Pentru ziare a venit vremea muzeelor?

Publicat în Dilema Veche nr. 492 din 18-24 iulie 2013
Pentru ziare a venit vremea muzeelor? jpeg

De ce ai vizita, în vacanţă fiind, un Muzeu Internaţional al Ziarelor? Nu doar din pură curiozitate turistică (nimeni nu scapă, oricît s-ar strădui, de impulsul de a „bifa un obiectiv“), ci pentru că, aşa cum scrie pe site-ul www.izm.de – e unul dintre cele mai mari din lume şi, renovat complet şi redeschis în 2011, are o formulă de prezentare modernă şi interactivă. Şi apoi, ce poate fi mai actual, în zilele noastre, cînd presa din toată lumea nu mai ştie pe unde să scoată cămaşa (financiar vorbind, dar nu numai), decît să treci în revistă problemele presei din cele mai vechi timpuri şi pînă azi? În fiecare săptămînă, vin ştiri despre ziare care se închid, despre vechi şi prestigioase instituţii de presă care se transformă, se restructurează ori dispar, pur şi simplu.

Internationales Zeitungsmuseum din Aachen a fost fondat de Oskar von Forckenbeck, un colecţionar care a călătorit mult şi a adunat ziare din toată lumea, expunîndu-le pentru prima dată în 1886. Se zice că, plimbîndu-se, în 1854, pe canalele din Groningen, a văzut un ziar zăcînd pe fundul unei bărci de pescari şi şi-a dat seama că ziarele sînt prea valoroase pentru a sfîrşi doar ca hîrtie de împachetat peşte. Aşa a început colecţia, care, pînă la moartea sa (în 1898), a însumat 80.000 de exemplare de ziare şi 1500 de volume, donate oraşului Aachen de văduva lui Oskar von Forckenbeck. Între timp, colecţia a ajuns la peste 200.000 de exemplare şi 3000 de volume de specialitate. Nu-mi dau seama dacă fondatorul a fost un vizionar sau un tipicar, dar, în anul de graţie 2013, nici nu mai contează: colecţia există şi fizic, şi în arhiva electronică a muzeului (http://www.izmarchiv.de).

Muzeul se află într-o clădire considerată cea mai veche casă de locuit din Aachen, construită la 1495 de judecătorul Heinrich Dollart. Intrat în proprietatea oraşului din 1660, iar oraşul trecînd de-a lungul timpului sub diverse stăpîniri, edificiul a avut diferite utilizări: a fost închiriat o vreme unui negustor de vinuri, sediu al vămii în timpul ocupaţiei franceze, pe la 1800, sediu al poliţiei prusace, cartier general al trupelor belgiene de ocupaţie în Primul Război Mondial, închisoare a oraşului. Muzeul Ziarelor a fost instalat în clădire în 1931. Din 2011, totul a fost reorganizat şi adaptat epocii „2.0“.

Pagini vechi şi ecrane digitale

Cînd intri în prima sală şi vezi de-a lungul pereţilor un fel de dulapuri gri, întrerupte de cîteva ecrane digitale, îţi vine să te întrebi unde e „marfa“. Dacă eşti însă cît de cît iniţiat într-ale device-urilor interactive, cu simbolistica lor cu tot (şi cine nu e, azi? – că de-atîta interactivitate, n-avem încotro...), înţelegi că trebuie să tragi de nişte sertare, din care apar exponatele. De pildă, primele pagini ale celor mai vechi ziare apărute în Europa, puse frumos între „coperţi“ de sticlă. Sau alte ecrane digitale, pe care se derulează texte explicative şi imagini. Îţi faci, carevasăzică, meniul cum vrei, ca pe telefonul mobil, îţi „personalizezi“ traseul printre exponate. Dacă vrei să înţelegi mai bine cum devine cazul cu presa şi informaţia, poţi citi o serie de definiţii şi explicaţii sintetizate la nivelul unei bune enciclopedii: cum circulă informaţia, cum se structurează în funcţie de întrebările esenţiale (cine, ce, cînd, unde, de ce), cum influenţează publicul. Dacă vrei puţină istorie, o găseşti sub formă de timelines, scurt şi cuprinzător – că doar n-ai venit la muzeu să citeşti pagini întregi. De fapt, poţi să nu citeşti nimic, căci toate aceste informaţii şi explicaţii există şi în versiune audio. Totul bine garnisit cu imagini, reproduceri după frontispiciile sau primele pagini ale ziarelor vechi ş.a.m.d. Parcă, totuşi, e un exces de interactivitate – îmi zic, la un moment dat, dar îmi dau seama imediat că o asemenea manieră de prezentare are şanse să-i atragă pe tinerii de azi, pentru care ziarele tipărite chiar sînt, tot mai mult, obiecte de muzeu, a căror răsfoire e complicată şi cam fără sens...

