Papuwah
Un prieten al meu cu mult mai tînăr, anume Dan [J.] Ungureanu, mi-a trimis, deunăzi, un e-mail cu următorul conţinut: „Ghiciţi de pe lista de mai jos! Există vreo limbă papuaşă pe această listă? Care?“ Urma lista: Amara, Are, Au, Ay, Awar, Baroc, Beli, Bine, Bun, Buna, Care, Duna, Djambarrpuyngu, Foi, Gaina, Hula, Huli, Label, Labu, Lala, Lele, Mape, Mari, Molima, Mongol, Mutu, Nai, Nuc, Pare, Sera, Telefol, Umeda, Iau, Iele. – I-am răspuns cum m-am priceput: „Pare-se că există un grai papuaş pe listă, dar se cheamă, parcă, bunak, iar nu buna“. Replica lui D. [J.] U.: „Papuaşe-s toate, exceptat fiind cel australienesc.“ Replica mea: „Dragă Dan, cum de nu m-am gîndit că toate astea-s limbi?! O limbă e amară, o alta face au. A treia-i nisipoasă cum e duna (şi aspru – glasu-i, ca un glaspapir). Ay, ay cîntă a patra, dacă nu eşti awar (sic!) cu tangourile Argentinei, cărora, baroc prin educaţie, le preferi Baletul Florei de Lully. În rest, o lingua poate fi bel(l)issima. Depinde de cît o ştii de bine, de cît de bun sau bună eşti la limbi. Care limbi? Limbile străine (dar şi-a ta). Apoi, cu limba, deguşti foi de dafin, ba chiar cîte-o găină-ntreagă... Olala, la belle langue! (Oh, beautiful tongue!) Lelele, ielele pot să o aibă lungă. «Lele Lala, n-ai un nai de nuc?» Lelea scoate dinăuntrul unei mape mari naiul; cînt, şi de-atîta cîntat la nai, îmi pare că mă doare limba taninată. «De molii m-a ferit Sfîntu», zice lelea. Nu înţeleg aluzia, şi rămîn, iată, telefol ca un mongol. Acum, de umedă ce mi-este limba, gura-mi aduce cu o seră. «Hula, huli, labu», îi îngaim, ca să mă aflu-n treabă, lelei Lala. «Ce limbă-i asta?» zice ea. Eu: «Limba Djambarrpuyngu.» Ea: «Ei, aş, Djambarrpuyngu!? Asta să i-o spui lu mutu!»“
