Patrimoniu, tradiţie şi istorie

Publicat în Dilema Veche nr. 316 din 4 - 10 martie 2010
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Oare de ce colecţionăm? De unde ni se trage această pasiune de a ne înconjura de nişte obiecte care să ne „reprezinte“, pe care le simţim ca pe un fel de „bogăţie“ personală şi pe care ajungem să le numim, uneori, „patrimoniu“?

James Clifford este de părere că „o anumită «acumulare» în jurul eului sau al grupului – asamblarea unei lumi materiale, prezentarea unui domeniu subiectiv care nu este «celălalt» – este probabil universală“. Tot el arată însă că, spre deosebire de cele mai diferite „societăţi primitive“ care acumulează obiecte nu pentru a le transforma în proprietate privată, ci pentru a le dărui în nesfîrşite schimburi rituale, „în Occident, colecţionarea a devenit demult o strategie de expresie a eului posesiv, a culturii şi autenticităţii acestuia“. Iar această pasiune a crescut pînă la a deveni aproape compulsivă sub forma politicilor actuale de patrimonializare – ne spune Pierre Nora.

Există însă, cred, şi o altă linie de (relativă) continuitate, o anumită „filiaţie“ identificabilă în ceea ce s-ar putea numi

, de la acele arămuri polineziene pe care Marcel Mauss le numea

sau de la paharul de argint din familiile ţigăneşti actuale, cu care se identifică neamurile şi care trebuie să rămînă în sînul acestora, din generaţie în generaţie, şi pînă la acele obiecte-fetiş pe care le păstrăm oricare dintre noi ca „moştenire de familie“. Mai mult, această mică lume materială a obiectelor de familie este adesea expusă la loc de cinste, aproape „muzeificată“: ţăranii români, de pildă, au creat în acest scop „camera bună“, iar o anumită tradiţie citadin-burgheză a introdus relativ recent în locuinţele noastre „vitrina“. Fiecare neam ţine deci, într-un fel sau altul, la propria sa moştenire obiectuală – iar cînd neamul devine naţiune, acesta va schimba camera bună a fiecăruia cu muzeul tuturor.

Asemănările se opresc însă aici. Supus regulilor atît de diverse ale rudeniei, acest „patrimoniu domestic“ ia forme foarte diferite în diferite culturi. Este ceea ce m-a surprins încă o dată în Italia, comparînd fără să vreau patrimoniul lor cu al nostru.

Ceea ce m-a izbit totdeauna încă de la prima vedere a fost diferenţa dintre civilizaţia materială a lor (piatra) şi civilizaţia noastră materială (lemnul). Totdeauna m-am întrebat, fascinat, oare cum o fi să te naşti şi să trăieşti „în piatră“? Dincolo de aceasta însă, o astfel de diferenţă conferă şi patrimoniului o altă materialitate – şi, mai departe, o altă temporalitate. Piatra pur şi simplu dăinuie, în timp ce lemnul este fragil, piatra are continuitate în timp, iar lemnul se primeneşte periodic. Urmele patrimoniale sînt astfel şi ele diferite: chiar neglijate, cele ale pietrei tot nasc ruine impunătoare, în timp ce urmele lemnului pot dăinui o vreme cel mult ca „moaşte“ (ca în sala cu acest nume de la Muzeul Ţăranului Român, unde resturile unei micuţe biserici de lemn sînt expuse unei morţi fireşti). Mai mult însă, aceste urme diferite conferă şi o altă aşezare simbolică în durată. O psihanaliză comparativă a pietrei şi a lemnului, în maniera lui Bachelard, aşteaptă încă să fie schiţată.

Peste aceasta se aştern însă şi practici diferite ale rudeniei şi genealogiei. La noi, fiecare sat are propria sa legendă eponimă, care derivă „neamurile vechi“ ale comunităţii dintr-un număr variabil de „întemeietori“. Între această

şi prezent nu se mai interpune apoi decît amintirea bunicilor şi, eventual, a străbunicilor. Moştenirile se pierd şi ele după cel mult două, trei generaţii sau pier pur şi simplu în vremuri de băjenie. La ei, familiile aristocratice au o durată ce poate fi trasată cu precizie de-a lungul a multe secole, trasînd o

neîntreruptă, transmisă prin ştafeta primilor născuţi şi înscrisă adesea în piatra nepieritoare a reşedinţelor nobiliare ce încoronează fiecare colină. Şi la noi, şi la ei, locuinţa poate deveni muzeu, dar un

din secolul al XII-lea, de pildă, cu straturile sale genealogice suprapuse şi neîntrerupte, va arăta altfel decît o casă ţărănească de acum cel mult un secol, care reprezintă două, eventual trei generaţii şi care a fost transmutată ca atare la Muzeul Satului.

Nu în ultimul rînd, patrimoniul nostru, aşa cum a fost construit el mai ales în jurul Ţăranului, împărtăşeşte oralitatea oricărei societăţi ţărăneşti, în timp ce la ei societatea scrisului se numără cu mileniile.

Toate acestea laolaltă dau ceea ce s-ar putea numi, în termeni ideal-tipici,

Nu doar „materialitatea“ lor este diferită, dar şi – sau, poate, mai ales – consistenţa lor subiectivă, de temporalitate trăită şi de sens al duratei. Ne aflăm, în primul caz, într-un

, iar în al doilea caz în ceea ce am putea numi un

. Genealogică, scrisă şi durabilă într-un caz, moştenirea este „din moşi-strămoşi“ în celălalt caz şi trebuie să fie povestită şi re-afirmată mereu (

...) pentru ca să poată dăinui. Tradiţia pare a fi astfel timpul povestit, o poveste necesară pentru a umple discontinuităţile lemnului şi ale neamului, ale unei materii şi ale unui social care nu pot dăinui fără această poveste mereu reiterată.