Totuşi, unul ca mine – de şcoală veche, adică – nu poate să nu observe că sistemul de „sertare“ seamănă izbitor cu felul în care arăta o tipografie „tradiţională“, de dinaintea erei computerizate: literele de plumb ori formele pentru tipar se ţineau în nişte sertare asemănătoare, lucrătorul tipograf trăgea de ele cu aceeaşi mişcare pe care o face azi, în muzeu, vizitatorul interactiv... Dar probabil că o asemenea asociere e doar în mintea mea şi a cîtorva care au mai prins tiparul cu litere de plumb şi care mai ştiu ce înseamnă linotip, zaţ, zincuri etc. etc. Cine nu ştie poate afla de la muzeu, unde – evident – sînt expuse mostre din dotarea vechii meserii de tipograf, de la Gutenberg încoace. Plus cîteva explicaţii despre hîrtie şi devenirea ei, în forma simplă şi expresivă a unui copac ale cărui ramuri arată, fiecare, cîte un moment din evoluţia acestui material atît de important de dinaintea touchscreen-ului: apariţia hîrtiei igienice, a sugativei, a caietului ş.a.m.d.

Fotografii nostalgice şi optimism tehnologic

Circuitul în muzeu este organizat tematic, acordînd atenţie cîtorva probleme importante din istoria presei. În afară de arta & tehnica imprimării, mi s-a părut interesantă secţiunea dedicată cenzurii. Un perete de sticlă e acoperit cu un panou negru pe care scrie Zensiert, iar vizitatorul trebuie să apese pe un buton pentru a „elibera“, de sub ştampila cenzurii, mostre de ziare din diverse epoci. Atunci, panoul negru se ridică şi sub peretele de sticlă se derulează pagini de ziare cenzurate: din epoci mai vechi (cînd cenzura avea temeiuri religioase sau morale), trecînd prin perioada fascistă şi prin cea comunistă (apare, de pildă, coperta unei reviste satirice interzise în RDG) şi ajungînd pînă mai ieri. Cea mai nouă ilustrare a temei cenzurii este prima pagină a ziarului Nepszabadsag din 3 ianuarie 2011, după ce autorităţile maghiare au „reglementat“ presa: ziarul budapestan a titrat atunci pe prima pagină, în mai multe limbi, „Libertatea presei s-a sfîrşit“.

