Noiembrie 1996, cu codul: "Iubito, învaţă-mă filozofie"

Publicat în Dilema Veche nr. 405 din 17-23 noiembrie 2011
Propunere de monitorizare jpeg

Stimaţi documentarişti şi documentariste din Serviciile Multilateral Dezvoltate;

Un impuls impur – a fi util şi futil – mă îndeamnă să deschid ceea ce numesc jurnalul meu public (pe cel intim mă feresc dîrz să-l folosesc) şi să vă pun la dispoziţie unele date ale vieţii interne şi externe din urmă cu fix 15 ani – şi anume prima jumătate a lunii noiembrie 1996.

Pe plan extern (respectînd stilul din Evenimentul zilei)

Agenţia Reuters transmite că o eventuală invazie extraterestră ar fi fost ideală în ziua de 5 noiembrie cînd „întreaga Federaţie Rusă aştepta cu sufletul la gură dacă Boris Elţîn va supravieţui operaţiei pe cord deschis“, iar în Statele Unite aveau loc alegerile prezidenţiale. Ambele puteri se aflau astfel „în afara controlului, dar marţienii au ratat această ocazie“.

Totodată, în China situaţia liderului Deng Xiao Pin era neclară; el nu mai apăruse în public de ani de zile şi, în pofida asigurărilor oficiale, se zvonea că, dacă nu este mort, atunci avea cel puţin un picior în groapă. În Japonia, premierul Hashimoto se străduia din răsputeri să formeze un guvern minoritar. În Marea Britanie, premierul John Major era preocupat de demiterea omoloagei sale pachistaneze, Benazir Bhuto. În Germania, cancelarul Helmut Kohl se concentra pentru întîlnirea guvernamentală în cadrul căreia trebuia să explice soluţiile sale la reducerea deficitului bugetar. În Franţa, preşedintele Chirac analiza situaţia din Zair, unde urma să fie expediată o forţă militară care să asigure securitatea refugiaţilor rwandezi.

La 9 noiembrie, se consemna – conform declaraţiilor lui Michael DeBackley, cardiologul american din echipa de medici de la Kremlin – că inima lui Boris Elţîn va ţine pînă la viitoarele alegeri din anul 2000, el refăcîndu-se foarte bine; i se recomanda, în caz că peste trei luni vrea să joace tenis – să consume mîncăruri cu conţinut redus de grăsimi şi să bea alcool doar în ocazii speciale.

Pe plan intern – subiectul dominant: alegerile prezidenţiale, al doilea tur (17 noiembrie) între Ion Iliescu şi Emil Constantinescu. În săptămîna 10-17 noiembrie am decupat:

Profilul candidatului: Emil Constantinescu superior la capitolele „apropiat, hotărît, cinstit, asigură protecţie socială, compasiune, încredere“. Ion Iliescu superior „în problemele economice, bun politician, simpatic, experienţă“; la rubrica stranie „este ca noi“ – egalitate.

Din Ziua: „Se va fura cum nu s-a furat niciodată în România, din 1946 încoace, se va fura cu ştampila, cu buletinele de vot, se va fura cu urna, cu procesele-verbale, cu navetiştii, cu voturile anulate, cu nereprezentaţii, cu viii şi cu morţii, cu sondajul IRSOP, cu televizorul şi, mai presus de toate, se va fura ca-n codru cu ajutorul programului de pe calculatorul central“...

Reclamă pentru Nokia 9000 Comunicator: „O întrebare pe zi: De ce BIRTA – NOKIA? Răspuns: Emil Constantinescu. Nu suferă de «Pesederizare»“.

Titlu la 14 noiembrie: „Puterea vrea să scoată tancurile în stradă“. Conţinut: „Actualul preşedinte pesederist vrea mobilizare generală, scoaterea tancurilor pe străzi în demonstraţii de forţă împreună cu transportoare blindate şi trageri cu muniţie de manevră... Manevra pe care o încearcă Ion Iliescu vrea să inducă teama că va fi declanşat un război civil dacă pierde alegerile. Pînă acum, Statul Major al Armatei s-a împotrivit cu fermitate la planul electoral al cotroceanului“. (Pe colţul tăieturii, găsesc această însemnare personală: „Devine urgent să recitesc Kir Ianulea“.)

Titlu la 15 noiembrie: „Tab-urile au fost scoase pe autostradă“. Supratitlu: „O posibilă tentativă disperată de a intimida populaţia nedecisă înaintea votului de duminică“. Subtitlu: „Sînt lansate zvonuri că SRI şi SPP vor da o lovitură de stat. Virgil Măgureanu tace suspect“.

