Artiștii și temerea de teatru

Publicat în Dilema Veche nr. 882 din 4 - 10 martie 2021
Artiștii și temerea de teatru jpeg

În sfîrșit, s-a deschis o mare și așteptată expoziție după atîta izolare și absență. E consacrată lui Giorgio de Chirico. Citind catalogul, în ciuda convingerilor comun admise privind teatralitatea sa, descopăr cît de explicit el refuza observația privind dimensiunea teatrală a tablourilor sale metafizice. Ea îi repugnă și o exclude. El respinge orice referință la „decoruri de teatru… picturile mele nu au nici o legătură cu decorurile”, afirma pictorul excedat. Pictorilor le displace să fie asociați cu teatrul.

Cauza acestor rezerve? Extravaganța corporală, intensitatea vocală, cultul efectelor sînt simptomele scenei ce se află la originea rezervei pe care o suscită teatrul. Seducător, prin apetitul de spectacol, el e perceput ca fiind contrar „autenticității” de la care se reclamă artiștii. Ce repugnă „artei” cînd se detectează inserția teatrului? Fără îndoială, suspiciunea față de tot ce pare deliberat dirijat către succes sau pus în scenă ca o simulare. Un coeficient de inautenticitate e legat de teatru și de manifestările lui: „jucăm ca la teatru”, „masca ascunde chipul”, „rolul e dinainte scris”. La aceasta se adaugă prezența corpului care se află la intersecția artei și a vieții, el fascinează sau agasează. El e sursa acestei impurități de care doar teatrul dispune. Nici doar arta, nici complet viața. Corpul e materia pe care uneori spiritul o vizitează, iar alteori jocul o degradează. Și de el se tem pictorii. Există artiști care afișează o „teatralitate” excesivă, împrumutată din teatrul timpului, ca Gustave Moreau sau marele Nicolas Poussin. Ei expun o gestică scenică, un abuz de afecte, un cult al posturii afișate. Teatru mitologic, imobil și retoric. Niciodată nu i-am putut iubi. Ei evocă fie tragedieni patetici, fie mituri ca Sarah Bernhardt. Toți prizonieri ai unui joc al extremelor. Teatrul ca exces și simulare. El e la originea refuzului moștenit din generație în generație. E oare o consecință a disprețului pentru teatrul din epocă sau, mai grav, o excludere generică a lui? Ciudat, artiștii îi iubesc pe greci sau pe Shakespeare, dar refuză teatrul concret, istoric. El e cel repudiat, și nu teatrul imaginar suscitat de texte.

p15 giorgio de chirico2 jpg jpeg

                                                            Giorgio de Chirico

Artiștii admiră textele, dar detestă spectacolul – acesta le e leitmotivul. Îl iubesc pe Hamlet, însă îi contestă reprezentările. Sau le imaginează ei înșiși, ca Delacroix. Or – descoperire legată de expoziție, la Orangerie –, dacă privim azi ambientele stranii ale lui De Chirico, ele trimit la spațiile lui Bob Wilson, el a detestat teatrul epocii, dar a avut intuiția unui alt teatru, un teatru prospectiv. Totuși, cum să nu regretăm dezinformarea unui plastician care ignoră că, în epocă, mari reformatori, asemeni lui Appia sau Craig, propuneau deja spații teatrale metafizice, dar și unii, și alții și-au rămas străini? Artiștii care refuză teatrul resping un model de reprezentare învechit, sclerozat, model constituit în timp și „indisociabil” asimilat teatrului. Un teatru redus la stereotipia unor clișee rudimentare, unei practici standard. De aici provine distincția esențială între iubirea textelor și refuzul scenei. Textele rămîn imaginare, scena e cea care le degradează prin soluții concrete, marcate de aspirația la „spectacol” și de ceea ce presupune ca supraexpunere. Cu el e asimilată „teatralitatea” repudiată.

p15 giorgio de chirico jpg jpeg

                                                                Giorgio de Chirico

Dacă refuzul generalizat privește „teatralitatea” ca postură plastică, în schimb e valorizat „citatul” teatral: de la Watteau și celebrul personaj Gilles la Degas și balerinele sale, la Picasso și arlechinii lui sau la Chagall și actorii lui de bîlci, teatrul e aici prezent ca „motiv” și ceea ce implică el ca discurs despre exercițiul interpretului. Pictorii, scriitorii sînt reticenți față de contaminările „teatrale”, dar, frecvent, ei restituie cu intuiție și perspicacitate practica omului de teatru. Căci nimeni mai just decît Daumier și Degas, Balzac și Zola, Proust și Ensor n-a dezvăluit „condiția” artistului, sfîșiat între viață și scenă. Ne temem de „teatru”, spun ei, dar îi iubim „actorii”, embleme ale omului prins în jocul de oglinzi între sine și rol.