Alte spaţii sînt dedicate altor teme importante – de pildă, apariţiei Radioului şi Televiziunii, marii concurenţi ai presei scrise. O serie de fotografii din anii ’50-’60 le trezesc nostalgii vizitatorilor mai în vîrstă sau nedumeriri celor mai tineri: apar în ele familii întregi ascultînd, cu căştile pe urechi, radioul cu galenă, ori stînd în faţa unor televizoare cu carcase de lemn lustruit ori încastrate în complicate piese de mobilier. Era vremea cînd familia se aduna în faţa televizorului şi privea acelaşi lucru – deci aparatul TV era un factor de coeziune, ajuta la mai buna comunicare între părinţi şi copii, integra familiile în societate, „ţinîndu-le la curent“ cu problemele ţării şi ale lumii. Azi, vedem frecvent familii adunate în jurul mesei sau în aceeaşi cameră, dar fiecare butonează individual la telefonul mobil. E cazul să mai dăm vina pe televizor? Într-o oarecare măsură, da. Într-un filmuleţ de cîteva minute despre publicul german, prezentat de astă dată nu pe un ecran digital, ci pe un televizor „tradiţional“ (sau, mă rog, pe un ecran digital băgat într-o carcasă de lemn ca a televizoarelor Saturn de la noi, din vremea comunismului), cineva se „plînge“ că germanii se uită la TV, în medie, 207 de minute pe zi. Venit dintr-o ţară unde consumul TV e mult mai mare, iar tirajele principalelor ziare coboară vertiginos spre cifre cu care se puteau lăuda, mai an, gazetele unor licee sau facultăţi mai mari, n-ai ce să zici. Aşa încît constaţi, simplu, că nemţii, totuşi, mai citesc ziare şi reviste: popularul Bild se tipăreşte în milioane de exemplare, dar şi pretenţiosul săptămînal Die Zeit are cîteva sute de mii bune...

Extrem de interesant şi viu, Internationales Zeitungsmuseum din Aachen exprimă, totuşi, o anume tristeţe. Oricum am privi lucrurile, se încheie o epocă: aceea în care ziarele şi revistele tipărite (chiar şi după apariţia radioului şi televiziunii) îşi aveau locul bine fixat în practicile cotidiene ale oamenilor, agregau comunităţile umane, ţineau echilibrul între guvernanţi şi guvernaţi, aveau impact şi prestigiu. S-a (cam) terminat – cel puţin în lumea occidentală, sedusă de un optimism tehnologic nu întotdeauna justificat. În România, se termină mai repede (consecinţa înapoierii: iei „din mers“ şi pe nemestecate cel mai nou „trend“, bun sau rău). Presa pe hîrtie e pe ducă. Şi nici măcar n-avem un muzeu al presei (în afară de cel înfiinţat de poetul Petre Stoica la Jimbolia, cu mijloace modeste). Şi nici nu cred că-şi (va) bate cineva capul să înfiinţeze unul.

