Note informative despre ce trăiesc citind

Publicat în Dilema Veche nr. 422 din 15-21 martie 2012
Propunere de monitorizare jpeg

● 10 februarie – 20 februarie 2012. Citit, pentru a patra oară, Demonii, în întîmpinarea – cum s-ar fi spus odinioară – alegerilor din Rusia. Nimic nu se poate înţelege din ce se întîmplă acolo, nimic din ce mi s-a întîmplat în ultimii 50 de ani nu pot înţelege fără demonii aceştia, apăruţi în 1871, la doar doi ani după Educaţia sentimentală (1869). Sîntem cîţiva care, fără Flaubert şi Dostoievski, nu putem discuta educaţia noastră sentimentală.

● 16 februarie. Cîndva, greva din ’33, de la Atelierele CFR Griviţa. Se rîde şi azi de sirena lui Roaită. Ea a existat: în Întoarcerea din rai a lui Eliade, sirena de la Ateliere îl însoţeşte pe Emilian, violîndu-şi servitoarea, „un strigăt de panică, neîntrerupt, metalic, dîrz, ca un ţipăt de moarte, ca o chemare în ajutor... Sînt închişi acolo, probabil se luptă, şi eu... o scîrbă cumplită de sine... violul acesta fără nici un sens, sadismul acesta de nevropat slav sau ibsenian, de ce-am făcut toate acestea?... Nu era comunist. De fapt, nici acum nu se simte comunist, nu citeşte doctrină comunistă şi nu se interesează de cele ce se petrec sau s-ar putea petrece în Rusia. Îi e complet indiferent cine face revoluţia: comuniştii, socialiştii sau naţionaliştii... Singurul sens pe care îl mai poate da vieţii este acesta, al revoltei şi responsabilităţii, al împotrivirii contra ticăloşiilor şi murdăriilor din jurul lui... Ura care creşte neîncetat, împotriva oricărui parvenit, sau simplu bogat, sau şef politic.“ Niciodată nu mi-am ascuns că, în adolescenţă, am devenit de stînga, mulţumită şi revoltei antiburgheze din romanele lui Eliade.

● 17 februarie. Din Demonii, despre micii fanatici: „Ei nu pot înţelege deloc slujirea ideii altfel decît identificînd-o cu propria persoană care, după părerea lor, exprimă această idee. Erkel, cel sensibil şi bun, putea fi cel mai insensibil dintre criminalii care se năpusteau asupra lui Şatov, şi fără nici un fel de ură personală, fără să clipească din ochi, ar fi fost prezent la uciderea lui.“ Numai cei care au trecut – şi mai sînt în viaţă – prin fanatismele de dreapta şi de stînga pot înţelege adevărul integral din această caracterizare, în care abisală este „absenţa, în crimă, a unei uri personale“. Dar cine mai e dispus azi să-şi recunoască fanatismul politic?

● 21 februarie – 24 februarie. Citit Povestire despre Sónecika (traducere de Janina Ianoşi, Editura Contemporanul, 2011), a Marinei Ţvetaieva – unul dintre ultimele ei texte (1937), copleşit de amintirea anului 1919, la Moscova, cînd se împrietenise frenetic, incandescent, cum îi era stilul în toate, de o mai tînără artistă, această Sonia Holliday, şi cu un actor, Volodia, care se îndrăgosteşte, tăcut, de amîndouă femeile. Ca de obicei la Ţvetaeva, nu mai ştii cît e prietenie şi cît amor, cîtă poezie şi cîtă proză, deşi ea susţine că nu a întîlnit proză, în viaţa ei, nici cît o coadă de mătură. Întrebarea şoc – fără de care nu concep o carte bună – este aceea a ei către Volodia: „Ştii pentru ce există poeţii? Pentru ca să nu-ţi fie ruşine (sublinierea mea) să spui – lucruri mari“.

● 26 februarie. În cinstea sosirii lui Amos Oz la Bucureşti, încep ultimul său roman, publicat la Humanitas, în 2011, Odihnă desăvîrşită (traducere de Marlena Braester). Şoc la pagina 119 – în monologul interior al unuia dintre eroii principali, un bătrîn ştab sionist, dur şi rigid în familie şi în politică: „Inimă proastă, pînă cînd te vei ruşina (sublinierea mea) de poezie?“. La doar două zile distanţă, coincidenţa ruşinii în cele două texte mă electrocutează – e permanenta şi prea moderna teamă de orice este patetic în viaţa noastră. De cînd nu mai gîndim în „lucruri mari“, în idealuri, de cînd nu mai simţim poetic, de cînd nu ne-a mai străbătut un vers, ca odinioară, cînd – precum zicea Vianu – iubeam ca în Eminescu: „Atît de fragedă, te-asemeni...“, „să-ţi cer un semn, iubito...“. Inimă proastă cum sînt, prefer deodată să fiu autoironic şi să trimit mulţumiri secţiei literare din Serviciul Mondial de Organizare a Coincidenţelor, care pune la cale doar evenimente de lectură intense ca un seism, ca o tornadă, ca o vijelie. Autoironic? Lamentabilă pudoare.

