un container cu o motocicletă Harley Davidson înăuntrul său (bine ruginită)

avînd pe placa intactă de înmatriculare numele proprietarului ei:

Ikuo Yokoyama.

Ikuo Yokoyama – un japonez aflat acum, după cutremurul din 2011 în care şi-a pierdut trei membri ai familiei, într-o locuinţă temporară din regiunea Miyagi,

Ikuo Yokoyama – şi ce dacă îi repet numele a treia oară?, mai ştiu să fac cultul personalităţii –

în clipa cînd a văzut pe canalul Nippon TV

imaginea acelei Harley Davidson, a exclamat:

„E a mea, fără nici o îndoială, e miraculos!“

E atît de miraculos încît se ia mai puţin în seamă 

că în martie 2012 – la un an după acel tsunami –

în Alaska, un localnic a descoperit o minge de fotbal şi o alta

de volei, aduse de ocean, tot din Japonia, conform numelor

înscrise pe ele şi care au permis localizarea proprietarilor.

Fiindcă lumea mare nu se teme de proză în odiseile ei aproximativ kilometrate

(sînt 6400 de kilometri între insula Graham şi Miyagi)

e şi mai puţin miraculos cum şi de ce paza de coastă americană a scufundat un vas de pescari, tot japonez, fără echipaj, căruia acelaşi tsunami îi luase minţile şi naviga, în replică la orice bateau ivre, periclitînd navigaţia comercială în zonă.**

Devine normal

– lumea mare suportă normalul la mal –

ca acea motocicletă Harley Davidson

să fie expediată de pe insula Graham la posesorul ei din Miyagi

şi magazinul care i-a vîndut-o lui Yokoyama

să se implice (verb fără de care azi nu se mai poate discuta)

în toate operaţiunile administrative ale transportului.

(Sper să nu vă treacă prin minte întrebarea romenească: bă, ăla din Canada de ce-a trebuit să arate ce-a găsit?)

Şi fiindcă lumea mare nu se încurcă în happy end-uri

Agenţia Americană pentru Atmosferă şi Oceane (NOAA) anunţă

– aşa cum se anunţă timpul probabil, grindina, vînturile, valurile –

că o imensă cantitate de obiecte japoneze măturate de tsunami

va atinge coastele Canadei şi ale Statelor Unite

între martie 2013 şi martie 2014, poate chiar mai devreme. 

Ajuns aici, mă duc în vestibul,

să verific dacă e la locul ei, acolo, pe cuier,

cascheta Harley Davidson

pe care şi-a uitat-o, de mult, de mult de tot, la mine acasă,

miraculosul poet Cristi Popescu

şi nu a mai găsit niciodată timp să treacă să şi-o recupereze.

Ştefan Manasia, dacă te interesează – cascheta e tot acolo.

Fiecare cu tsunami-ul său. 

* Ştefan Manasia, Motocicleta de lemn, Editura Charmides, 2011.

** Datele provin din ziarul Le Matin, Montréal.