Foto: Staat Aachen / Peter Hinschlager

15893136202 0a2c4f1f4b c jpg
Nici o asemănare între Comisia Europeană și regimul Ceaușescu
Contextul actual face ca, după 30 de ani, românii, alături de ceilalți europeni, de această dată, să se afle în situația în care să suporte o serie de restricții de consum nepopulare și dificile care le vor afecta nivelul de trai.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
À la guerre...
Campania declanșată împotriva Amnesty International este în cel mai bun caz ineficientă, în cel mai rău – dăunătoare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știi să faci?
Spiritul ciocoismului renaşte (supravieţuieşte) viguros pe scena noastră politică şi are la bază aceeaşi congenitală inaptitudine a noilor ciocoi pentru orice meserie determinată.
Frica lui Putin jpeg
Cele șapte zile ale miracolului
Miracolele sînt prin definiție nu numai încăpățînate, ci și cad nepoftite peste gazde.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Deșteptul proștilor
Mediul cel mai propice pentru a observa legătura fascinantă dintre prost și deșteptul lui și, în consecință, mediul de viață cel mai propice pentru deșteptul proștilor este Facebook.
04 Lord and Lady Somers + Prince Michael on Eastnor Castle Terrace  1937  jpg
Istoria în turneu
Istoria este vie. Și continuă. Trebuie doar să știi să surprinzi cadrele potrivite.
Iconofobie jpeg
Ego-disecții
Ce își cunoaște omul mai bine decît proprietatea, posesiunea (simbolică sau materială) cu care generează, gradual, raporturi de consubstanțialitate?
„Cu bule“ jpeg
Ciao, ciau, ceau
Probabil că la răspîndirea formulei de salut au contribuit, în anii de după al Doilea Război Mondial, muzica și filmele.
HCorches prel jpg
Orice sat are nevoie de bătrînii săi înțelepți
Cum să-i fidelizăm și să le oferim bucuria de a mai dărui din ceea ce au acumulat o viață?
p 7 Sediul Bancii Centrale Europene WC jpg
Sfîrșitul „mesei gratuite” în Uniunea Europeană
Pînă nu demult, Banca Centrală Europeană (BCE) putea să arunce realmente cu bani, pentru gestionarea problemelor din zona euro.
Un sport la Răsărit jpeg
Fotbalul nostru trece printr-o secetă sau, dimpotrivă, băltește?
Fotbalul nostru e ca un trenuleţ electric de jucărie. Arată bine, se mişcă bine şi reproduce destul de bine realitatea.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Summit NATO la Telega
Mergînd într-o zi la unele dintre aceste băi din Telega, la Șoimu, cu toată istoria asta în cap, nu mică mi-a fost mirarea să întîlnesc niște personaje interesante.
O mare invenție – contractul social jpeg
Dincolo de costul și eficiența sancțiunilor internaționale
Sancțiunile împotriva Rusiei nu au fost suficiente pentru a o descuraja.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Țară mică fără viitor
Serbia reușește permanent să provoace dureri de cap Vestului.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A mînca sănătos
Ezit, de cînd mă ştiu, între asceză şi lăcomie, între Yoga ierbivoră şi Michel Onfray.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Hai, că ne-ați speriat, bată-vă să vă bată....
Ne-au fost suprimate drepturile? Sigur! Excesiv? Nu mă îndoiesc.
AFumurescu prel jpg
Anti-apocalipsa melcilor
Pînă la data de 31 iulie, scrisoarea adunase peste 240 de semnături de susținere, din toate colțurile lumii.
1024px Piaggio, Vespa con accessori, 1948   san dl SAN IMG 00003403 jpg
Zumzzzet de viespe
Silueta îngustă și elegantă, brațele ghidonului și sunetul pe care îl scotea noul scuter îl asemănau cu o viespe.
Iconofobie jpeg
Echilibristică metafizică
Ce enigmatic morb psiho-social poate infecta atît de grav o generație, retezîndu-i pofta de a trăi?
„Cu bule“ jpeg
Longevivi
Adjectivul „longeviv” este folosit tot mai des cu un sens extins, pentru a caracteriza nu numai durata lungă a unei vieți umane, ci și pe aceea a unei activități oarecare îndeplinite de o persoană.
HCorches prel jpg
Cum să nu mori de ciudă, cînd ai atins culmile succesului
Cred că în școli instituția psihologului școlar ar trebui să capete o mult mai mare vizibilitate și importanță.
Un sport la Răsărit jpeg
Mai există ceva de strigat pe stadioanele de fotbal?
Există o teorie imbecilă conform căreia la stadion poţi face mai orice, „nu sîntem la teatru“, e bine să existe un loc unde să se descarce flăcăii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Turismul ne e străin
Morișca merge oricum și mereu apar alți clienți fraieri.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce lipsește pe piața politică
Tejghelele vieții noastre politice, deși multicolore în aparență, sînt, de fapt, goale.

Adevarul.ro

image
Misterele celor mai spectaculoase peşteri din munţii Hunedoarei. Unde s-ar fi aflat comoara lui Decebal
Turiştii care ajung în munţii Hunedoarei pot vizita o mulţime de peşteri spectaculoase, pline de mistere. Unele au fost locuite din preistorie.
image
Şoseaua pierdută în munţi, plânsă de localnici: „În scurt timp nu o să mai admirăm peisajul minunat” VIDEO
Doar o parte din şoseaua care se afundă în munţi, pentru a lega Valea Jiului de Băile Herculane, a fost finalizată. Localnicii se plâng de starea drumului naţional.
image
O influenceriţă urmărită de milioane de fani, acuzată că şi-a ucis iubitul. Tânăra mai fusese arestată pentru că l-a agresat fizic FOTO
Courtney Clenney, în vârstă de 26 de ani, este o influenceriţă şi model OnlyFans din Statele Unite. Ea a fost arestată pentru crimă, după ce şi-a înjunghiat mortal iubitul, în timp ce se certau.

HIstoria.ro

image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.