Presseurop: actualitatea europeană pentru toţi - interviu cu Eric MAURICE

De cîţiva ani, există Presseurop.eu. Mi se pare o idee simplă şi foarte eficientă: se preiau articole din presa care apare în fiecare dintre ţările membre UE şi se traduc în zece limbi – engleză, franceză, spaniolă, portugheză, germană, polonă, română, italiană, cehă, olandeză. Avem la dispoziţie, într-o formă concentrată, actualitatea europeană privită din diverse unghiuri. E singurul loc unde putem citi articole apărute în limbi mai greu accesibile, e singurul loc în care ne putem da seama care e perspectiva danezilor, letonilor, portughezilor, estonienilor asupra unui anumit subiect. Nu e deloc puţin. Eric Maurice este redactorul-şef al acestei publicaţii electronice unice şi a participat la Festivalul Dilema veche de la Alba Iulia.

Cum a pornit Presseurop, de unde a venit ideea?

Ideea a venit de la Comisia Europeană. După referendumurile care au respins Constituţia europeană, s-a considerat că există un deficit de informare a cetăţenilor în legătură cu problemele europene. Şi un deficit de înţelegere a ceea ce înseamnă Europa – nu doar Europa instituţională. Aşa încît Comisia Europeană a decis să finanţeze trei proiecte media: unul pentru Radio – reţeaua Euranet –, un proiect TV în cadrul Euronews şi un proiect pentru presa scrisă. S-a decis adoptarea unui proiect pe Internet (căci presa tipărită pune mai multe probleme de logistică) care constă în realizarea unei sinteze, în zece limbi, din ceea ce se scrie peste tot în Europa. Proiectul a fost lansat printr-o cerere de oferte, conform procedurilor Comisiei, la care au răspuns patru publicaţii europene care deja făceau ceva asemănător, fiecare în ţara sa: Internazionale în Italia, Forum în Polonia, Courrier International în Franţa şi Courrier Internacional în Portugalia. Asta se întîmpla la sfîrşitul anului 2008. Presseurop este online din 2009, a fost inaugurat înaintea alegerilor europene. Este, aşadar, un proiect iniţiat de Uniunea Europeană. Nici o publicaţie n-ar fi putut face singură asta, căci necesită o finanţare consistentă şi eforturi logistice. Faptul că sîntem patru publicaţii asociate e important, căci ne ajută să acoperim mai bine întreaga Europă şi să avem o anumită audienţă. Am realizat parteneriate cu ziare şi reviste din fiecare ţară, ceea ce ne permite crearea unor sinergii şi conexiuni între publicaţii de pe tot cuprinsul continentului.

E destul de greu de organizat tot acest proces. Care sînt problemele?

Principiul pe care funcţionăm este preluarea şi traducerea unor articole deja publicate. Asta presupune existenţa unor acorduri de copyright cu multe ziare şi reviste europene. A doua problemă ne obligă la o privire de ansamblu asupra întregii prese europene. Nu e uşor să ştii tot timpul ce s-a publicat relevant în atîtea ţări. Avem zece jurnalişti – cîte unul pentru fiecare limbă în care este publicat Presseurop – şi o reţea de corespondenţi. În fiecare dimineaţă, avem o masă întreagă de informaţii şi comentarii apărute de-a lungul şi de-a latul Europei, din care trebuie să facem o selecţie – ceea ce nu e uşor. A treia problemă este traducerea. Cei mai mulţi dintre jurnaliştii noştri scriu şi în altă limbă decît limba lor maternă. Dar, dincolo de asta, fiecare articol trebuie tradus rapid în toate cele zece limbi. Dacă textul e scris în engleză, germană, franceză, italiană e mai uşor. Dacă, însă, e scris în letonă, în română sau în altă limbă cu o circulaţie mai restrînsă, îl traducem mai întîi într-o limbă-pivot (franceza sau engleza), din care este tradus apoi în toate celelalte. Dificultatea selecţiei porneşte de la o anumită linie editorială: sîntem un site finanţat de Comisia Europeană, dar nu un site instituţional. Urmărim actualitatea europeană, adică tot ce se întîmplă în instituţiile europene, dar şi în economie, în societate, în cultură. Încercăm să le arătăm cititorilor că ceea ce se întîmplă într-o ţară a Europei are consecinţe şi în alte ţări. Cînd a început să se vorbească despre criza din Grecia, de pildă, era un subiect „local“, tratat ca atare. Dar, în timp, s-a dovedit că are consecinţe asupra întregii Europe. Presseurop este singurul loc unde se poate citi, în traducere, ce scrie presa greacă despre acest subiect. Tot aşa, cititorii Presseurop pot compara cum se vede criza din zona euro dinspre Portugalia ori dinspre Germania, ceea ce îi ajută să înţeleagă mai bine diferitele puncte de vedere. Nu putem traduce mai mult de două articole pe zi din fiecare limbă, pentru că există dificultăţi logistice. Dar încercăm să fim relevanţi, să găsim chei potrivite pentru mai buna înţelegere a actualităţii europene. Şi nu uităm că ne adresăm, în acelaşi timp, unor cititori diferiţi, din tot spaţiul european.

