Prima călătorie, următoarea destinație

Publicat în Dilema Veche nr. 353 din 18 - 24 noiembrie 2010
Branduirea optimismului jpeg

Zilele trecute am participat la lansarea celui mai recent volum din colecţia „Prima dată“ a Editurii ART, Prima mea călătorie în străinătate, îngrijită de Bogdan Iancu. Răsfoisem şi volumele anterioare, pe acesta l-am citit însă. Ideea mi s-a părut brusc genială în simplitatea şi eficienţa ei. Prima dată, care e totdeauna ca niciodată, aduce la lumina zilei o literatură nu de sertar, ci de suflet sau, mai simplu, de taclale, acel gen de poveşti care devin folclor de familie sau de gaşcă, pe care le evoci tot mai codificat între apropiaţi (îţi aduci aminte de chestia aia?) şi pe care nimeni, niciodată, nu s-ar fi gîndit să le treacă pe hîrtie. Cînd sînt puşi să o facă, toţi „autorii“ le îngrijesc, le perie şi le lustruiesc pentru a le reda strălucirea pe care o aveau în amintirea lor. Volumele devin astfel colecţii de mici bijuterii, totdeauna puţin nostalgice şi puţin ironice, de cele mai multe ori edificatoare pentru fizionomia unei lumi. 

În cazul primei călătorii în străinătate, lucrurile devin însă şi mai profunde, căci amintirile scot la iveală prima confruntare cu străinul, cu Celălalt, adesea fantasmat, totdeauna surprinzător, oferind de asemena ocazia unei introspecţii îngăduitoare. Iar cînd aceste călătorii se întind pe trei sferturi de veac, din anii ’30 şi pînă zilele trecute – cum este cazul acestui volum – poveştile personale se înşiră pe firul istoriei comune ca mărgelele pe aţă. Ceea ce rezultă este o cronică intimistă a secolului şi a societăţii. 

Fiind cel mai în vîrstă dintre participanţii prezenţi la lansare, am fost primul să spun cîte ceva despre „prima mea călătorie“. M-am învîrtit în jurul graniţei, a obsesiei frontierei. Cînd am ieşit prima dată din ţară, pe la zece ani, eram atît de convins că dincolo totul trebuie să fie altfel, încît cînd am ajuns în Ungaria şi am văzut că pomii şi cerul erau la fel ca la noi n-am mai vorbit trei zile de dezamăgire. De atunci – mai exact după 1990 – am călătorit destul de mult, dar am rămas cu emoţia graniţei şi cu o nelinişte pe care nu o mai exprim, dar o trăiesc în continuare la fel de profund: ce-or să zică ei, cum o să mă descurc eu? Cînd am trecut prima dată o frontieră fără vameşi, din Elveţia în Austria, am stat vreo oră în faţa ghişeului părăsit aşteptînd să apară de undeva păzitorii graniţei: pur şi simplu aveam impresia că altminteri aş intra în casa cuiva pe care nu-l cunosc şi care nu m-a invitat să-l vizitez. Tot timpul cît am stat apoi în Austria am trăit cu ideea că toată lumea se uită la mine şi că, mai devreme sau mai tîrziu, voi fi prins de „organele în drept“. 

Ultimul vorbitor era nu numai cel mai tînăr, dar se şi născuse, practic, într-o lume instalată în mobilitate, pentru care aici şi acolo nu prea mai aveau sens. S-a uitat uşor derutat la noi, ceilalţi vorbitori mai mult sau mai puţin nostalgici, şi a declarat că nu prea vede care e diferenţa între a trăi la Bucureşti sau la Paris, la Braşov sau la Toronto. Pentru el, călătoria era firească, ba chiar risca să alunece uneori în simplă agitaţie. Graniţa devenise o obişnuinţă banală, ca spălatul pe mîini. 

Şi el, şi eu eram sinceri; fiecare exprima însă altă lume. 

