Populaţia revine

Publicat în Dilema Veche nr. 403 din 3-9 noiembrie 2011
Branduirea optimismului jpeg

În urmă cu cîteva zile, Liviu Voinea, unul dintre tot mai numeroşii economişti liberali „indignaţi“ (trăiască Stéphane Hessel!), încheia un articol în Jurnalul Naţional cu o frază memorabilă: Mai lăsaţi-mă cu pieţele şi să ne concentrăm pe populaţie! Memorabilă deoarece poate cea mai importantă success story a modernităţii a fost tocmai modul în care economia a reuşit să înlocuiască „populaţia“ cu „piaţă“, convingînd apoi societatea să viseze în termeni de piaţă. Pentru a înţelege mai bine dezideratul acestei întoarceri la „populaţie“, ar fi necesar, poate, să evocăm, pe scurt, istoria acestei poveşti de succes. 

Totul a început, într-un fel, cu inventarea interesului ca primum movens, ca ceea ce Coleman numeşte engine of action. La rîndul său, această construcţie dibace a pornit de la o dilemă morală, nicidecum economică. Şi-a spus-o Montesquieu, de pildă, meditînd la norocul că oamenii, deşi pasiunile îi îndeamnă să fie răi, au totuşi interesul să fie altminteri. Imaginaţi-vă că sînteţi atacat de un grup de oameni care vor să vă omoare, pentru că sînteţi de altă religie sau de altă culoare sau din alt cartier, şi le aruncaţi un pumn de bani; interesul lor de înavuţire v-a salvat viaţa – comentează Amartya Sen. Şi-a spus-o Mandeville în a sa parabolă a albinelor: fără lăcomia fiecărei albine nu există bunăstarea stupului. Altfel spus, fără vicii private nu există virtuţi publice. În orice caz, am putea spune că economia se naşte în momentul în care Adam Smith preia această contradicţie şi o defineşte ca mecanism al „bunăstării naţiunilor“. Măcelarii sau brutarii săi nu vor decît să „sprijine producţia domestică“, mînaţi de interese private şi egoiste, dar, procedînd astfel, ei produc şi asigură bunul public, necesar tuturor – şi o fac într-un mod mult mai sigur şi mai eficient decît dacă şi-ar fi propus-o din raţiuni morale. Prin intermediul „mîinii invizibile“ a Pieţei, interesul individual şi egoist devine principalul engine of action al comportamentului economic. John Stuart Mill merge puţin mai departe, postulează „dorinţa de bunăstare“ prin care îl defineşte pe homo economicus. Acesta devine obiectul economiei, permiţînd la rîndul său autonomizarea acesteia. Treptat, îl va înlocui pe homo sapiens (sau îl va reprezenta în mod exemplar) – iar economia va deveni nu doar un domeniu autonom, ci şi unul autocratic. Interesul, iniţial propriu doar lui homo economicus, devine adevăratul engine of action al tuturor acţiunilor umane, invadează şi celelalte ştiinţe sociale, se cristalizează în paradigma alegerii raţionale şi cucereşte apoi întreaga societate pe căile combinate ale ideologiei politice a Statului şi ale persuasiunilor Pieţei. În final, el se instalează în profunzimile naturii umane ca „economie instinctuală“, cum se exprimă Becker în discursul său la primirea premiului Nobel pentru Economie: interesul devine dat genetic şi rezumă socialul, împuţinîndu-l.

Succesul uriaş al acestei construcţii, mai mult ideologice decît economice, a pus (aproape) total în umbră o altă linie de gîndire, venită mai degrabă din sociologie (dar şi de la celălalt Adam Smith, autor al tezelor complementare despre „simpatie“) şi care susţinea că interesul nu este un dat (mai mult sau mai puţin) natural, ci un produs cultural; că există diferite tipuri de interese (Max Weber le rezuma în „materiale“ şi „ideale“) şi chiar interesul economic este de feluri diferite (dorinţa de îndestulare a ţăranului este puţin altceva decît dorinţa de bunăstare a burghezului); că acelaşi interes identificabil şi comun poate avea semnificaţii individuale diferite; în fine, că, oricît ar fi el de egoist, interesul nu poate fi realizat decît cu şi prin alţii, adică în şi prin relaţiile sociale.