După toţi aceşti ani, care e impactul Presseurop? Şi-a cîştigat un public?

Dacă rămînem la cifre, am putea fi un pic dezamăgiţi. Avem aproximativ 600.000 de cititori unici pe lună, ceva mai mulţi dacă îi adăugăm şi pe cei care folosesc aplicaţiile pentru mobil. Şi avem între 2,5 şi 3 milioane de pagini afişate. Dacă ne gîndim că în Uniunea Europeană trăiesc 500 de milioane de oameni, poate părea puţin. Dar acum patru ani am pornit de la zero. Chiar dacă actualitatea europeană e foarte importantă şi foarte prezentă în viaţa oamenilor, Europa e un subiect considerat „elitist“ şi complicat, deloc „sexy“. Aşa că ne bucurăm că am reuşit să captăm un public fidel şi activ – pentru că avem pe site multe comentarii interesante. Fiecare articol poate fi comentat de cititori în propria limbă, avem un sistem automatizat de traduceri, care face comentariile vizibile în toate cele zece limbi. Ne dăm seama că avem un public implicat, există o adevărată dezbatere între cititorii din diverse ţări. Aceasta este adevărata satisfacţie – faptul că am creat accesul la informaţia relevantă pe plan european şi le-am dat cititorilor posibilitatea de a dezbate. La urma urmei, Presseurop poate fi privit şi ca un laborator, un experiment în urma căruia ne-am dat seama că există o nevoie de informaţie şi de cunoaştere aprofundată a actualităţii europene. Cetăţenii din diverse ţări au acces la subiecte comune şi se arată interesaţi de astfel de subiecte.

Există, aşadar, posibilitatea de a crea un spaţiu public european?

Cred că da, dar ţinînd cont de faptul că un spaţiu public european nu-i poate interesa pe toţi europenii. E păcat că trebuie să spunem asta, dar aşa este. Au existat şi în epoci mai vechi intelectuali de anvergură europeană, în special în ambianţa unor mari capitale precum Paris, Viena sau Berlin, dar ideile lor interesau doar o minoritate. Dacă privim înapoi spre procesele de formare a naţiunilor şi de construire a democraţiilor europene, ne dăm seama că dezbaterile intelectuale din Paris, Viena, Berlin, Praga sau Bucureşti interesau puţină lume, deşi ele erau cît se poate de consistente – pentru că educaţia publicului era mai scăzută şi pentru că nu toată lumea avea acces la mijloacele de informare. Astăzi, cînd Internetul e accesibil tuturor, ne-am aştepta ca toată lumea să fie interesată de asemenea dezbateri. Dar nu e aşa. Viaţa intelectuală şi dezbaterea publică europeană – chiar dacă nivelul general al educaţiei a crescut şi accesul la informaţie e mai consistent – nu pot interesa pe toată lumea. Există bariere lingvistice şi de alt tip, nu toţi cetăţenii europeni au circulat în alte ţări, pentru a cunoaşte realităţile de acolo. Aşa încît, astăzi, cînd dezbatem chestiuni europene, sîntem, într-un fel, în situaţii asemănătoare cercurilor intelectuale de odinioară, din jurul cafenelelor pariziene sau vieneze. Sigur că mijloacele tehnice şi mass-media au evoluat, dar subiectele discutate sînt de interes pentru o minoritate. Presseurop poate fi un reper pentru dezvoltarea dezbaterii intelectuale şi politice europene. Prin reţelele sociale şi prin vorba dusă din om în om – care nu e de neglijat – reuşim să atingem parţial şi alt public decît cel care ne citeşte constant. Trebuie să fim realişti: nu spun că informaţia de calitate este adresată doar unei elite, dar e nevoie de un proces de durată pentru ca informaţia de calitate să ajungă la un public mai numeros. Am face o mare eroare dacă am crede că toţi cei 500 de milioane de europeni trebuie să fie interesaţi de aceleaşi subiecte.