Peste cîteva zile s-a întîmplat să stau la o cafea cu un cunoscut proaspăt întors din Cuba, unde îşi petrece vacanţele de cîţiva ani de zile. A venit vorba de călătorii, de aici şi de dincolo. „Totdeauna cînd sînt în Cuba am un fel de nostalgie – să nu mă înţelegi greşit, nu-i nostalgie după comunism! O nostalgie după privirea pe care îmi aduc aminte că o aveau oamenii atunci: naivă, copilăroasă, cu ochii mari... Aşa sînt cubanezii acum. Nu au călătorit nicăieri, vorbesc cu tine din plăcere, sînt fascinaţi să afle orice de la un „străin“ doar pentru că e de altundeva, unde ei nu vor ajunge niciodată. Nu o fac pentru bani, îţi dai seama că nu au nici un interes, nu se uită la ceas speriaţi că au pierdut prea mult timp cu tine, pur şi simplu se bucură...“ 

Din vorbă în vorbă, am ajuns la alt gen de călătorii, definitive şi existenţiale, într-un fel: „Am un prieten – a continuat cunoştinţa mea – care ajunsese destul de mare într-o corporaţie, avea tot ce-şi putea dori, inclusiv nevastă şi copil. Într-o zi, brusc, a vîndut tot, şi-a dat demisia şi a plecat în Thailanda. Şi-a cumpărat pe mai nimic o căsuţă pe malul oceanului şi trăieşte acum acolo cu familia. Nu are de gînd să se întoarcă sau să plece în altă parte.“ Mi-am adus aminte de amici care au ales o destinaţie mai puţin exotică, într-un orăşel sau altul din România, părăsind însă şi ei o poziţie şi un standing de invidiat pentru a se stabili dincolo de lumea dezlănţuită.  

Înainte de a ne despărţi, amicul meu şi-a mai adus aminte de o poveste: „Lîngă prietenul ăsta al meu din Thailanda au apărut la un moment dat nişte unguri din secuime, care au deschis o afacere în turism. Le merge foarte bine. Au angajat şi localnici, pe care îi plătesc decent – adică foarte bine pentru preţurile de acolo. Într-o zi, unul dintre ei dispare. După cîteva zile se duc să-l caute acasă, să vadă ce s-a întîmplat. L-au găsit într-un hamac. Ce faci, nu vii la muncă? – Nu. Am muncit lunile astea la voi cît n-am muncit în toată viaţa mea! Îmi ajunge. Cu banii pe care i-am pus deoparte pot sta în hamac tot restul vieţii... – Hai, îţi mărim leafa! l-au momit patronii, în lipsă de oameni de încredere. – Nu mă interesează! i-a trimis thailandezul la plimbare.“ 

Am realizat că pentru acest gen de opţiuni a apărut deja un termen trendy: downshifting. A călători poate însemna deci şi să faci un soi de „training de downshifting“! – mi-am dat eu seama şi m-am hotărît brusc să plec la Buşteni. Mîine trebuie să mă întorc însă la muncă...

