Năpasta

Publicat în Dilema Veche nr. 892 din 13 -19 mai 2021
Comunismul se aplică din nou jpeg

Citind acum vreo două luni un articol din Dilema veche de George Banu, intitulat „Artiștii și temerea de teatru“, și discutînd mai apoi cu autorul pe marginea textului, am avut o revelație. În acel articol, reputatul critic pomenea despre respingerea teatrului venită din partea unor pictori („Pictorilor le displace să fie asociați cu teatrul”). Explicația lui George Banu pentru acest fenomen ar fi că teatrul are o componentă care poate repugna cuiva cu anumite sensibilități. O componentă care ține chiar de „arta spectacolului” și de „coeficientul de inautenticitate” al teatrului. E vorba de „simularea”, de „punerea în scenă” pe care o presupune teatrul, de un element menit să-l facă să aibă succes.

Pentru a transmite mesajul dincolo de scenă, publicului, actorii trebuie să-și exagereze trăirile, vocile, gesturile. De aici vin și expresii de genul „jucăm ca la teatru” sau „teatral”, pe care George Banu le aduce în discuție. E ceva ce unora nu le place. Mulți pictori detestă teatrul, deși îi iubesc pe actori, după cum observă criticul. Toate astea mi-au amintit de ce spunea odată regretatul nostru coleg, criticul de film Alex. Leo Șerban. El explica de ce iubea mult mai mult filmul decît teatrul și, în fond, era cam aceeași idee. Spunea că, spre deosebire de film, cînd mergea la teatru nu putea trece de convenție, nu putea lua în serios ce se întîmpla pe scenă. Probabil că și lui i se părea ceva exagerat.

Un copil dus la teatru poate avea aceleași percepții de „inautentic”. Mai ales dacă e vorba de o dramă sau de o tragedie pentru adulți, exagerările de pe scenă îl pot chiar speria. Ei bine, la un moment dat, copilul acela am fost chiar eu. Cînd am citit despre motivele care te pot face să respingi teatrul, mi-am adus aminte de ziua în care mama, ținînd cu tot dinadinsul să vadă un spectacol la Teatrul Național (din București), m-a luat cu ea. Era pe la jumătatea anilor ʼ70, eu aveam vreo 10 ani, clădirea și sălile erau noi, recent inaugurate, și trebuiau și ele văzute. Era vorba de două piese ale lui Caragiale, care se jucau una după alta: Conu Leonida față cu reacțiunea și Năpasta. Da, tocmai Năpasta! Iar eu am fost năpăstuitul. Conu Leonida m-a amuzat, deși nici acolo n-am înțeles prea multe. Pare-mi-se că mama a avut o ezitare înaintea celei de-a doua piese, dar și-o fi zis că nu-i chiar așa de lungă și că poate o să suport. Am rezistat cu greu.

Astăzi aflu (după o scurtă cercetare pe Internet, de amator în ale teatrului) că regizor era  Ion Cojar și că, în general, el promova chiar autenticitatea în teatru. Probabil însă că Năpasta, oricît de „autentic” ar fi fost jucată, nu putea să nu producă un impact puternic la o vîrstă așa fragedă. Am văzut pe acea scenă niște oameni frămîntați de lucruri teribile, așa cum nu mai văzusem niciodată pe cineva în viața reală, și care vorbeau cu un patos și cu o forță cum nu mai auzisem niciodată pe cineva în jurul meu. Era de-a dreptul îngrozitor, cu atît mai mult cu cît nici nu pricepeam prea bine despre ce era vorba. Mi-aduc aminte și acum că nu reușeam să-mi dau seama cine era bun și cine era rău, în piesă. Nimic nu mi-a fost clar, nici măcar la sfîrșit. Descopeream însă o latură a vieții omenești, întunecată și înfricoșătoare, de care nu avusesem habar și tot ce știam era că n-aș fi vrut să am vreodată de-a face, în viața reală, cu asemenea oameni și cu asemenea grozăvii. Eram derutat și de piesa anterioară, de dinaintea pauzei. Nu înțelegeam ce legătură aveau indivizii ăia oribili cu caraghiosul de Leonida. Multă vreme după aceea am crezut că unul dintre actori (Ion) era Emil Botta. Nu era, dar probabil că în mintea mea s-a confundat cu ecranizarea piesei în care juca marele actor și pe care poate că am văzut-o ulterior. De bună seamă că dacă l-aș fi văzut și pe Botta atunci pe scenă, aș fi fost și mai impresionat (cred că fugeam din sală). Dar pare-se că, și fără Botta, lucrurile m-au marcat binișor.

