Notă informativă dintr-o fandacsie

Viaţa mea e strîns legată de existenţa blocurilor de gheaţă, sînt prizonierul unei anumite imagini cu privire la aceste enormităţi făurite şi puse în circulaţie de natura, zice-se, impasibilă;  eu văd în aisberguri, monstruoase şi fascinante vise ale firii, uriaşe modelări ale nebuniei ei, o transfigurare fantastică a norilor, a cutremurelor şi a pustiurilor ei într-o îngheţare albă, mată şi vrăjită. Aşa stînd lucrurile, aşa plutind munţii de gheaţă, nu pot să nu mă gîndesc la viaţa şi deci la moartea lor.
Nu toţi se ciocnesc de Titanicuri. 
Nu toţi omoară oameni şi dobitoace. 
Nu toţi provoacă nenorociri şi groază. 
Mulţi, poate cei mai mulţi, sînt paşnici, liniştiţi, tăcuţi şi închişi într-o glacială înţelepciune. 
Mulţi se topesc în liniştea oceanică. 
Mulţi mor în pustia rece a lucrurilor. 
Mulţi dispar într-o totală indiferenţă a propriei naturi ai cărei fii sînt. 
Din cînd în cînd însă, cîte unul, simţind dispariţia vreunui semen de-al său, emite o lacrimă pe chipu-i de gheaţă,  
semn că şi el începe să se topească şi să agonizeze. 
Nici un om nu vede lacrimile indescriptibile ale blocurilor de gheaţă rămase încă în viaţă, secretate în memoria fraţilor lor. 
Cu acelaşi simţ al exagerării care nu mă părăseşte în pofida atîtor fapte care ar fi trebuit să mă lecuiască,  
nu pot să nu văd aceste lacrimi ale unui gheţar tăcut la moartea altui gheţar plecat să se transforme în nori, ploaie şi – la capătul drumului – în grîu şi, poate, chiar în acea rapiţă, socotită de unii, cîndva, un moft. 
Cred că la dispariţia unui aisberg, lacrimile altui gheţar taciturn ajung să se exprime omeneşte,  
aşa cum în basme arbori încremeniţi din duhoarea unui duh al răului înfloresc deodată şi se transformă în prinţi mirifici ai demnităţii şi curajului uman. 
Prevăd că nu-i departe ziua cînd omul – capabil, ce e drept, de catastrofe mai mari decît cele pricinuite de aisbergurile unanim blestemate şi hulite – va ajunge în măreţia sa, şi ea, totuşi, indiscutabilă (să fim drepţi), 
să descifreze şi să se emoţioneze de lacrimile blocurilor de gheaţă paşnice, înţelegîndu-le suferinţa, 
după cum a ajuns să priceapă şi să dezlege tainele şi mesajele din ciripitul păsărelelor din copacii primăverii. 
Stimaţi domni şi stimate doamne din serviciile multilateral dezvoltate, sper să nu fiu acuzat de apolitism, la capătul acestei comunicări despre fandacsia care mi-a trecut recent prin minte. După ce am trăit o viaţă întreagă între atîtea blocuri şi de beton, şi de interese, unele mai glaciale decît celelalte, există şi o politică a fandacsiei. Sînt convins că o veţi descifra.