1031545422 jpg
Reformiști și antireformiști
Prima reforma semnificativă a fost în perioada 1996-2000, atunci cînd companiile de stat înregistrau pierderi și datorii foarte mari, care riscau să blocheze economia.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
„Nu merge bine”
În fapt, Brexit-ul a fost o lecție și un avertisment.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Cîinii și românii
Ascult şi aud, în întuneric, mesajul, totodată imemorial şi eschatologic, al destinului naţional.
Frica lui Putin jpeg
Dumnezeu ca bun de consum
În tot cazul, omul tradițional știa cărui dumnezeu să se închine și cum s-o facă. N-avea de ales decît în ce fel să urmeze tabla valorilor prescrise.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Prizonieri în rang secund?
După ce ne-am enervat și am jurat boicoturi, ne-am potolit repede. N-am boicotat nimic.
m simina jpg
Gara din New York
Dar Grand Central Terminal a avut noroc.
Iconofobie jpeg
Capitale…
În condiţiile unei dinamici culturale fireşti, şi Iaşiul, implică autorul, ar putea avea un destin similar, eliberîndu-se – o dată pentru totdeauna – de complexul „trădării” de la 1859...
„Cu bule“ jpeg
Cuvinte de mimă
Una e să mimezi cuvîntul pinguin, alta e să înlesnești ghicirea unor cuvinte ca destoinic sau adică, de fapt sau păi.
HCorches prel jpg
A construi nu înseamnă neapărat a desființa mai întîi
Se știe cît de puțin stagiu pedagogic se face la orice facultate, pentru a se obține calificarea de profesare în învățămînt.
p 7 Departamentul de Justitie WC jpg
Patrioți doar cu vorba
Cine sînt patrioții și cine sînt tiranii? Efortul de a răspunde la această întrebare va decide dacă America rămîne unită într-un stat de drept sau capitulează în fața violenței devastatoare.
radu naum PNG
Arbitrii români au orbul găinilor?
O veche zicală a meseriei pretinde că un deţinător de fluier trebuie să aibă auzul selectiv (la boscorodelile jucătorilor).
Comunismul se aplică din nou jpeg
Geografia dintotdeauna
Tim Marshall spune că „geografia nu dictează cursul tuturor evenimentelor” și încearcă să nu cadă în capcana unui determinism geografic (care ar putea fi asemănător, nu-i așa, cu determinismul economic marxist).
O mare invenție – contractul social jpeg
Moartea lui Tudor Vladimirescu: asasinat sau executarea unei pedepse?
Codul penal militar intern al Eteriei nu avea nici o valoare juridică.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
„Rusia trebuie să piardă”
Orice alt deznodămînt va duce la destrămarea ordinii internaționale așa cum o știm acum, cu consecințe ce nu pot fi estimate.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Punct și de la capăt
Dar, în general, reacția unora dintre politicienii și gazetarii autohtoni după eșecul Schengen n-a reușit să depășească mimica unei bosumflări provinciale.
Frica lui Putin jpeg
Antimaniheism
Dar se poate întreba cineva: dacă răul nu se activează fără o anumită, fie și mică, proporție de bine, de ce binele însuși nu e mai puternic și mai activ?
m simina jpg
Pisicile de la Palatul de Iarnă
În altă ordine de idei, aș merge pe mîna Ecaterinei cea Mare: Albastru de Rusia și Angora albă.
AFumurescu prel jpg
Federaliștii și antifederaliștii români
A te trezi cu un picior în fiecare tabără, ca să nu zic luntre, e o binecuvîntare și un blestem.
Iconofobie jpeg
Poeți (și critici?)
Dar şi cei croiţi astfel sînt, la urma urmelor, să admitem, nişte poeţi.
„Cu bule“ jpeg
Mim și mimă
În franceză, după unele oscilații de încadrare într-un gen, mime s-a fixat ca substantiv masculin, iar pantomime ca feminin.
HCorches prel jpg
Oldies but goldies
De la Simona Popescu la Emil Brumaru, de la Mircea Dinescu la Mircea Cărtărescu, autorii contemporani nu lipsesc.
radu naum PNG
Există un stadion nou de fotbal în Ghencea. Pentru ce echipă?
Da, există, dar numai pentru unii. Pentru alţii, nu există. E ca şi cum n-ar fi, ca şi cum în mijlocul acelui cîmp din Ghencea ar fi doar un lan de grîu, sau o groapă ca a lui Ouatu, sau vidul cosmic.
p 7 WC jpg
Revenirea „delictului de gîndire”
O persoană, spunea Atkin, nu poate fi reținută sau privată de bunurile proprii în mod arbitrar, nici chiar în vreme de război.
index jpeg 6 webp
Afacerea Tate și modelul românesc
Era, într-un fel, un amestec de sisteme de vînzare de tip MLM (multi-level marketing) cu principiile funcționării unei secte.

Adevarul.ro

image
Cum va fi vremea în ultima lună de iarnă. Care e recordul de ger năprasnic în România
Temperaturi foarte scăzute sau maxime termice neobişnuite s-au consemnat, de-a lungul timpului, în luna februarie. Recordul de ger a fost bătut la data de 10 februarie 1929, când la Vf.Omu s-au înregistrat minus 38 grade Celsius.
image
Patru lucruri în care se măsoară cu adevărat fericirea. Ce spune un profesor de la Harvard
Dr. Sanjiv Chopra, profesor la Harvard, a explicat de ce 20 de milioane de dolari câștigați la loto nu te fac fericit pe termen lung și care ar fi cele cinci lucruri care ar ajuta cu adevărat pentru a obține această stare.
image
Şi-a ucis cea mai bună prietenă din dorinţa de a fi mamă. Cele două femei se cunoscuseră la biserică
Crima haluncinantă, comisă de o femeie din Texas a uimit o lume întreagă. Aceasta şi-a omorât cu sânge rece cea mai bună prietenă, pe care o cunoştea de mai bine de un deceniu. Totul pentru a-i fura copilul.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.