Poate că de aici ni se trage şi faimosul „boicot al istoriei“, care nu este un act de negaţie, ci doar o aşezare diferită într-o temporalitate aflată într-o firească şi permanentă re-naştere. Poate de aceea mă fascinează şi pe mine catedralele „lor“ de piatră, dar iubesc tot bisericuţele „noastre“ de lemn...

Bătălia cu giganții jpeg
Onoarea și dezonoarea Legiunii de Onoare
Ce onoare mai e medalia Legiunii de Onoare dacă e oferită unor dictatori?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Fără solemnități (memorialistică)
Episoadele „omenești” de care am avut parte în neașteptatele mele experiențe ministeriale au, totuși, hazul lor, pe care mi-l amintesc cu o consistentă nostalgie și pe care le povestesc cu plăcere cînd se ivește ocazia.
Frica lui Putin jpeg
Homo mendax
Diversitatea și amploarea capacităților noastre de a minți, de a ne minți, de a-i minți pe ceilalți, de a spune falsul, intenționat sau nu, sînt uluitoare.
Richard M  Nixon and Leonid Brezhnev 1973 jpg
SALT în istorie
În urmă cu exact o jumătate de veac, în mai 1972, cele două superputeri ale Războiului Rece, SUA și URSS, au făcut un pas important și trudit din plin spre dezarmare sau, mai degrabă, spre controlul înarmărilor.
646x404 jpg
Taxe și impozite mai mari? Nu înainte de a lupta, pe bune, cu evaziunea
În legislația fiscală sînt multe exemple de tratamente preferențiale.
Iconofobie jpeg
De ce m-a enervat Churchill
Curajul nu se opune așadar numai lașității. Aceasta din urmă reprezintă forma absolută de eșec al lui, de abdicare a individului de la conduita bărbătească.
„Cu bule“ jpeg
Toxic (adică nașpa)
Dicționarele noastre nu au înregistrat încă sensurile figurate al adjectivului „toxic”, deși acestea s-au răspîndit foarte mult în ultima vreme în mass-media și în comunicarea curentă, fiind bine reprezentate în spațiul online.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Experiențe culinare norvegiene
Povestea asta cu cantina se desfășoară în spații deschise, care comunică direct cu holurile largi, în edificii cu ferestre imense sau cu pereți practic de sticlă, creînd o senzație de deschidere și de libertate,
Un sport la Răsărit jpeg
Grand Chess Tour din nou în România. Merită bucureștenii așa un turneu?
La şah nu poţi să urli, să înjuri, să acuzi arbitrul şi să pretinzi că pe Levon Aronian, de exemplu, nu îl cheamă aşa, că a folosit în mod fraudulos numele, culorile de pe cravată şi blazonul familiei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Podul de piatră
Nepăsarea față de reguli, cutume, tradiții sau istorie pare să fie ea însăși un adevărat specific local pe la noi.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Garguie, himere, căpățîni
Empatia funcționează doar cu viii. Cu morții, arareori e omul zilei empatic, iar cu cei morți demult, chiar deloc!
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pacientul rus
Rusia e tratată diferit, însă tratamentul acesta e similar cu acela aplicat unui locatar de bloc care amenință să dea foc la butelie.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Către ieșirea din ipocrizie
Administrația de la Washington a făcut eforturi majore pentru a evita scurgerile de informații cu privire la dimensiunile reale ale sprijinului pe care îl oferă ucrainenilor.
Bătălia cu giganții jpeg
Îngrijorări de Noaptea Muzeelor
E alternativa smart la ieșirea prin cluburi și discoteci.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Stupori alimentare
Urmăresc de mult, cu atenție, „bibliografia” nutriționiștilor profesioniști și, pe urmele cetățeanului turmentat care întreba mereu cu cine să voteze, întreb și eu, timid, dar tenace: „Eu ce să mănînc? Ce să beau? Cum să aleg dieta optimă?”.
Frica lui Putin jpeg
Unde-s gîlcevile de altădată?
Unde sînt certurile de odinioară precum cele dintre Ponta și Antonescu, care au condus la ruperea USL-ului?
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg
Miorița woke
Ca orice protestatar respectabil, și miorița originală se simte ignorată, așa că „iarba nu-i mai place, gura nu-i mai tace”.
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat jpeg
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat
Pentru prima oară de la nașterea SUA, o femeie avea să conducă Departamentul de Stat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Libertatea de exprimare între tirani, manipulatori, naivi, mizantropi și echidistanți
Romanul lui Vodolazkin și cartea lui Procopius din Caesarea dezvăluie, fiecare în felul său, modul în care se scrie istoria.
Iconofobie jpeg
Un menu european
Natura profundă, intimă, a ființei filologului fusese iremediabil răscolită, devastată chiar.
„Cu bule“ jpeg
Celebrul „Suplement”
E remarcabilă îmbogățirea substanțială a bibliotecii digitale a Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Acele lucruri inefabile care te fac să te îndrăgostești
Sînt la etapa națională a Olimpiadei de Lectură ca Abilitate de Viață.
Un sport la Răsărit jpeg
Oameni ca Jose Mourinho sau Ronnie O’Sullivan au început să plîngă. Ce se întîmplă?
Cu Ronnie e despre recorduri, nu-l credeţi că nu-i pasă! A egalat numărul maxim de titluri mondiale. Asta face un pic de apă în ochi.
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin jpeg
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin
„Doar victoria Ucrainei și distrugerea totală a mașinii de război a lui Putin pot aduce pacea, atît pentru Ucraina, cît și pentru estul Europei sau pentru Europa întreagă și, de fapt, pentru întreaga lume.”

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.