„Publicul are întotdeauna dreptate“ – dialog cu Radu GHEORGHE

Publicat în Dilema Veche nr. 599 din 6-12 august 2015
„Publicul are întotdeauna dreptate“ – dialog cu Radu GHEORGHE jpeg

one man show

Dilema veche

Ucenicul vrăjitor. 

Vă ştiu, vă privesc şi vă ascult de cînd eram adolescent şi nu mi se pare că v-aţi schimbat prea mult… 

Am o poveste pentru asta. O domnişoară foarte tînără m-a abordat într-un magazin unde era foarte multă lume şi m-a întrebat: „Sînteţi Radu Gheorghe?“ „Da“, răspund eu, fericit că o tînără ştie cine sînt. Eram entuziasmat de această întîlnire. Numai că a urmat această replică: „Dacă aţi şti ce mult vă iubeşte mama mea…“. Bine că nu a spus bunica… 

Aţi făcut, de la început, un anumit gen de spectacole, îmbinînd arta actorului cu pantomima şi cu muzica. De ce aţi luat-o pe acest drum? 

Fiecare actor încearcă să-şi lărgească evantaiul de posibilităţi artistice. În ceea ce mă priveşte, acesta a fost unul dintre motivele pentru care am ales teatrul în defavoarea muzicii. Eu am educaţie muzicală – din clasa I pînă în clasa a XII-a am studiat vioara şi eram pregătit să dau la Conservator. În momentul adevărului, a trebuit să aleg. Fusesem inoculat cu microbul teatrului în liceu, jucînd într-un grup de teatru iniţiat de profesoara de limba română. Voiam să distrez lumea, să fiu comic. La asta se adăuga educaţia muzicală, ceea ce însemna legătura cu arta adevărată. Microbul de teatru a fost crescut cu îngrăşămînt de muzică clasică şi operă. Am zis că merită să încerc la teatru, pentru liniştea sufletului meu, iar dacă nu reuşesc, voi continua să studiez la conservator vioara. Ghinionul dvs. a fost că am reuşit la teatru. Cred că pînă acum am reuşit şi nu m-am oprit, pentru că această meserie se învaţă pînă la sfîrşitul carierei: de la maeştri sau de la cei mai tineri. 

De la cine aţi învăţat meseria, la început? Ce modele aţi avut? 

Am învăţat şi de la colegii mei amatori, iar din clipa în care am intrat la institut, de la profesionişti. Talentul nu ţi-l poate da sau lua nimeni. Într-o şcoală de teatru, înveţi nişte reguli, bunul simţ al măsurii, şi îţi cizelezi talentul. Asta e diferenţa dintre un amator şi un profesionist. Un amator urcat pe scenă, odată ce a prins publicul, nu-l lasă pînă nu-l „omoară“. Un profesionist simte ce vrea publicul şi ştie cînd să se oprească, fără să-i dea lovitura finală. În clasa I, am avut norocul să se fi înfiinţat şcoala de muzică în oraşul meu natal, Tulcea. Am dat un concurs simplu de ureche muzicală şi am fost admis. Problema a fost alegerea instrumentului, între vioară şi pian, singurele care se predau. Spre disperarea părinţilor mei, am ales pianul. Drept care am primit, pe post de felicitări, o palmă peste ceafă de la tatăl meu şi opţiunea s-a modificat în vioară (căci altminteri trebuia să cumpere un pian şi era foarte scump). Cînd am terminat institutul, nu cred că aveam aşteptări mari. Am intrat în vîltoarea vieţii luînd drept ajutor tot ceea ce mi se oferea. Am rămas în Bucureşti, la Teatrul „Ţăndărică“, pe un post de actor mînuitor de păpuşi, ceea ce a însemnat o şcoală şi o meserie în plus, pe care am învăţat-o de la colegii mei. Plus întîlnirea cu cel mai inocent public – copiii. Din fericire, iubesc copiii şi s-a dovedit că şi ei mă iubesc pe mine. Apoi a urmat o perioadă de rătăciri prin alte teatre, cînd am ajuns să fiu solicitat de regizori. Programul meu s-a încărcat atît de mult, încît nu-l mai puteam controla. Aşa că am renunţat la cariera de actor de Teatru Naţional şi am devenit liber-profesionist. Asta a fost soluţia. 

one man show.