19 noiembrie. Agenţia Reuters transmite din Bucureşti: „Iliescu şi-a acceptat înfrîngerea cu demnitate, acest lucru îl recunosc chiar şi criticii săi. El şi-a luat angajamentul să asigure o tranziţie lină a puterii, care ar putea să aibă loc în decurs de cîteva zile. Pînă acum, în România nu a existat procedeul schimbării democratice a unui conducător. Preşedintele Ion Iliescu stabileşte astfel o premieră, remiţînd puterea succesorului său reformist, performanţă pe care nici unul din predecesorii săi la cîrma ţării nu au putut-o realiza“. (Pe colţul ştirii, o altă însemnare personală: „Iubito, învaţă-mă filozofie“.) 

Poate că secţia dumneavostră de documentare nu deţine aceste date şi atunci contez pe ideea de a vă provoca un sentiment de melancolie responsabilă; dacă le posedaţi, mă gîndesc că veţi fi capabili să le citiţi cu acel surîs de care – să nu ne ascundem – duceţi lipsă de multă vreme. În fine, dacă nu – nu.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

sudoku jpg
Provocarea zilei pe „Adevărul”: Sudoku îți pune la încercare logica și atenția. Poți completa corect întreaga grilă?
„Adevărul” aduce pe telefon și computer una dintre rubricile îndrăgite ale ediției tipărite. „Jocurile zilei” le oferă cititorilor, zilnic, provocări de atenție, cultură generală și spirit de observație, potrivite atât pentru o pauză de la serviciu, cât și pentru momentele de relaxare.
elon musk gettyimages jpg
Democrații din Congresul SUA pregătesc anchete privind activitatea lui Elon Musk și a unor oficiali din administrația Trump
Robert Garcia și Elizabeth Warren au anunțat că vor intensifica supravegherea administrației prezidențiale, după victoria democraților la alegerile intermediare.
Sorina Matei sursa Mediafax jpg
Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la TVR și radioul public
Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc marţi, începând cu ora 12:00, în şedinţă de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administraţie ale Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune.
Meghan Markle  Profimedia jpg
Ducesa de Sussex și-a anulat discursul de la Bruxelles după arestarea tatălui său
Meghan Markle, Ducesa de Sussex, și-a anulat discursul de la Bruxelles după ce a aflat că tatăl ei, Markle Sr., a fost arestat în Florida. El a fost acuzat de deținere de materiale care conțin abuzuri sexuale asupra copiilor.
Donald Trump
SUA observă o tendință puternică de încheiere a războiului din Ucraina. Trump: „Ambele părți sunt obosite de luptă”
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat luni că Washingtonul observă o „înclinaţie foarte puternică” către încetarea războiului Rusiei în Ucraina şi că ambele părţi sunt „obosite de luptă”, relatează Reuters.
Casa restaurată din Homorod  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (2) jpg
Cum a transformat un român o ruină în casa visurilor lui, după 15 ani în Occident: „Să devii țăran e o liniște pe care nu o cumperi”
După 15 ani petrecuți în străinătate, un român a ales liniștea unui sat din Hunedoara, unde a restaurat, împreună cu tatăl său, o casă veche de peste un secol, cumpărată inițial pentru a fi demolată. A folosit piatră, lemn și materiale recuperate din gospodării vechi.
fructe jpg
Fructul tot mai căutat de români. Vânzările au crescut cu 15% într-un singur an. La ce preț se vinde?
Cătina devine tot mai populară în rândul românilor, mai ales în sezonul rece, când mulți caută alimente bogate în vitamine. Fructele mici, de culoare portocalie, sunt cumpărate pentru prepararea siropurilor, ceaiurilor și băuturilor naturale, dar și pentru diverse deserturi.
Copii la joc in casa  Foto magnific com jpg
Cât trebuie să suporte vecinii gălăgia copiilor? O postare despre viața la bloc a stârnit sute de reacții
Un român revoltat că nu are liniște în propria locuință din cauza tropăiturilor și zgomotelor făcute de copiii unui vecin s-a plâns pe o platformă de socializare, cerând sfaturi și păreri despre cum ar trebui să gestioneze situația. Mesajul său a devenit viral.
mic dejun la hotel jpg
Alimentul banal pe care nutriționiștii îl recomandă la micul dejun. Poate reduce riscul de demență și susține memoria
Mulți nutriționiști recomandă acest aliment la micul dejun, însă nu foarte multă lume știe cât poate beneficia organismul nostru, cu adevărat, de pe urma acestuia. Este vorba despre un anumit aliment banal care, potrivit medicilor, poate chiar să reducă riscul de demență.