Note informative către Serviciile multilateral specializate

Cred că ar trebui să vă intereseze marele succes de care se bucură, printre bipezi, osteoreparatorul, antiinflamatorul şi rubefiantul Osteocicatrat-gel, pe tubul căruia stă scris, cu majuscule, că e numai pentru uz veterinar şi anume pentru cîini şi pisici; ţin să subliniez că şi mie, personal, mi-a făcut bine, mai ales că îmi place alternanţa vocalelor şi consoanelor sale care au ceva din melodia aceea „La cucaracha“.

● Alaltăieri, la un stop, aşteptînd lumina verde, un domn îi explica unei doamne că sîntem „o ţară de intermediari“. Poate că o să vă pară neinteresant, dar nu e – după părerea mea.

● Mă simt dator să vă comunic că trei dimineţi la rînd, m-am trezit – şi nu-mi pot explica de ce – avînd în minte un singur nume: El Baradei, savantul egiptean – dacă nu ştiţi – care a condus agenţia internaţională pentru controlul energiei atomice.

Ieri m-a oprit un confrate – fost redactor-şef al unei reviste pentru pionieri – care a ţinut să-mi spună că există, într-o editură bucureşteană, un roman al unui tînăr absolvent de teologie şi care, obsedat de „actuala nebunie mistico-sexuală“, conţine două capitole: unul în care Dumnezeu îi învaţă sex pe Adam şi Eva, iar în celălalt se descrie amănunţit cum pătrunde Duhul Sfînt în Fecioara Maria. El mi-a cerut să transmit urgent această informaţie preşedintelui Uniunii Scriitorilor; l-am refuzat şi m-a înfierat pe loc ca pe unul dintre „inconştienţii care susţin că talentul îşi poate permite orice“. Nu m-am întins la vorbă cu el, dar nici nu mă simt vinovat.

● Mi-a făcut o foarte puternică impresie pianista Anna Winitskaya pe care am ascultat-o, la Mezzo, interpretînd studiul nr. 10 op 1 de Chopin. l Deşi sper că a ajuns la cunoştinţa dvs., nu mă simt deplasat dacă vă reamintesc că prin analize ADN s-a descifrat şi misterul vieţii lui Tutankhamon.

● Nu mă tem că v-aş putea deveni suspect dacă ridic următoare întrebare: rezonabilitatea e azi o formă de disidenţă? La ce? La cine? 

P.S. (adică Pe Scurt): La 26 martie 2010, un prieten a suferit o depresie care se menţine pînă azi, deoarece a sunat-o, ca în fiecare an, pe femeia de care se îndrăgostise în urmă cu 55 de ani, exact în ziua aceea, iar dînsa s-a enervat foarte tare şi i-a strigat: „Adică vrei să-mi arăţi că ai memorie...? De-aia mă suni din an în Paşte?“ şi i-a închis telefonul. Nu a chemat Salvarea – pentru el nu există salvare –, dar nici nu a vrut să mă asculte cînd, încercînd să-l liniştesc, i-am explicat că e un prost, incapabil, la vîrsta lui, să înţeleagă ce-i o declaraţie de dragoste ca a ei. De două săptămîni nu ne mai vorbim. Nu ştiu dacă să fiu îngrijorat de starea lui. Supun cazul atenţiei dvs. Sau nu vă pasă? Nu ştiu, de asemenea, cărui Serviciu să mă adresez, dar pentru mine orgoliul este cu atît mai violent şi mai inteligent cu cît tace mai tenace.


● Accept să fiu ascultat şi pe fix, şi pe mobil, totuşi eu nu mă pot despărţi de două fraze ale acelei orînduiri „ilegitime şi criminale“: „să nu fii original cu orice chip!“ şi „să nu generalizăm pripit“.

Mă văd silit să protestez la ideea – tot mai insistentă în articole şi discuţii – conform căreia deşănţatul cult al personalităţii lui Ceauşescu a fost opera intelectualilor, îndeosebi a scriitorilor oportunişti şi laşi, organele de partid, Securitatea, cenzura neexercitînd nici o presiune asupra lor. Cu ultimele rezerve de bună-cuviinţă, consider că se promovează o porcărie.

● Dacă zilele trecute nu v-am putut explica de ce m-am trezit în trei dimineţi consecutive cu numele lui El Baradei în minte, trebuie să vă comunic şi de ce aseară am adormit îngînînd îndelung valsul trist al lui Brahms. Am văzut-o pe Ingrid Bergman în Vă place Brahms? şi mi s-a părut la fel de minunată ca în Casablanca, film cu care nu obişnuiesc – în cultura naivităţii mele – să fac comparaţii.