Orice actor îşi doreşte să lase un mesaj al felului său de a fi. Uneori ai şansa ca acest mesaj să fie inclus în spectacolele în care ai fost distribuit. În situaţia în care nu ai norocul să participi în spectacole în care te poţi exprima aşa cum crezi tu că e cel mai bine, atunci încerci să faci un spectacol în care, fiind singur sau cu puţini parteneri, să existe această amprentă a personalităţii. Educaţia pe care am primit-o în şcoală a mers spre acest lucru. Am făcut un curs adiţional de pantomimă cu Ştefan Tapalagă. Îi amintesc, desigur, şi pe profesorii mei Sanda Manu şi Octavian Cotescu. Mi-a folosit cursul de pantomimă, pentru că mi-a ordonat modul de a gîndi asupra mişcărilor. În teatru, şi dacă mişti un deget înseamnă ceva – deci e absolut necesar să ai un control deplin asupra corpului tău. Pantomima m-a ajutat să merg spre un gen de spectacol individual. E ca în balet, ai nevoie de rigoare. Muzica aduce şi ea o altă rigoare. Toate acestea m-au împins spre a crea un stil de

Mai nou, fac şi

, predau la UNATC un curs facultativ de acest gen. 

Ucenicul vrăjitor

Cine mă cunoaşte ştie că activitatea mea e ca o carte deschisă. Am avut la Teatrul Naţional un alt spectacol,

în care eram singur şi cîntam la vioară, la flaut, la pian, la chitară, făceam chiar totul.

a apărut în urma unei întîlniri, într-un spectacol de varietăţi, ci Filarmonica din Ploieşti. I-am surprins pe instrumentişti, care nu mă cunoşteau. Directorul de atunci al Filarmonicii mi-a propus să facem un spectacol împreună, în care eu să fiu dirijor – nu era o idee nouă, în lume cam plutea ideea de a folosi orchestra simfonică într-un show de divertisment. Şi la concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena apar gaguri: se trage cu puşca, zboară fluturaşi etc. Din fericire pentru noi, am convins atunci televiziunea să înregistreze primele două spectacole cu

A început cu dreptul acest spectacol, în 1986. Am intrat în scenă ca un dirijor autentic, în frac, totul părea foarte serios. N-am apucat să fac nici o mişcare şi un cetăţean din sală a început să rîdă şi nu s-a mai oprit. Publicul a rîs, a aplaudat, lumea se aştepta să fac eu un giumbuşluc, dar eu nu făcusem nimic. Cetăţeanul s-a ridicat, a plecat spre uşă, a ieşit, dar rîsul său încă se mai auzea din hol. Am aşteptat un minut, pînă a plecat din clădire. Această ştampilă de început a fost de bun augur. Numai la Teatrul Naţional am jucat timp de trei stagiuni, cred că au fost o sută de reprezentaţii. 

Plus altele o sută cu aproape toate filarmonicile din ţară. 

Tristeţea vieţii de toate zilele, în 1986, îi făcea pe oameni să-şi dorească şi mai mult să rîdă. 

Oamenii şi acum vor să rîdă. Şi pentru rîs e nevoie de o anumită educaţie. Publicul are întotdeauna dreptate. Încerc să intuiesc calitatea spectatorilor. Noi nu putem fi rupţi de ceea ce se întîmplă în societate. Nici atunci, nici acum. Acum mă pregătesc pentru un festival care se va desfăşura la Bacău, unde voi apărea în două spectacole. Unul se numeşte

, cu Tudor Chirilă în rolul principal, a avut succes la Teatrul Bulandra. Iar pe 5 august voi fi în festival cu

, alături de Mihai Bisericanu, Anca Sigartău şi Georgeta Ciocârlan. E o piesă scrisă de Tristan Bernard acum peste o sută de ani, pe care am jucat-o vreo cinci stagiuni la Teatrul Foarte Mic, cu casa închisă. 

