Nu publicul a fost marele duşman al autorilor – interviu cu Constantin VICĂ

Publicat în Dilema Veche nr. 529 din 3-9 aprilie 2014
Nu publicul a fost marele duşman al autorilor – interviu cu Constantin VICĂ png

E asistent la Facultatea de Filozofie a Universităţii Bucureşti şi cercetător la Centrul de Cercetări în Etică Aplicată (http://www.ccea.ro). Şi, evident, colaborator vechi al revistei noastre. Constantin Vică vorbeşte viu şi convingător. Aşa că intru direct în subiect, cu părere de rău că spaţiul paginii nu a putut cuprinde toată discuţia.

În ultima vreme se vorbeşte foarte mult despre etică: în afaceri, în universităţi (care îşi înfiinţează comisii de etică), în spitale... De unde provine acest interes pentru un domeniu care părea mai degrabă abstract, rezervat strict gînditorilor?

Etica aplicată a început să se dezvolte în anii ’60 ai secolului trecut, în SUA, pe fondul unor tensiuni politice şi sociale. În acel moment, filozofii morali – şi nu numai – au înţeles că nu mai poţi privi lumea de la tine din fotoliu, şi-au spus că e vremea „să ne murdărim mîinile“, să iasă pe teren, precum antropologii şi lingviştii. La început au privit realitatea socială prin prisma marilor curente de gîndire din etică, apoi şi-au elaborat propriile metode şi curente. Capitalismul a trecut atunci de la faza industrială la cea postindustrială, aşa încît au apărut întrebări şi concepte noi. De pildă, cum se schimbă realitatea economică, se mai poate vorbi despre „exploatare“? Şi aşa a apărut etica în afaceri. A apărut şi bioetica. Datorită evoluţiei ştiinţei, s-a ajuns la posibilitatea de a face transplant de organe ori de a clona organisme – ceea ce, iarăşi, a condus la întrebări etice. Schimbarea atitudinii faţă de mediu – consumul de resurse e tot mai mare, poluarea de asemenea – a generat întrebarea dacă avem o responsabilitate asupra mediului, dacă trebuie să lăsăm generaţiilor viitoare un mediu curat.

Şi pentru toate acestea au apărut legi. Dar dincolo de respectarea strictă a legilor de azi, se pune şi problema etică a zilei de mîine?

Legile nu acoperă totul. Adesea sînt făcute „de sus în jos“, de nişte comisii şi nişte experţi. Etica are legături profunde cu gîndirea juridică. Astăzi însă, gîndirea juridică a devenit foarte tehnicizată, iar realitatea se bazează uneori pe sentimente morale ori pe emoţii morale, care nu pot fi cuprinse în sfera juridicului. Dreptul rămîne mereu cu un pas în urma schimbărilor sociale. Există interacţiuni care scapă mediului juridic. Etica aplicată, fiind în parte neinstituţionalizată, poate ţine pasul cu societatea. Ce nu reuşeşte uneori sistemul juridic este buna alocare a resurselor – iar aici e nevoie de privirea eticianului. Marea problemă a bioeticii, de pildă, nu e cea teoretică despre transplant, ci cui anume să-i donezi un organ, după ce criterii (a şi fost un scandal recent, pentru că o vedetă a primit cu prioritate un rinichi). De aici putem merge spre biopolitică: oare nu se urmăreşte să fim transformaţi, orientaţi către un anumit tip de comportament? Toate acestea – şi altele – nu pot fi cuprinse în totalitate de sistemul juridic.

Dar, concret, cum se pot rezolva asemenea dileme etice? De pildă, cum se poate decide dacă resursele merg în primul rînd spre tratarea unei anumite boli grave, şi nu a alteia?

