Noiembrie 1996, cu codul: "Iubito, învaţă-mă filozofie"

Stimaţi documentarişti şi documentariste din Serviciile Multilateral Dezvoltate;

Un impuls impur – a fi util şi futil – mă îndeamnă să deschid ceea ce numesc jurnalul meu public (pe cel intim mă feresc dîrz să-l folosesc) şi să vă pun la dispoziţie unele date ale vieţii interne şi externe din urmă cu fix 15 ani – şi anume prima jumătate a lunii noiembrie 1996.

Pe plan extern (respectînd stilul din Evenimentul zilei)

Agenţia Reuters transmite că o eventuală invazie extraterestră ar fi fost ideală în ziua de 5 noiembrie cînd „întreaga Federaţie Rusă aştepta cu sufletul la gură dacă Boris Elţîn va supravieţui operaţiei pe cord deschis“, iar în Statele Unite aveau loc alegerile prezidenţiale. Ambele puteri se aflau astfel „în afara controlului, dar marţienii au ratat această ocazie“.

Totodată, în China situaţia liderului Deng Xiao Pin era neclară; el nu mai apăruse în public de ani de zile şi, în pofida asigurărilor oficiale, se zvonea că, dacă nu este mort, atunci avea cel puţin un picior în groapă. În Japonia, premierul Hashimoto se străduia din răsputeri să formeze un guvern minoritar. În Marea Britanie, premierul John Major era preocupat de demiterea omoloagei sale pachistaneze, Benazir Bhuto. În Germania, cancelarul Helmut Kohl se concentra pentru întîlnirea guvernamentală în cadrul căreia trebuia să explice soluţiile sale la reducerea deficitului bugetar. În Franţa, preşedintele Chirac analiza situaţia din Zair, unde urma să fie expediată o forţă militară care să asigure securitatea refugiaţilor rwandezi.

La 9 noiembrie, se consemna – conform declaraţiilor lui Michael DeBackley, cardiologul american din echipa de medici de la Kremlin – că inima lui Boris Elţîn va ţine pînă la viitoarele alegeri din anul 2000, el refăcîndu-se foarte bine; i se recomanda, în caz că peste trei luni vrea să joace tenis – să consume mîncăruri cu conţinut redus de grăsimi şi să bea alcool doar în ocazii speciale.

Pe plan intern – subiectul dominant: alegerile prezidenţiale, al doilea tur (17 noiembrie) între Ion Iliescu şi Emil Constantinescu. În săptămîna 10-17 noiembrie am decupat:

Profilul candidatului: Emil Constantinescu superior la capitolele „apropiat, hotărît, cinstit, asigură protecţie socială, compasiune, încredere“. Ion Iliescu superior „în problemele economice, bun politician, simpatic, experienţă“; la rubrica stranie „este ca noi“ – egalitate.

Din Ziua: „Se va fura cum nu s-a furat niciodată în România, din 1946 încoace, se va fura cu ştampila, cu buletinele de vot, se va fura cu urna, cu procesele-verbale, cu navetiştii, cu voturile anulate, cu nereprezentaţii, cu viii şi cu morţii, cu sondajul IRSOP, cu televizorul şi, mai presus de toate, se va fura ca-n codru cu ajutorul programului de pe calculatorul central“...

Reclamă pentru Nokia 9000 Comunicator: „O întrebare pe zi: De ce BIRTA – NOKIA? Răspuns: Emil Constantinescu. Nu suferă de «Pesederizare»“.

Titlu la 14 noiembrie: „Puterea vrea să scoată tancurile în stradă“. Conţinut: „Actualul preşedinte pesederist vrea mobilizare generală, scoaterea tancurilor pe străzi în demonstraţii de forţă împreună cu transportoare blindate şi trageri cu muniţie de manevră... Manevra pe care o încearcă Ion Iliescu vrea să inducă teama că va fi declanşat un război civil dacă pierde alegerile. Pînă acum, Statul Major al Armatei s-a împotrivit cu fermitate la planul electoral al cotroceanului“. (Pe colţul tăieturii, găsesc această însemnare personală: „Devine urgent să recitesc Kir Ianulea“.)

Titlu la 15 noiembrie: „Tab-urile au fost scoase pe autostradă“. Supratitlu: „O posibilă tentativă disperată de a intimida populaţia nedecisă înaintea votului de duminică“. Subtitlu: „Sînt lansate zvonuri că SRI şi SPP vor da o lovitură de stat. Virgil Măgureanu tace suspect“.

19 noiembrie. Agenţia Reuters transmite din Bucureşti: „Iliescu şi-a acceptat înfrîngerea cu demnitate, acest lucru îl recunosc chiar şi criticii săi. El şi-a luat angajamentul să asigure o tranziţie lină a puterii, care ar putea să aibă loc în decurs de cîteva zile. Pînă acum, în România nu a existat procedeul schimbării democratice a unui conducător. Preşedintele Ion Iliescu stabileşte astfel o premieră, remiţînd puterea succesorului său reformist, performanţă pe care nici unul din predecesorii săi la cîrma ţării nu au putut-o realiza“. (Pe colţul ştirii, o altă însemnare personală: „Iubito, învaţă-mă filozofie“.) 

Poate că secţia dumneavostră de documentare nu deţine aceste date şi atunci contez pe ideea de a vă provoca un sentiment de melancolie responsabilă; dacă le posedaţi, mă gîndesc că veţi fi capabili să le citiţi cu acel surîs de care – să nu ne ascundem – duceţi lipsă de multă vreme. În fine, dacă nu – nu.