Dilema veche

Ucenicul vrăjitor.

Cu acest spectaol nu am nici o emoţie, căci a fost, este şi va rămîne un regal. Întîlnirea cu o orchestră atît de bună şi de tînără cum este Orchestra Simfonică Bucureşti e o mare bucurie. Este o orchestră de profesionişti de mare calitate, care se „joacă“ cu partituri plăcute urechii, pe care le înţelege oricine, de la vlădică pînă la opincă. Cetatea arată extraordinar, iar un dirijor încă tînăr ca Radu Gheorghe va face totul ca să arate că oasele încă-l mai ţin. Sper să vină cîteva drone să ne filmeze… Am citit o ştire care spunea că un actor american, la 51 de ani, se încăpăţînează să-şi facă singur cascadoriile. Eu sînt al doilea. Am cîteva cascadorii cu vioara, sînt cîteva surprize în acest spectacol: voi face un şpagat. Dacă reuşesc, va fi un număr comic. Dacă nu, spectatorii oricum vor rîde că nu mă voi mai putea ridica. La Teatrul Naţional am avut spectatori care veneau a nu ştiu cîta oară. Chiar îmi stricau unele poante, că le ştiau şi rîdeau dinainte. De fiecare dată însă erau suficiente improvizaţii ca să oferim ceva în plus.