Mișcarea inversă operată la sfîrșitul de secol trecut, aceea dinspre viață spre teatru, a produs efecte benefice nu doar în sensul canonic al unui plus de adevăr mimetic, ci mai profund, acela al unui adevăr de expresie. Cînd vocile n-au mai rezonat strident și murmurul s-a instalat pe scenă, cînd reprezentația a încetat să se afișeze retoric și s-a apropiat de cotidian, de palpitațiile lui secrete. Dar, de astă dată, riscul constă în a dilua teatrul, a-i retrage o anume elocvență proprie pentru a-i substitui o expresie minimală. De fapt, și în această tendință recunoaștem, din perspectiva opusă, suspiciunea față de reprezentație. Spectacolele lui Klaus Mikaël Grüber au sedus, dar au și iritat tocmai prin abuzul de intim, scena constituindu-se într-un loc repliat asupra lui însuși ce ignoră prezența publicului. Acesta e tratat ca un partener căruia i se oferă dreptul de a asculta și de a vedea prin efracție. De astă dată ne putem întreba dacă teatrul însuși nu a integrat suspiciunea artiștilor față de teatralitate pe care, la rîndul său, încearcă să o diminueze la maximum.

p15 francis bacon jpg jpeg

                                                                     Francis Bacon

„Teatralitatea” e considerată de artiști un păcat, o eroare cînd se insinuează într-un alt domeniu decît cel al scenei. De ce oare nici o operă de artă nu e descalificată prin comparația, de exemplu, cu muzica? Dimpotrivă, ea e astfel elogiată, unei opere în care se observă similitudini cu „muzica” nu i se găsesc decît merite, în timp ce tabloul sau romanul marcat de  „teatru” sînt devalorizate. Abuzul  „narativ”, adică  „literar”, a fost criticat în pictură, dar nu a cunoscut niciodată indicele de refuz propriu „teatrului”, chiar s-au inițiat mișcări de recuperare ca, de exemplu, „noua figurație”. În ciuda acestor rețineri recurente formulate de pictori înșiși, la cîțiva dintre ei, ca Bacon sau Hopper, tocmai teatralitatea le exacerbează impactul. Diferită de la unul la celălalt, ei asumă cînd teatralitatea artaudiană a „suferinței”, cînd pe cea beckettiană a „singurătății”. La ambii putem identifica o „teatralitate” constant asumată. Refuzul „teatralității” nu e totuși general.

p15 edward hopper jpg jpeg

                                                                Edward Hopper

Bacon, Hopper nu refuză, ci admit prezența corpului, pe care o temperează sau o exclud majoritatea plasticienilor cărora le displac sîngele și vocea, lacrimile și rîsul. Ele dispun de o  „realitate” intensă pentru iubitorii scenei, dar suspectă pentru artiștii sceptici. De ce oare – întrebare ce revine – parabolele teatrului beneficiază de o admirație unanimă? Livada de vișini, Personajele în căutarea unui autor, Godot, Scaunele? Pentru că ele sînt cadre anonime în așteptare, proprie fiecăruia. Scena, însă, consideră unii, procedează la restrîngerea lor, la o materializare ce le reduce extensia la o „încarnare”. Cei care se îndoiesc de teatru îi denunță doar defectele, cei care îl admit și îl frecventează se satisfac cu ambivalența lui.

Teatrul, printre artiști, suscită un refuz ca artă, dar un respect ca practică. Ei au rezerve față de teatralitate, dar îi iubesc și îi salută interpreții.

P.S. O interogație ce mă privește: oare nu detest și eu „teatralitatea” unor apariții feminine ce se afișează impudic pe scena urbană, la vernisaje sau cocktailuri? O „teatralitate” adoptată nu de actori, ci de „imitatori”? Cînd teatrul contaminează comportamentele cotidiene e oribil. Expresie a unui narcisism supraexpus, manifestare a unui personaj civil ce își construiește o apariție socială și se distribue el însuși pe o derizorie  „scenă mondenă”.

George Banu este eseist şi critic de teatru. Cea mai recentă carte publicată: Une lumière dans la ville, le lustre (Paris, Ed. Arléa).

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.