Pe această linie s-au dezvoltat şi cîteva paradigme alternative consistente, chiar dacă acoperite în bună parte de mainstream-ul economist. Poate cea mai atractivă dintre ele şi care ar da substanţă pledoariei lui Liviu Voinea este aceea a recunoaşterii. Aceasta îşi are originea în reflecţiile de tinereţe ale lui Hegel despre Anerkennung, a fost reluată şi adusă la zi de către filozofi precum Habermas, Taylor, Honneth, Fraser sau Ricoeur. În  ştiinţele sociale, ea este prezentă, în forme şi grade diferite, de la Tocqueville la Bourdieu, dar a devenit o preocupare şi o abordare de sine stătătoare doar foarte recent.  

Ce afirmă în mod deosebit această teorie?

Din start, paradigma recunoaşterii înlocuieşte plasarea acestui „engine of action“ în raţionalitatea combinatorie (puţin macho...) a individului, pentru a-l situa în slăbiciunea nevoii definitorii de recunoaştere mutuală a grupurilor de indivizi. Recunoaşterea este o luptă, ni se spune, presupune conflict şi soluţionarea acestuia prin apartenenţă sau excludere (o formă cutumiară veche o constituia dinamica ospitalitate-ostilitate). O luptă care se desfăşoară în domenii şi registre distincte, rezumate de Ricoeur ca iubire, dreptate şi stimă socială, fiecare cu nevoile şi angoasele sale particulare. Dacă „maximizăm“ ceva în viaţă, acesta este legitimarea, intensivă sau extensivă, a apartenenţei. Valoarea recunoscută (demnitatea) – şi nu avuţia – devine „motorul“ socialului şi criteriul său moral. Trăim pentru a fi recunoscuţi în valoarea modului nostru de a fi şi nu (doar) în capacitatea noastră de a avea.

Fără a exclude tendinţa hobbsiană de homo homini lupus din simplu optimism moral, cum spunea Simmel, şi dincolo de orice sentimentalism, pentru a vorbi precum Weber, această paradigmă are în primul rînd marele merit de a reda socialului şi subiectivităţii individuale întreaga lor complexitate, din care nu sînt omise dezinteresul, iubirea, ura sau alte dorinţe greu raţionalizabile. Din acest punct de vedere, Celălalt este într-adevăr infernul, cum pretinde Sartre, dar tot el este şi paradisul. Iar o societate decentă este aceea care ajută ca membrii săi să aibă valoare (şi nu doar preţ) în propriii ochi şi în ai celorlalţi. Omul, ca fiinţă esenţial socială, (re)devine astfel măsura tuturor lucrurilor: „populaţia“ revine...

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Sfîrşitul jocului. România celor 20 de ani, Editura Curtea Veche, 2010.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Cât vor plăti turiștii pentru o noapte de cazare în Mamaia, de 1 Mai: prețurile concurează cu cele din Dubai
Pentru minivacanța de 1 Mai, cele mai căutate stațiuni rămân Mamaia Nord și Vama Veche. Hotelierii și comercianții au majorat prețurile, concurând cu destinațiile de lux de pe planetă.
image
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Marea Britanie se confruntă cu penuria de alimente și cu creșterea prețurilor, deoarece vremea extremă legată de schimbările climatice provoacă producții scăzute în fermele locale și în străinătate, potrivit The Guardian.
image
Kremlinul cumpără Găgăuzia folosind o schemă sovietică
Într-o analiză pentru CEPA Irina Borogan, jurnalistă de investigații, și Andrei Soldatov, expert în serviciile secrete ruse arată mecanismul prin care regimul Putin cumpără în mod deschis influență în țările vecine.

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.