Foto: E. Enea

1031545422 jpg
Reformiști și antireformiști
Prima reforma semnificativă a fost în perioada 1996-2000, atunci cînd companiile de stat înregistrau pierderi și datorii foarte mari, care riscau să blocheze economia.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
„Nu merge bine”
În fapt, Brexit-ul a fost o lecție și un avertisment.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Cîinii și românii
Ascult şi aud, în întuneric, mesajul, totodată imemorial şi eschatologic, al destinului naţional.
Frica lui Putin jpeg
Dumnezeu ca bun de consum
În tot cazul, omul tradițional știa cărui dumnezeu să se închine și cum s-o facă. N-avea de ales decît în ce fel să urmeze tabla valorilor prescrise.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Prizonieri în rang secund?
După ce ne-am enervat și am jurat boicoturi, ne-am potolit repede. N-am boicotat nimic.
m simina jpg
Gara din New York
Dar Grand Central Terminal a avut noroc.
Iconofobie jpeg
Capitale…
În condiţiile unei dinamici culturale fireşti, şi Iaşiul, implică autorul, ar putea avea un destin similar, eliberîndu-se – o dată pentru totdeauna – de complexul „trădării” de la 1859...
„Cu bule“ jpeg
Cuvinte de mimă
Una e să mimezi cuvîntul pinguin, alta e să înlesnești ghicirea unor cuvinte ca destoinic sau adică, de fapt sau păi.
HCorches prel jpg
A construi nu înseamnă neapărat a desființa mai întîi
Se știe cît de puțin stagiu pedagogic se face la orice facultate, pentru a se obține calificarea de profesare în învățămînt.
p 7 Departamentul de Justitie WC jpg
Patrioți doar cu vorba
Cine sînt patrioții și cine sînt tiranii? Efortul de a răspunde la această întrebare va decide dacă America rămîne unită într-un stat de drept sau capitulează în fața violenței devastatoare.
radu naum PNG
Arbitrii români au orbul găinilor?
O veche zicală a meseriei pretinde că un deţinător de fluier trebuie să aibă auzul selectiv (la boscorodelile jucătorilor).
Comunismul se aplică din nou jpeg
Geografia dintotdeauna
Tim Marshall spune că „geografia nu dictează cursul tuturor evenimentelor” și încearcă să nu cadă în capcana unui determinism geografic (care ar putea fi asemănător, nu-i așa, cu determinismul economic marxist).
O mare invenție – contractul social jpeg
Moartea lui Tudor Vladimirescu: asasinat sau executarea unei pedepse?
Codul penal militar intern al Eteriei nu avea nici o valoare juridică.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
„Rusia trebuie să piardă”
Orice alt deznodămînt va duce la destrămarea ordinii internaționale așa cum o știm acum, cu consecințe ce nu pot fi estimate.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Punct și de la capăt
Dar, în general, reacția unora dintre politicienii și gazetarii autohtoni după eșecul Schengen n-a reușit să depășească mimica unei bosumflări provinciale.
Frica lui Putin jpeg
Antimaniheism
Dar se poate întreba cineva: dacă răul nu se activează fără o anumită, fie și mică, proporție de bine, de ce binele însuși nu e mai puternic și mai activ?
m simina jpg
Pisicile de la Palatul de Iarnă
În altă ordine de idei, aș merge pe mîna Ecaterinei cea Mare: Albastru de Rusia și Angora albă.
AFumurescu prel jpg
Federaliștii și antifederaliștii români
A te trezi cu un picior în fiecare tabără, ca să nu zic luntre, e o binecuvîntare și un blestem.
Iconofobie jpeg
Poeți (și critici?)
Dar şi cei croiţi astfel sînt, la urma urmelor, să admitem, nişte poeţi.
„Cu bule“ jpeg
Mim și mimă
În franceză, după unele oscilații de încadrare într-un gen, mime s-a fixat ca substantiv masculin, iar pantomime ca feminin.
HCorches prel jpg
Oldies but goldies
De la Simona Popescu la Emil Brumaru, de la Mircea Dinescu la Mircea Cărtărescu, autorii contemporani nu lipsesc.
radu naum PNG
Există un stadion nou de fotbal în Ghencea. Pentru ce echipă?
Da, există, dar numai pentru unii. Pentru alţii, nu există. E ca şi cum n-ar fi, ca şi cum în mijlocul acelui cîmp din Ghencea ar fi doar un lan de grîu, sau o groapă ca a lui Ouatu, sau vidul cosmic.
p 7 WC jpg
Revenirea „delictului de gîndire”
O persoană, spunea Atkin, nu poate fi reținută sau privată de bunurile proprii în mod arbitrar, nici chiar în vreme de război.
index jpeg 6 webp
Afacerea Tate și modelul românesc
Era, într-un fel, un amestec de sisteme de vînzare de tip MLM (multi-level marketing) cu principiile funcționării unei secte.

Adevarul.ro

image
Cum va fi vremea în ultima lună de iarnă. Care e recordul de ger năprasnic în România
Temperaturi foarte scăzute sau maxime termice neobişnuite s-au consemnat, de-a lungul timpului, în luna februarie. Recordul de ger a fost bătut la data de 10 februarie 1929, când la Vf.Omu s-au înregistrat minus 38 grade Celsius.
image
Patru lucruri în care se măsoară cu adevărat fericirea. Ce spune un profesor de la Harvard
Dr. Sanjiv Chopra, profesor la Harvard, a explicat de ce 20 de milioane de dolari câștigați la loto nu te fac fericit pe termen lung și care ar fi cele cinci lucruri care ar ajuta cu adevărat pentru a obține această stare.
image
Şi-a ucis cea mai bună prietenă din dorinţa de a fi mamă. Cele două femei se cunoscuseră la biserică
Crima haluncinantă, comisă de o femeie din Texas a uimit o lume întreagă. Aceasta şi-a omorât cu sânge rece cea mai bună prietenă, pe care o cunoştea de mai bine de un deceniu. Totul pentru a-i fura copilul.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.