În ultimii ani, de la declanşarea crizei, peste tot în Europa reapar reacţii naţionaliste şi tendinţa de a spune că „ceilalţi“ sînt de vină. Presseurop – sau alte proiecte care tind să creeze un spaţiu public european, precum Lettre Internationale sau Eurozine – pot contribui la netezirea asperităţilor?

Pentru multe ţări europene – de exemplu Portugalia, Grecia, Spania sau ţările din Est –, Europa a însemnat ieşirea din regimuri dictatoriale şi găsirea unei căi naţionale de dezvoltare. Dar în anii aceia nu se punea problema „celuilalt“ şi a spaţiului comun european. Astăzi, cînd nivelul de integrare este mai mare, nu mai e suficient ca fiecare ţară să gîndească în termenii propriei dezvoltări naţionale. Dar n-aş pune pe acelaşi plan Presseurop cu Lettre Internationale şi Eurozine. Materia din care trăieşte Presseurop o reprezintă presa cotidiană, accesibilă tuturor. Celelalte două se adresează elitelor intelectuale despre care vorbeam înainte. Lettre Internationale a fost un proiect important la vremea sa, pentru că încerca să menţină tradiţia dezbaterii intelectuale şi să unească cele două părţi ale Europei – Vestul şi Estul. Eurozine este, de asemenea, un proiect important. Dar ideile ajung, cu timpul, în ziare şi reviste accesibile unui public mai larg. Graţie Internetului, jurnaliştii, profesorii şi alţii pot citi Eurozine şi transmite mai departe ideile de acolo.

Cum vedeţi dezvoltarea proiectului Presseurop?

Linia editorială depinde de mai multe elemente de care e greu să ne îndepărtăm. În primul rînd, trebuie să menţinem în centru actualitatea europeană, motiv pentru care alte subiecte importante – de exemplu, situaţia din Siria sau din Egipt – trebuie lăsate deoparte, căci nu e rolul nostru să ne ocupăm de ele. Apoi, Presseurop s-a născut dintr-o solicitare a Comisiei Europene şi avem un caiet de sarcini. Sîntem într-o situaţie asemănătoare unei televiziuni publice, care are o misiune publică de îndeplinit. Comisia Europeană ne dă o libertate totală, nu a intervenit niciodată în linia editorială. Dar contractul care ne asigură finanţarea e clar: trebuie să urmărim actualitatea europeană. Dacă ne-am ocupa de sport sau de ultimul disc al vreunei vedete, am avea mai multă audienţă, dar nu intră în misiunea noastră. Contractul cu Comisia Europeană expiră la sfîrşitul acestui an. Comisia a publicat o cerere de ofertă la începutul verii pentru a crea un nou site care să continue Presseurop. Prin urmare, noi puteam candida (şi am fi putut să cîştigăm sau să pierdem). Din nefericire, Comisia a retras cererea la sfîrşitul lunii iulie, pentru că au existat unele critici la adresa felului în care a fost formulată. Cele patru publicaţii care realizează Presseurop sînt într-o situaţie financiară care le impune o anumită atenţie faţă de eventuale investiţii pe viitor. Aşadar, deocamdată, viitorul Presseurop e neclar pentru că nu avem certitudinea unei finanţări din partea Comisiei Europene.