Eu aş lăsa asta la nivel „local“. Adică ar trebui înfiinţate comisii de etică în spitale – formate din persoane cu experienţă medicală, dar şi morală şi juridică, din psihologi etc. Etica aplicată a venit cu o cazuistică puternică: avem numeroase cazuri, care au un caracter paradigmatic. Din ele se poate extrage o regulă de genul „cum să aloci un rinichi sau un vaccin“. Diferenţa dintre o lege şi un asemenea caz paradigmatic se vede cînd se schimbă realitatea. De pildă, ai făcut o lege privind transplantul în vreme de pace; dar poate interveni un război: ce faci, treci prin tot procesul legislativ, sau laşi la nivelul unei comunităţi să decidă cum să-şi aloce resursele în caz de război? Mai e şi o problemă de dezbatere publică: ce facem, investim în cercetare şi mai aşteptăm doi ani pentru a avea un vaccin care va rezolva o problemă, sau investim în tratamentul bolnavilor de azi?

A început să se vorbească şi la noi despre etica afacerilor. Într-o ţară coruptă, nu riscăm să facem discuţii de dragul discuţiilor?

Noi am importat un anumit fel de capitalism. Cînd apare un asemenea import, apar şi nişte falii. Şi s-a simţit nevoia la nivelul societăţii de a pune pe tapet anumite probleme care în alte ţări au fost rezolvate de ceva vreme. Probabil că cea mai importantă problemă, azi, este o etică a muncii, a relaţiei dintre cel care munceşte şi ce anume munceşte, dacă este sau nu respectată munca lui ş.a.m.d. România e la începuturi şi nu va trece prin toate etapele, capitalismul se corporatizează între timp. E îngrijorător că dispare capitalismul micului antreprenor – căci capitalismul iniţial era unul al brutarului, al croitorului, al micului atelier. Discuţia despre muncă nu mai ţine doar de legiferare şi nu e doar o problemă între angajator şi angajat, căci felul în care privim munca are efect la nivelul societăţii în ansamblu. Apoi, există o discuţie dacă marile corporaţii trebuie să pună şi ele umărul, alături de cetăţean şi de stat, la binele comun al societăţii. E suficient că îşi plătesc impozitele, sau sînt responsabile de mai mult? E un teren vast de dezbatere... De aici a apărut ideea unei responsabilităţi sociale a companiilor pe termen lung. Problema noastră este însă că multe companii multinaţionale care au venit în România au învăţat foarte repede regula locului: „a da dreptul“. Aşa că unele au dat şpagă, unii manageri au avut curajul să denunţe această situaţie, s-a ajuns uneori şi la procese. Corupţia poate fi privită şi din perspectivă etică, nu doar juridică. La noi, corupţia este prezentă în toate straturile societăţii; în Franţa sau în alte ţări, putem vorbi de cîţiva mari corupţi ori de un vreun consilier local care a avut bolul cu miere şi nu s-a putut abţine. Dar nu există corupţie profundă în spitale, în şcoli, în universităţi, la nivelul funcţionarilor publici. Care e explicaţia? Nişte ani de reglementări şi de legiferare? Sau permanenta capacitate de a discuta, de a dezbate pe această temă? Recunoaşterea celor din jurul tău ca avînd acea „agenţie morală“, capacitatea de a judeca moral şi de a acţiona în acest sens e importantă. Căci, cînd îţi dai seama că ceilalţi fac asta, că te pot chestiona şi au dreptul să o facă, încerci să te schimbi. Sau ne putem uita la nişte obiceiuri vechi ale naţiei noastre, precum acela de a da daruri la nuntă, şi apoi să aplicăm un instrument din teoria jocurilor („de ce dai ca să primeşti“) şi să vedem la ce concluzii ajungem.

Să trecem la chestiunea drepturilor de autor, asupra căreia sînt mari dezbateri etice. Tehnologia de azi permite copierea şi distribuirea rapidă a conţinuturilor (texte, muzică, filme etc.). E furt, e piratare?