Acum îmi închipui că în fine am înțeles de ce, de-a lungul timpului, am avut mereu o reținere față de actorii care declamau prea patetic, de ce nu-mi plăceau „scenele” din viața reală (dar cui îi plac) și de ce aproape întotdeauna am avut o ușoară ezitare înainte să merg la teatru. Mă temeam de vreo Năpastă.

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Inamicul
Occidentul începe, încet-încet, să abandoneze iluziile că Rusia poate fi tratată altfel decît ca inamic.
Bătălia cu giganții jpeg
Și-am încălecat pe-o șa...
Au trecut 23 de ani de cînd am intrat pentru prima dată în redacția Dilemei.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Comunicare fără comunicare
Abilitatea de a perora fără să spui nimic e, pare-se, înzestrarea obligatorie a cuiva care vrea să-și asigure o carieră publică de succes.
Frica lui Putin jpeg
Monoteisme
Politeismul este relativ favorabil toleranței și pluralismului.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
De ce enervează claritatea morală și pe unii, și pe alții
Claritatea morală nu e limpezimea conștiinței emitente, ci limpezimea privirii asupra realității.
Hong Kong 1868 jpg
Hong Kong
În 1898, Marea Britanie și China au semnat un tratat prin care celei dintîi i se concesiona pentru încă 99 de ani orașul-port.
p 5 WC jpg
Cine și cum luptă cu inflația
Inflația nu este decît o „taxă” pe care o încasează statul și mediul economic și o plătesc consumatorii.
Iconofobie jpeg
Mă mir fără a fi uimit
Surpriza spirituală, generată de o realitate care te fascinează, îți stîrnește, instantaneu, curiozitatea, interesul adînc și, apoi, apetitul pentru cunoașterea ei.
„Cu bule“ jpeg
Șaiba
Nu știm exact cînd și de ce tocmai „șaiba” a devenit, în româna colocvială, emblema depreciativă a muncii manuale grele.
HCorches prel jpg
Un salut din Vama Veche
Am scris de multe ori despre nevoia schimbării grilelor de lectură, despre nevoia de a deschide, prin textele propuse spre studiu, căi de acces spre dezvoltarea personală și spre experiența cotidianului, despre nevoia de a folosi aceste texte în cheia valorilor contemporaneității.
p 7 jpg
Calea spre premodernitate a Rusiei
Putin „e chipul unei lumi pe care mintea occidentală contemporană nu o înțelege“.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Avort
Interzicerea avorturilor nu era o simplă lege restrictivă, ci devenise un instrument de represiune, de șantaj și teroare.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.

Adevarul.ro

image
Experienţa unui turist în Cluj: „Nu pare din România. Arată într-un fel... “
Un turist a relatat impresiile sale după ce a vizitat Clujul şi spune că oraşul arată diferit de alte localităţi din România. Turistul a făcut mai multe remarci şi a explicat ce l-a impresionat.
image
METEO Vin furtuni violente. Ce zone vor fi afectate, când scăpăm de valul tropical
Deşi temperaturile scad uşor, căldura extremă face ravagii în România. După valul de aer tropical, meteorologii anunţă furtuni violente.
image
Reacţia neaşteptată a doi şoferi ucraineni în faţa unui român. „Mi s-a făcut pielea de găină, n-am ştiut ce să răspund“
Un şofer român a povestit cum a decurs întâlnirea neaşteptată cu doi ucraineni la Berlin, într-o parcare. Cei doi au avut o reacţie emoţionantă atunci când au aflat că au în faţă un român.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.