● 27 februarie. Ca de obicei, evit să mă găsesc în public cu scriitorii mei preferaţi, să-i văd dînd interviuri, în conferinţe de presă, şi nu mă duc la Ateneu pentru Oz, nici la ICR, acceptîndu-mi propria timiditate, ca să-i zic aşa; aflu însă, de la o bună prietenă, că iubitul ei, un necunoscut, ţine cel mai mult, din opera lui Oz, ca şi mine, la romanul Fima; sînt cele mai tăcute şi rapide împrieteniri, acelea cu necunoscuţii care adoră Lucien Leuwen, Pnin, Fima – acest tandru zăpăcit telavivian, care se autoproclamă, în gînd, ca prim-ministrul unui guvern aflat în îndelungi negocieri de pace cu palestinienii.

● 29 februarie. Aflu, dintr-un interviu al României literare, că Oz a primit mesaje furibunde ale unor israelieni, indignaţi că el ar fi trimis o carte de-a lui unui lider palestinian prizonier într-o închisoare din Israel; să nu-l privim idilic pe Oz, îmi spun, citind romanul lui, după ce a declarat, scandalos, că ura şi conflictul din zonă nu sînt între buni şi răi, ci între buni şi buni; numai celebritatea lui literară îl apără de mînia micilor şi marilor fanatici ai locului.

● 2 martie. Poate că cea mai consistentă „urmă“ lăsată de vizita lui Oz este un articol din Gazeta sporturilor (!), al lui Cătălin Tolontan, care, discutînd despre conflictul dintre suporterii contestatari şi ştabii Federaţiei de Fotbal, invocă, în final, o celebră idee a israelianului: „Îmi iubesc ţara, chiar cînd nu pot s-o sufăr“.

● 5 martie. Putin cîştigă „normal“ alegerile, fiind pe cale să realizeze, cumva, ideea demonicului Verhovenski: „Aici avem nevoie de o voinţă măreaţă, de idolatrie despotică...“ Trăiesc, totodată, o situaţie neverosimilă timp de peste 70 de ani, de la Revoluţia din Octombrie la dispariţia Uniunii Sovietice: Partidul Comunist, aflat în opoziţie, denunţă fraudele acestor alegeri, fiind acuzat că, astfel, face jocul puterilor occidentale, care se amestecă în afacerile interne ale Rusiei. În viaţa mea este tot mai puţin loc pentru neverosimil.

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Inamicul
Occidentul începe, încet-încet, să abandoneze iluziile că Rusia poate fi tratată altfel decît ca inamic.
Bătălia cu giganții jpeg
Și-am încălecat pe-o șa...
Au trecut 23 de ani de cînd am intrat pentru prima dată în redacția Dilemei.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Comunicare fără comunicare
Abilitatea de a perora fără să spui nimic e, pare-se, înzestrarea obligatorie a cuiva care vrea să-și asigure o carieră publică de succes.
Frica lui Putin jpeg
Monoteisme
Politeismul este relativ favorabil toleranței și pluralismului.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
De ce enervează claritatea morală și pe unii, și pe alții
Claritatea morală nu e limpezimea conștiinței emitente, ci limpezimea privirii asupra realității.
Hong Kong 1868 jpg
Hong Kong
În 1898, Marea Britanie și China au semnat un tratat prin care celei dintîi i se concesiona pentru încă 99 de ani orașul-port.
p 5 WC jpg
Cine și cum luptă cu inflația
Inflația nu este decît o „taxă” pe care o încasează statul și mediul economic și o plătesc consumatorii.
Iconofobie jpeg
Mă mir fără a fi uimit
Surpriza spirituală, generată de o realitate care te fascinează, îți stîrnește, instantaneu, curiozitatea, interesul adînc și, apoi, apetitul pentru cunoașterea ei.
„Cu bule“ jpeg
Șaiba
Nu știm exact cînd și de ce tocmai „șaiba” a devenit, în româna colocvială, emblema depreciativă a muncii manuale grele.
HCorches prel jpg
Un salut din Vama Veche
Am scris de multe ori despre nevoia schimbării grilelor de lectură, despre nevoia de a deschide, prin textele propuse spre studiu, căi de acces spre dezvoltarea personală și spre experiența cotidianului, despre nevoia de a folosi aceste texte în cheia valorilor contemporaneității.
p 7 jpg
Calea spre premodernitate a Rusiei
Putin „e chipul unei lumi pe care mintea occidentală contemporană nu o înțelege“.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Avort
Interzicerea avorturilor nu era o simplă lege restrictivă, ci devenise un instrument de represiune, de șantaj și teroare.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.

Adevarul.ro

image
Experienţa unui turist în Cluj: „Nu pare din România. Arată într-un fel... “
Un turist a relatat impresiile sale după ce a vizitat Clujul şi spune că oraşul arată diferit de alte localităţi din România. Turistul a făcut mai multe remarci şi a explicat ce l-a impresionat.
image
METEO Vin furtuni violente. Ce zone vor fi afectate, când scăpăm de valul tropical
Deşi temperaturile scad uşor, căldura extremă face ravagii în România. După valul de aer tropical, meteorologii anunţă furtuni violente.
image
Reacţia neaşteptată a doi şoferi ucraineni în faţa unui român. „Mi s-a făcut pielea de găină, n-am ştiut ce să răspund“
Un şofer român a povestit cum a decurs întâlnirea neaşteptată cu doi ucraineni la Berlin, într-o parcare. Cei doi au avut o reacţie emoţionantă atunci când au aflat că au în faţă un român.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.