Cred că ar trebui să distingem între încălcarea legii drepturilor de autor şi ce fac oamenii cînd au la dispoziţie o reţea care le oferă posibilitatea de a multiplica şi transmite mai departe. Eu cred că e bine că oamenii transmit informaţia şi cunoaşterea. Orice formă de informaţie merită să circule, astfel încît oamenii să ştie şi să-şi facă propriile opinii. E corect? Din punct de vedere legal, nu. Din punct de vedere moral? Dacă, de exemplu, un om transmite mai departe ceea ce vorbim noi acum (n. red.: interviul a avut loc într-o emisiune transmisă pe adevarul.ro), în celălalt capăt de lume, titrat în engleză, pentru că i-a plăcut şi crede că şi alţii ar merita să vadă asta, el nu îşi însuşeşte emisiunea, nu spune că e a lui, nu ne privează de dreptul moral asupra „operei“. Cel mult ne privează de un drept patrimonial. Mediul digital, prin natura lui, îi împinge pe oameni să copieze şi să transmită mai departe un conţinut care le-a plăcut.

Dar, din perspectiva producţiei culturale, autorii sînt privaţi de drepturile lor dacă oamenii, în loc să meargă să le cumpere cartea, filmul sau discul, fac mai multe copii şi le oferă prietenilor...

Autorii depun un efort pentru a crea şi, în urma acestui efort sînt îndreptăţiţi la ceva. Dar nu sînt îndreptăţiţi cu necesitate la beneficii materiale. Să nu uităm că în istoria culturală nu publicul a fost „marele duşman“ al autorilor (nici măcar publicul de azi, care îşi trage cartea la copiator sau o scanează şi o dă mai departe, în loc să o cumpere), ci editorii şi tipografii. Dreptul de autor a apărut în urma conflictului dintre ghilda autorilor şi ghilda tipografilor şi editorilor, de la faptul că autorul îşi vindea cartea o dată, iar tipograful o putea vinde de sute de ori, de-a lungul întregii vieţi. O regină a Angliei a zis că nu e corect, şi aşa au apărut primele reglementări.

Astăzi însă problema multiplicării şi distribuirii cu ajutorul noilor tehnologii se pune nu atît pentru cărţi, cît pentru muzică, filme şi software – nişte industrii puternice, în care circulă foarte mulţi bani...

Industria de film are nevoie de piraterie, azi, pentru că e cel mai bun mod de a vedea ce merge şi ce nu merge pe piaţă. Cinematograful e un tip de experienţă aparte – un ecran fabulos, un sistem complex de sonorizare... Acum, cele mai „piratate“ filme (termenul e impropriu) sînt cele care fac şi cele mai mari încasări. În muzică, din ce în ce mai mulţi artişti se duc la o „instituţie“ precum Pirate Bay şi spun „aceasta e muzica noastră şi vrem s-o oferim gratuit, pentru că ştim că astfel va ajunge peste tot în lume“. După care, dat fiind că devin cunoscuţi, pot cîştiga bani foarte mulţi din concerte. N-aş vrea să se creadă însă că acest fenomen al descărcărilor ilegale este cel care va distruge cultura. Nu. Cultura poate fi distrusă de manageri idioţi. Cultura se distruge atunci cînd îţi propui să cîştigi mai mult decît face. Sau cînd vrei neapărat să impui anumite modele şi anumite vedete. 

(fragmente dintr-un interviu care poate fi urmărit integral pe live.adevarul.ro)

Foto: L. Muntean

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Câți ani de pușcărie riscă românul acuzat de trădare
Conform articolului 394 din Codul Penal, Alexandru Piscan, care este acuzat că a desfășurat activități de spionaj în beneficiul Federației Ruse, vizând obiective militare românești și NATO, poate înfunda pușcăria ani grei.
image
Anchetă extinsă în cazul Coldea: sunt vizați și Alexander Adamescu și Mihai Tufan. „Șeful cel mare”, fondator al „statului paralel”
Anchetă a fost extinsă în dosarul generalilor SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, fiind cercetate fapte de corupție în legătură cu firme controlate de către oamenii de afaceri Bogdan Alexander Adamescu și de către milionarul Mihai Tufan.
image
Pățania ciudată a unui șofer băut din Neamț. A făcut accident exact în momentul în care polițiștii îi făceau semn să tragă pe dreapta
Acţiunile poliţiştilor din Neamţ, pentru combaterea evenimentelor nedorite din traficul rutier, s-au soldat cu depistarea mai multor şoferi care erau băuţi la volan, întocmindu-se dosare penale

HIstoria.ro

image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.
image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.